spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

„Medierea este un drept” si în Vaslui

- Advertisement -

Consiliul de Mediere din România organizeazã o amplã campanie de promovare a procedurii de mediere la nivel national sub egida „Medierea este un drept”. Membru al Consiliului de Mediere, Stefan Coste, a discutat astãzi în cadrul unei întâlniri despre implementarea acestei activitãti si în judetul Vaslui. Astfel de actiuni de informare a opiniei publice au mai avut loc si în judete ca Botosani, Iasi, Suceava.

Solutionarea litigiilor poate fi mult simplificatã pentru vasluieni dacã acestia vor apela la un mediator autorizat. Conform legislatiei în vigoare, medierea reprezintã o modalitate de rezolvare a conflictelor pe cale amiabilã cu ajutorul unei terte persoane specializate în calitate de mediator, în conditii de impartialitate, neutralitate si confidentialitate si având liberul consimtãmânt al pãrtilor. Cu cât un numãr tot mai mare de persoane vor alege medierea pentru a pune capãt divergentelor dintre ele, cu atât va avea loc o comunicare mai bunã între membrii societãtii la orice nivel. State precum SUA, Marea Britanie, Germania, Franta au implementat demult aceastã procedurã si au cunoscut avantaje majore. Stefan Coste adaugã cã în alte state medierea nu este atât de reglementatã ca la noi, ci este încetãtenitã. Cel mai mare avantaj pe care îl prezintã este acela cã, spre deosebire de actiunile solutionate în instantã, în mediere ambele pãrti pot fi câstigãtoare. Costurile mult mai reduse sunt un alt plus al acestei actiuni. De asemenea, medierea vine si în ajutorul instantelor de judecatã deoarece le degreveazã de o multitudine de cauze minore. În prezent, la nivelul judetului, existã aproape 20 de mediatori care îi pot ajuta pe vasluieni sã rezolve conflictele pe cale amiabilã. Desi numãrul celor care apeleazã la mediatori este încã destul de redus, cei din aceastã bransã cred cã e o meserie de viitor si, în curând, rolul lui în societate va fi foarte bine definit. Stefan Coste numeste mediatorul, un „doctor al conflictului” si este de pãrere cã este o profesie de vocatie. (Cristina Carare)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.