spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Minodora, clipe grele înainte de Paște. Artista stă mai mult prin spital

- Advertisement -

Sărbătoarea Paștelui a prins-o pe Mindora într-un moment destul de delicat, artista fiind nevoită să facă mai mult naveta la spital în această perioadă, având o problemă în familie. Cântăreața a dezvăluit că momentan nici nu îi poate sta gândul la celebrarea sărbătorii, având în vedere situația prin care trece. Iată despre ce este vorba!

Minodora trece în prezent prin clipe grele, după ce mama artistei a fost internată în spital, aflându-se chiar și acum, înainte de Paște, în unitatea medicală.

Minodora și-a internat mama în spital

Doctorii îi monitorizează femeii cu atenție starea de sănătate de mai bine de 18 zile, iar Minodora a fost, la rândul ei, alături de mama ei în tot acest timp. Așadar, chiar înainte de marea sărbătoare, cântăreața a dezvăluit că nu se află deloc în dispoziția necesară pentru a „petrece”, având în vedere situația dată.

Artista nu simte că se poate liniști până nu o vede pe mama ei externată, cu o stare bună de sănătate. Minodora a dezvăluit că recuperarea acesteia este destul de grea însă și necesită timp. Vedeta s-a dus la Timișoara, pentru a-i fi alături celei care i-a dat viață, în aceste clipe delicate, fiind ajutată și de sora ei. Ambele fac naveta la spital…https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/minodora-face-naveta-la-spital-inainte-de-paste-589139.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.