spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Mesajele vasluienilor de 1 Decembrie. Primarii, politicienii sau directori de companii au dat startul, urmați dumneavoastră, cititorii fideli

- Advertisement -

PREMII PENTRU CITITORII INSPIRAȚI… De Ziua Națională a României, unii primari din județ au ales ziarul nostru pentru a transmite comunităților pe care le conduc mesajele de 1 Decembrie. Multe dintre aceste mesaje sunt emoționante, unele inedite, dar toate poartă încărcătura momentului aniversar. Le vom reda mai jos într-o ordine aleatorie. Vremea Nouă vă propune și dumneavostră, cititorilor fideli, să scrieți mesaje pentru a marca Ziua Națională. Puteți s-o faceți pe Facebook, Vremea Nouă-Știri Vaslui sau direct aici, la rubrica de comentarii. Pe cele mai inspirate le vom răsplăti, oferind un premiu  inedit: 5 bancnote de 20 de lei, cu chipul Ecaterinei Teodoroiu, eroina Primului Război Mondial, cea care a creat prin actele sale de vitejie premisele Marii Uniri de la 1 Decembrie. Banca Națională a României a pus în circulație această nouă bancnotă, comemorând astfel cei 103 de la înfăptuirea României Mari.

Mesajele primarilor vasluieni

Mesajul primarului Municipiului Vaslui, Vasile Pavăl

Dragi vasluieni, ziua de 1 DECEMBRIE 1918 a fost, este și va rămâne împlinirea unui ideal: întemeierea României ca stat național, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, ca urmare a eforturilor înaintașilor noștri.

În această zi încărcată de emoție, vă doresc să fiți sănătoși, puternici și încrezători în valorile morale care au condus la crearea statului nostru, care sunt în continuare principii de viață pentru noi, românii, și vor rămâne așa atâta timp cât fiecare dintre noi vom pleca frunțile cu respect și prețuire în fața celor care și-au dăruit viața pentru ROMÂNIA! La mulți ani, vasluieni! La mulți ani, România noastră iubită!

Mesajul primarului de la Găgești, Costică Stupu

Când elevii cântă „Deșteaptă-te române” te trec fiorii. Brusc conștientizezi prin câte a trecut poporul român pentru a-și păstra independența, unitatea și suveranitatea. Astăzi suntem într-un moment de răscruce. Națiunea este dezbinată de ură și împărțită. O parte suntem aici, o parte au plecat în căutarea unui trai mai bun. Trebuie să ne unim din nou, în cuget și simțire, iar Ziua Națională este un prilej bun de a aborda o astfel de temă. Îmi doresc pentru comunitatea noastră tot binele din lume, dar trebuie să ne strângem acasă și să punem umărul la dezvoltarea comunei. Noi, primăria și Consiliul Local vă asigurăm că vom munci să dezvoltăm infrastructura satelor și vom investi ca să avem un confort sporit pentru familii. La mulți ani, dragi concetățeni de Ziua Națională a României!

Mesajul primarului de la Oșești, Ioan Todirașcu

Oșeștiul se pregătește de sărbătoare. În inima fiecăruia dintre noi, dragostea față de țară arde necontenit, iar pentru cei plecați prin țări străine dorul de casă îi mistuie ca un foc care arde continuu. Vom fi cu toții împreună în aceste momente, când sârbătorim Ziua Națională, iar gândul nostru ne duce la faptele mărețe ale înaintașilor noștri care ne-au lăsat moștenire această frumoasă națiune. Avem misiunea să ducem această misiune mai departe, iar noi, cei din Oșești, să dezvoltăm comunitatea pe care am preluat-o de la bunicii și străbunicii noștri. La mulți ani Oșești, La mulți ani dragi români!

Mesajul primarului de la Vetrișoaia, Corneliu Stângă

Vetrișoaia sărbătorea în trecut ziua satului de 1 Decembrie. Iată că peste ani, în această zi, toată România sărbătorește Ziua Națională. E un semn care ne face pe noi, locuitorii acestei comune, să fim mândri, dar să ne și bucurăm că ceea ce noi am început s-a extins în toată țara. Vreau să transmit, de Ziua Națională, tuturor vetrișoienilor de acasă sau de pe alte meleaguri, mesajul unirii și unității, asigurându-i că a noastră comunitate se dezvoltă continuu. Zilele acestea am recepționat Câminul Cultural, am pregătit proiectele pentru asfaltarea ultimilor 13 kilometri de drum, iar la anul, din bugetul local, vom construi a doua piață și un parc pentru copii. Sper ca, pe viitor, să aducem gazul metan și canalizare în comună. Dumnezeu să ne dea putere și să ne lumineze când luăm decizii! La mulți ani vetrișoieni de Ziua României!

