Mesajul deputatului Daniel Olteanu, către toți vasluienii: „Suntem aceiași ROMÂNI”

În această zi specială, în care românii își aleg președintele, deputatul Daniel Olteanu, președintele ALDE Vaslui, a postat un mesaj emoționant pe Facebook, despre mândria de a fi român și despre dorința de a face din România o țară ca afară. Iată textul integral al mesajului lui Olteanu:

„Celor care știu că ziua de mâine stă în mâinile lor,

Celor care cred că ACASĂ, ÎN ROMÂNIA se poate ca AFARĂ, ÎN STRĂINĂTATE,

Celor care merită să aibă parte de respectul și demnitatea care li se cuvin,

Celor care își doresc mai presus de orice unitate și solidaritate,

Celor care preferă să se întrebe “Cum este?” În loc de “Ce-ar fi fost dacă?”,

Celor care vor să se însoțească mereu cu oameni care le seamănă,

Celor care înțeleg că decizia lor e mai mult decât o ștampilă pusă pe o hârtie,

Celor pe care îi emoționează gestul românilor de pretutindeni de a simți românește,

Celor care merită să fie reprezentați oriunde în lume cu bună-credință,

Celor care nu uită că, împreună, putem să facem diferența,

Le spun astăzi “Mulțumesc!”.

Dincolo de sigle și de culori politice, nu suntem UNII și CEILALȚI, suntem ACEIAȘI. ROMÂNI”.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