spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Ministerul Educaţiei, obligat să recalculeze salariile profesorilor. Curtea de Apel Iaşi a sesizat ÎCCJ

- Advertisement -

Toate cadrele didactice din România vor avea beneficii de pe urma deciziei de la ÎCCJ, după sesizarea făcută de Curtea de Apel Iaşi. Victorie importantă obţinută de Uniunea Sindicală ”Didactica” din Vaslui, în ceea ce priveşte viitorul profesorilor, la nivel naţional. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată de Curtea de Apel Iaşi, a dat dreptate sindicatului, după doi ani de procese, constatând că salariile cadrelor didactice au fost calculate greşit în ultimii trei ani.  Prin această decizie, autorităţile vor trebui să facă dreptate nu numai profesorilor din Vaslui, dar şi celor din întreaga ţară.  “Practic, acum ar trebui sã fim repuşi în drepturi, sã ni se plãteascã banii din urmã, fãrã a mai fi nevoiţi sã apelãm din nou la procese. De trei ani de zile salariile nu ne sunt plãtite în mod corect. Noi am fãcut mai multe demersuri la nivelul Ministerului Educaţiei şi acesta a refuzat sistematic sã modifice programul privind salarizarea personalului din învãţãmânt”, a declarat prof. Sorin Tiplea, preşedintele Uniunii Sindicale “Didactica”, conform presei locale. „Aceştia au refuzat, nu am avut ce face, a trebuit sã ne adresãm instanţei. Iniţial, am pornit proces cu un grup restrâns de persoane, am câştigat la Tribunalul Vaslui şi la Curtea de Apel Iaşi. Apoi am pornit procesele cu toţi membrii de sindicat, din nou am câştigat la Tribunalul Vaslui şi s-a ajuns la Curtea de Apel Iaşi, care a sesizat Înalta Curte de Casatie şi Justitie pentru a se emite o decizie general valabilã cu privire la modalitatea de calcul a salariilor din învãţãmânt, iar aceasta a constatat cã se face o nedreptate salariaţilor din învãţãmânt”,  a adăugat profesorul. Acesta spune că Ministerul Educaţiei va trebui să ţină cont de decizia ÎCCJ şi să repună în drepturi toţi profesorii din România.  ”În aceşti trei ani, noi am avut tãieri de salarii în învãtãmânt. Sunt persoane care în aceastã perioadã au avut salariile tãiate si cu 500 lei/lunã. Spre exemplu, colegii care prestau activitatea de dirigenţie primeau acel 10% calculat nu la salariul de bazã în platã, ci la nivelul anului 2016”, a mai declarat Sorin Tiplea.  Acum, discuţiile au ajuns la nivelul Ministerului de Finanţe, iar mai apoi, problema va fi expusă premierului Florin Cîţu, a transmis preşedintele Uniunii Sindicale Didactica.

Citeste mai mult: adev.ro/qos5z8

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Felicitari domnului Țiplea !!
    Manea , juristul ISJ-ului, ce făcea în acest timp? El pe cine reprezintă? Pentru cine lucrează dacă mai lucrează pe la ISJ? Apără conducerea ISJ-ului sau și pe angajații săi? Ăștia ne furau și el se pitula…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.