Mesajul priarului de la Zorleni, Paula Denisane Hultoană

De Ziua Națională a României le transmit locuitorilor din comuna Zorleni că au cu ce se mândri. Împreună cu Consiliul Local, am reușit să dezvoltăm comunitatea noastră și să ne apropiem de standardul satului european. Mai avem multe de făcut, însă nu trebuie să ne întindem mai mult decât ne este plapuma. Investițiile realizate în comuna noastră au depășit cu mult puterea unei astfel de comunități. La mulți ani România, La mulți ani Zorleni!

Mesajul primarului de la Delești, Daniel Dobranici

Comuna Delești a reușit în ultimul an să deschidă calea investitorilor, lucrând la infrastructura locală. Aceștia nu s-au lăsat așteptați, însă astăzi avem nevoie de forță de muncă autohtonă. Îi rog pe cei plecați pe alte meleaguri să se întoarcă acasă, fiindcă am început să aducem civilizația și în comunitatea noastră. Putem face împreună o comună înfloritoare în scurt timp dacă suntem uniți și corecți cu noi înșine. La mulți ani dragi deleșteni indiferent unde sunteți, acasă sau în țări străine!

Mesajul primarului de la Băcești, Horațiu Cărăușu

Locuitorii din comuna Băcești nu mai sunt demult parte a unei etnii. De mai bine de 30 de ani a început procesul de integrare a romilor și astăzi putem spune că arătăm ca o comunitate omogenă, în care a început să apară și semnele prosperității. România sărbătorește 103 ani de la ziua Marii Uniri și procesul unificării s-a desăvărșit, consolidând o națiune puternică, tolererantă și rațională. Ca primar, sunt mândru de concetățenii mei, că au reușit acest proces într-un timp record, dar a presupus din partea noastră, a celor din administrația locală, un efort deosebit și multă, multă, răbdare. Acum, că sărbătorim Ziua Națională, trebuie să le mulțumesc tuturor, colegilor mei din primărie, dar mai ales concetățenilor din comunitatea noastră că împreună am reușit. Băceștiul are toate premisele să ajungă printre primele comune din județ și chiar din regiune în scurt timp. Dacă ani în urmă, cei care treceau prin comuna noastră strâmbau din nas, astăzi sunt uluiți când văd cum s-a transformat comuna noastră. Să fiți mândri de voi, dragii mei concetățeni, cum cu toții suntem mândri că suntem români!

Mesajul primarului de la Iana, Ionuț Totolici

Iana este printre puținele comune din județ care înregistrează un spor natural al populației. Acesta este semnalul că tinerii nu mai pleacă din sat și doresc să-și întemeieze familii alături de părinții lor. Am reușit acest lucru încurajând natalitatea. Fiecare copil nou-născut primește de la Consiliul Local câte 1.500 de lei, iar familiile care se căsătoresc și au domiciliu în comună primesc 500 de lei.

Am investit masiv și în infrastructură. Avem 8 kilometri de drumuri comunale deja asfaltate, apă în trei sate (Iana, Halărești și Vadurile). Am recepționat un dispensar medical și un cabinet stomatologic. Urmează să mai asfaltăm 4,5 kilometri în satul Siliștea și să aducem canalizarea în toate satele. Pentru aducțiunile de gaz am pus deja prima piatră.

Iată că am reușit, noi, cei din administrația publică locală, dar și Consiliul Local să oferim condiții decente de trai și sperăm ca astfel să oprim exodul forței de muncă. De Ziua Națională vreau să transmit locuitorilor din comună, dar și celor plecați că trebuie să ne reunim și să formăm o comunitate unită, dacă vrem să nu ne pierdem identitatea. La fel și tuturor românilor că nicăieri nu-i ca acasă, iar în România începe să fie bine! La mulți ani, România! La mulți ani, Iana!

