Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu cere Ucrainei să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”

Miniștrii de Externe ai României și Ucrainei, Bogdan Aurescu și Dmitro Kuleba, au avut o întrevedere sâmbătă, în marja Forumului de Diplomație de la Antalya, în cadrul căreia au discutat despre ultimele evoluții în relațiile dintre cele două țări. Bogdan Aurescu a subliniat sprijinul României pentru continuarea cooperării Ucrainei cu NATO și a cerut din nou țării vecine să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”. Oficialul ucrainean a mulțumit României pentru ajutorul umanitar constând în echipamente medicale și vaccinuri anti-COVID.

Miniștrii român și ucrainean ai afacerilor externe au evaluat împreună stadiul implementării aspectelor convenite cu prilejul convorbirii telefonice a președinților României și Ucrainei din 12 mai, precum și în urma consultărilor celor doi șefi ai diplomațiilor din 23 aprilie de la București, când ministrul ucrainean a participat împreună cu omologul georgian la reuniunea extinsă a Trilateralei România-Polonia-Turcia găzduită de ministrul Aurescu, potrivit unui comunicat MAE.

De asemenea, ministrul român a pus accent pe necesitatea “identificării cât mai curând de soluții durabile pentru drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina”. El a subliniat necesitatea reluării activității Comisiei mixte interguvernamentale privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a finalizării negocierilor pe marginea Protocolului de cooperare bilaterală româno-ucraineană în domeniul învățământului. Omologul ucrainean a confirmat deschiderea părții ucrainene pentru finalizarea formalităților necesare cât mai curând. …https://www.digi24.ro/stiri/externe/ministerul-de-externe-bogdan-aurescu-cere-ucrainei-sa-recunoasca-oficial-inexistenta-limbii-moldovenesti-1568981




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