spot_img
9.5 C
Vaslui
04-nov.-2024
spot_img

Ministerul Sănătății a deblocat 56 de posturi la Spitalul Bârlad

- Advertisement -
Ciprian Cosmin Feraru, managerul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad

S-A REZOLVAT!… Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad a obținut, în urma a trei memorandumuri înaintate către Ministerul Dezvoltării, deblocarea a 56 de posturi. În urmă cu câteva zile au fost deblocate 27 de posturi de medici, 23 de posturi de asistenți medicali și infirmieri, cinci posturi de registratori și șoferi și un post de kinetoterapeut. Posturile vor fi scoase la concurs cât de curând, la o dată ce va fi anunțată pe site-ul spitalului și în presa locală. Majoritatea posturilor sunt pentru compartimentul de Îngrijiri Paliative. Angajările sunt necesare pentru a se deschide acest compartiment, unde adresabilitatea este foarte mare.

Măsurile de limitare a angajărilor în sectorul medical public au dus în 2023 la o lipsă gravă de personal din spitalul bârlădean, fapt care a afectat eficiența activității medicale. La sfârșitul săptămânii trecute au fost deblocate pentru spitalul bârlădean 27 de posturi de medici, 23 de posturi de asistenți medicali și infirmieri, cinci posturi de registratori și șoferi și un post de kinetoterapeut. Posturile vor fi scoase la concurs foarte curând, la o dată ce va fi anunțată pe site-ul spitalului și în presa locală.

„În anul 2023, măsurile care au limitat angajările în sectorul medical public au dus la creșterea deficitului de personal din unitatea noastră, fapt pentru care conducerea unitatii a inițiat trei memorandumuri către Ministerul Dezvoltării. Săptămâna trecută s-au deblocat 27 posturi de medici, 23 de posturi din categoria asistenti și infirmieri, 5 posturi din specialitatea registratori și șoferi, și un kinetoterapeut. În următoarea perioadă se vor organiza concursuri pentru ocuparea a 24 posturi de medici din 27. După o analiză a nevoii și a necesităților la nivelul secțiilor, conducerea spitalului a decis ca din cele 23 de posturi alocate personalului medical mediu și auxiliar, 9 posturi de asistent și 10 posturi de infirmier, sa fie pentru secția de Îngrijiri paliative, 1 post asistent medical pentru ATI, 1 post asistent medical CPU, 1 post asistent medical S.P.L.I.A.A.M., 1 post infirmier secția de Pneumologie. Din cele cinci posturi alocate categoriei nemedicale, trei posturi vor fi pentru registratori și două posturi pentru șoferi autosanitară. De asemenea, va fi scos la concurs și un post de kinetoterapeut pentru secția de Îngrijiri paliative”, a precizat Ciprian Cosmin Feraru, managerul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad.

Vă reamintim că în luna octombrie, medicul Ovidiu Ciobotaru declara că într-o lună va fi înființată secția de Îngrijiri paliative, pe care o va conduce. Lucrurile nu s-au întâmplat întocmai, pentru că un criteriu important pentru aprobarea funcționării acestei secții îl reprezintă personalul. La secția de Îngrijiri Paliative se vor scoate o parte din posturi la concurs. Restul personalului va fi luat din alte secții, precum Medicină Internă Cronici sau Medicină Internă Acuți. Infirmierele de asemenea vor fi luate o parte de pe secția de Medicină Internă Cronici și o parte vor fi angajări noi. Secția va începe să funcționeze în 1 – 2 luni, după ce se va angaja personalul ce va funcționa pe secție. Conform declarațiilor conducerii spitalului, în caz că vor fi întrunite toate condițiile necesare încheierii unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui, această secție va fi finanțată cu peste 155.000 de lei lunar, pentru cele 21 de paturi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Adică Feraru nu e serios ….pai nevasta-sa a luat foc în ședința de consiliu ca ce tot spun bat șaua sa priceapă iapa cei de la PSD, ca adică ea e Sfânta și tot neamul ei.

  2. Să te ferească D-zeu să ajungi la Urgențe la Bârlad!!!! Asistentele, foste vânzătoare la Berlin și Capșa și doctorii care au făcut facultatea cu șpăgi!!!

  3. S-a dat startul la Olimpiada Spagilor date pentru angajare! Interesant ar fi sa vedem ce sotii, amante, fiice de functionari de la Primarie ori ai apropiatilor lui Flinstone vor fi angajate la spital de finul forjor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.