Mesajul primarului de la Lipovăț, Valerian Hrițcu

În timp s-a dovedit că domniile lungi aduceau prosperitate și stabilitate unei țări. La Lipovăț, continuitatea a adus investiții majore în comunitate, grație un masterplan care odată făcut nu a mai fost abandonat de noi, cei din primărie. Am început cu drumurile, apoi am adus gazul, a venit apa și canalizarea, transformând comuna noastră  în zona rezidențială a Vasluiului. Mulți orășeni s-au mutat la noi și astfel comunitatea a traversat cu brio criza migrației. Acesta este și motivul pentru care Lipovățul s-a dezvoltat continuu. Nu vreau să dau sfaturi de Ziua Națională, dar România are nevoie de continuitate la conducerea țării și de unitate. Oamenii valoroși trebuie să conducă și atunci România va deveni un mic paradis, unde suma celor care pleacă va fi egală cu a celor care vor să vină să trăiască alături de noi. Asta doresc eu României! Nu putem avea o țară bogată, cu un popor decimat! Dumnezeu a binecuvântat aceste meleaguri cu multe daruri, pe care noi le căutăm prin alte țări! De aceea, de Ziua Națională a României doresc, ca Dumnezeu să dea poporului nostru înțelepciune, ca să-și aleagă conducătorii cu mintea și apoi cu inima, nu manipulați de dușmanii care ne vor divizați! La mulți ani, Lipovăț, La mulți ani, poporului român!

Mesajele unor directori de companii din județului Vaslui

Mesajul directorului general de la Gaz Est, ing. Adrian Tighici

Trăiască România Mare, puternică și unită!”. De mai bine de un secol, rostim, an de an, această rugă lăsată moștenire de români făuritori de țară. Este Ziua Națională a României, o zi în care ar trebui să realizăm, cu recunoștință și cu mai multă asumare, lecția acelei vremi, și anume că sacrificiul de sine a transformat un proiect de țară într-un vis împlinit. Cei de atunci ne-au demonstrat pentru acum că exemplul personal poate schimba destinele de azi, dar, mai ales, pe cele de mâine. Să fim schimbarea pe care o dorim a o lăsa celor ce vin, să le încredințăm visul împlinit în prima Zi Națională a României ca pe un reper de identitate neîntinată și să nu uităm că nu putem fi toți fără fiecare dintre noi. La mulți ani, dragi români!

Mesajul directorului general de la Viacons Rutier Huși, Ioan Ciomaga

1 Decembrie 1918 a fost ziua în care românii acelei generații, strânși la Alba Iulia, au cinstit cum se cuvine gloria înaintașilor care au crezut cu încăpățânare că în acest spațiu carpatin Dumnezeu ne-a orânduit să fie o singură patrie. După 103 ani de la Marea Unire, parcă suntem mai dezbinați și mai răspândiți prin lume ca niciodată. Ziua noastră Națională trebuie să fie momentul unic al unei reflexii profunde a fiecăruia dintre noi, care să ne întoarcă cu gândul că avem de apărat și protejat o țară. Dacă cu toții fugim, această națiune își va găsi alți stăpâni, iar năzuințele celor care au crezut și cred într-o Românie Mare se vor frânge.

Haideți cu toții să fim uniți, să muncim în țara noastră și să o dezvoltăm precum sunt acele țări în care ne place să emigrăm. Avem antreprenori puternici, care pot să ofere slujbe bine plătite, sunt pământuri roditoare care așteaptă să fie lucrate, dar trebuie să ne hotărâm: rămânem acasă și scăpăm de complexul chinuitor că la noi în țară nu se poate, ori mergem cu traista-n băț prin Europa. Compania noastră oferă condiții și salarii pentru muncitori la fel ca și în țările dezvoltate și mai sunt și alte firme ca a noastră, chiar în județ. Așa că, avem ce face și acasă dacă vrem să punem umărul la consolidarea acestei națiuni, care va fi și patria fiilor și nepoților dumneavoastră!

Visez, ca și voi, la o Românie prosperă, iar azi, de Ziua Națională, năzuiesc că vom reuși! La mulți ani România, la mulți ani români și urez tuturor vasluienilor de acasă și de pretutindeni tihnă, prosperitate și înțelepciune!

Mesajul directorului general de la LDP Reiser Bârlad, Daniel Buzamăt

Ziua Națională a României este un moment în care fiecare dintre noi trebuie să conștientizăm importanța statului în dezvoltarea comunității, dar mai ales respectarea unor angajamente la nivel internațional pe care noi, ca popor, ni le-am luat  pentru a face parte dintr-o alianță care să ne protejeze pe termen mediu și lung. Astăzi tricolorul flutură alături de steagul Uniunii Europene, iar România face parte din cea mai puternică alianță. Aici e succesul acestei națiuni care s-a înscris pe drumul corect. La Mulți Ani România, La mulți ani români, La mulți ani bârlădeni!

Mesajul directorului de la Direcția Silvică Vaslui, Cătălin Ionel Idriceanu

Pădurarii au o misiune importantă, să apere aurul verde care devine averea cea mai de preț a unei națiuni. Suntem a doua armată a țării și Ziua Națională ne însuflețește și ne încarcă pozitiv pe un an întreg. Mă folosesc de prilejul acestei zile să le transmit colegilor mei respectul pe care li-l port și că sunt mândru că suntem o mare familie care se implică să protejeze pădurile din județ și că, an de an, sporește această avere, plantând zeci de hectare de pădure. La mulți ani tuturor colegilor pădurari, voluntarilor care se implică în apărarea pădurilor, dar și românilor! Cu toții sărbătorim Ziua Națională a României!

Mesajul directorului general de la Goscom Vaslui, Vasile Popa

Vasluienii se pregătesc de sărbătorile de iarnă, iar acestea debutează cu Ziua Națională a României. Noi, cei din Goscom, suntem la post, de serviciu în slujba cetățeanului. Bradul a ajuns deja în Centrul Civic, iar tricolorul flutură în tot orașul grație colegilor noștri din companie. Așa știm noi să sărbătorim Ziua Națională a României. La mulți vasluieni, La mulți ani Vaslui, La mulți ani România!

Mesajele unor  parlamentari vasluieni

Mesajul deputatului PNL, Nelu Tătaru

România trece prin momente grele. Pandemia ne-a decimat poporul greu încercat. La ceas aniversar, de Ziua Națională, vă rog, dragi români, să fim uniți, înțelepți și solidari. Trebuie să-i ajutăm pe cei care încă mai cred că vaccinarea este un lucru rău și să-i convingem că doar printr-un efort colectiv putem învinge pandemia! La mulți ani români și numai uniți scăpăm de dușmanul invizibil, virus SARS-CoV-2!

Mesajul deputatului PNL, Tudor Polak

O contribuție majoră la făurirea statului național unitar român la 1 Decembrie 1918 a avut-o Partidul Național Român și, în special Ion. I.C. Brătianu.  Astăzi, de Ziua Națională, noi ca liberali trebuie să fim mândri că suntem continuatorii în politică a acestor titani care acum 103 ani au realizat un visul cel mai de preț al poporului român. Misiunea noastră rămâne aceiași, până când Moldova de dincolo de Prut va deveni măcar stat membru al Uniunii Europene. La mulți ani România și Dumnezeu să ne dea mintea și înțelepciunea să putem reîntregi patria noastră!

Mesajul deputatului AUR, Andrei Busuioc

Cu prilejul Zilei Naționale a României doresc poporului român cele mai călduroase felicitări si urări de sănătate, bunăstare, prosperitate și succes! Vă urez să vă ridicați la înălţimea faptelor înaintaşilor şi la nivelul aşteptărilor umaşilor. La mulţi ani cu sănătate, împliniri, muncă şi spor!

Mesajul deputatului PSD, Eduard Andrei Popica

Cu ocazia Zile Naționale a României, urez un căluros “La mulți ani !” tuturor românilor, sănătate, fericire și multă căldură sufletească în casele lor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

  1. Unde mai face primarul de Vetrisoaia încă un parc ,în cealaltă parte a cimitirului ?unde s-a mai văzut parc de joaca pentru copii lângă cimitir ?va spunem noi, La Vetrisoaia ,numai dl primar al nostru a putut face asa ceva ,când se duc copii sa se joace se mai uita puțin și prin cimitir .Rușine retardatule .

  2. Domnul primar de Vetrisoaia iese și el saracutul la ziare ca locuitorii satului nu l-au văzut cu lunile, ai furat și furi comuna în continuare ,te lauzi cu realizări 0 cine dracu sa mai aducă proiecte în comuna ca tu stai numai beat ,toți cei care te-au lins acum sunt împotriva ta nenorocitule .Dute de malul cel Mare și lasa-ne comuna în pace ca ne-ai făcut de tot rahatul peste tot .Ai lăsat primăria de o conduce Floaca și cu restul retardaților tu habar nu ai ce se petrece în primărie și cum ești catalogat de toți angajații. Duteeeee alcoolistule ,dute .

  3. Ma întreb îngrijorată dacă M a lăsat memoria!?Ce spune primarul de Vetrisoaia e minciuna gogonata rău tare de tot. Niciodată nu s a sărbătorit ziua satului de 1 Decembrie.Dar se pare ca acest individ care se afla in poziția de primar al comunității noastre nu are cu ce se mai lauda și a încercat sa și încropească și el un discurs de ziua naționala a României.Asta nu ar fi nimic pe lângă alte probleme mari pe care le mai are acest personaj. Și cea mai mare este cu consumul de alcool și cu faptul ca mai trece pe la primărie din an in paste.Pai cum facem , cum justificam salariul , domnule primar?Ca sunt vreo doi bănuți!Am crezut ca așa cum ai promis înainte sa fii primar ca vei fi wow.Dezamagire…Dar mai am o întrebare, Mămicuța ta când vede ca dormi in casa pana in amiaza mare nu se agita?Ca ea știe cum trebuie sa se comporte un primar cu ștaif așa cum te pretinzi tu ca ești, ca a fost secretar de primărie o viața întreaga.

  4. La Mulți Ani! Doamnei Viceprimar Ana Maria Vintilă, care n-a tăiat cu milă, a jucat cu Vasilică și a tras cartea cea mică,la un an de mandat cu profilul expirat se va duce înapoi la profil 2!

  5. Chiar de plânge tot Ardealul, Banatul, Moldova și tot Regatul, Tu, tara mea,în sufletul meu nu ai asemănare! Zâmbește, romane, dimineților cu soare, munților, campiilor, apelor și canta Rapsodia Romana a lui Enescu, asculta Doina din caval, aduna-ti toți copiii acasă și spune-le ca aici le sunt rădăcinile și impreuna sa construim România Mare! Aici e bucuria liniștea și pacea sufleteasca! Hai sa ne unim intr-o hora a bucuriei, toți cei cu inima romana și sa strigam intr-un glas: LA MULTI ANI, ROMANIA!LA MULTI ANI ROMANI ORIUNDE VA AFLATI! Dumnezeu sa ne binecuvinteze!

  6. Tradiționalele pupături in dos de ziua națională
    Maine revin la normalitate, pensii speciale, posturi călduțe pentru neamuri, cumetri, tocări de taxe, privilegii
    La multi ani romane !
    Sa trăiești !
    ca sa-i întreții 😀

  7. D-le Tătaru vreți să convingeți sau să obligați? Că este o diferență majoră. Mai inspirat este discursul lui Tudor Polak care este pe subiect, pe ceea ce se sărbătorește astăzi.

  8. Dragi români din țară dar și de peste hotare, să nu uităm că indiferent ce vom face, cum vom gândi sau unde ne vom afla suntem parte din marea familie a României de astăzi. Să o lăsăm celor de mâine cu mândrie și iubire!
    La mulți ani România!
    La mulți ani dragi romani!
    #VoceaBârladului

  9. Nu mai departe de o săptămână grupul infracțional organizat PNL – PSD, și-a uns o marioneta într-o poziție cheie pentru a dormi liniștiți si pentru un spor deosebit la furat și ei dau mesaje patriotice!? Bleah!

    Laura Vicol la conducerea Comisiei juridice din Camera Deputaților, o avocată devenită celebră pentru campaniile sale duse împotriva DNA

    România,  romani, păzea la portofel!!!

    casta politico-infracțională USL „s-a pus pe treabă”.

  10. Toti mancatorii de rahat au iesit acum la inaintare, ar trebui de rusine sa se ascunda unde nu ii mai vede nimeni, dar na, daca nu se fudulesc ei nitel, nu se simt bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.