Minunea de la Orgoiesti

SPAIMA SATULUI… Cei care trec prin comuna Bogdãnesti si ies din satul resedintã au parte de o surprizã, în plin câmp. Undeva, pe un deal, cãlãtorii se întâlnesc cu o ruinã, un rest de zid, care aduce cumva cu peretele unei biserici. Îti zici cã pe acele locuri a fost o casã, care s-a prãbusit odatã cu trecerea anilor. Dacã, însã, te interesezi, afli cã în locul respectiv era, acum 150 de ani, un schit foarte cunoscut din zona Bârladului, populat cu cãlugãri. Istoria acestui loc e fascinantã, iar trecutul este legat de personalitatea domnitorului Al. I. Cuza, care a trecut pe aici, prin peregrinãrile sale prin Moldova. Cuza a fost închis în beciurile schitului, drept pentru care a cerut dãrâmarea mãnãstirii! Comunistii nu au reusit sã-l strice de tot, iar cei care s-au apropiat de acest loc au murit în conditii ciudate.

Povestea schitului de la Orgoiesti, din care astãzi au mai rãmas doar câteva cãrãmizi, este uluitoare. În 1816, este atestatã prezenta unui schit pe aceste locuri, desi erau unele probleme cu proprietatea terenului de acolo. Pe de o parte, schitul sustinea cã suprafetele din jur, multe hectare de teren, le apartin, fiind ale unor boieri din zonã, în timp ce rãzestii din Orgoiesti contesta acest drept. La 1805, domnitorul Alexandru C. Moruzzi, plecând de la lipsa de urmasi a unui boier local, declarã terenul mosie domneascã si îl doneazã cãtre schit. Procesul se redeschide în 1837, judecata ajunge la Divan, ambele tabere prezentând documente din 1480-1520, iar schitul câstigã, pânã la urmã. În tot acest timp, averea schitului creste considerabil, astfel cã, la 1828, aici existau 80 de vite, 383 oi si 180 de stupi. Tot în aceeasi perioadã, aici existau în jur de 50 de cãlugãri, un numãr foarte mare fatã de puterile schitului. Acest schit de la Orgoiesti era sub conducerea unui monah recunoscut ca valoare de un sobor si de cãtre pãrintele staret al mãnãstirii cãreia îi era închinat. Mai trebuie spus cã schitul avea o anumitã autonomie fatã de organele superioare bisericesti, mai cu seamã în ceea ce priveste administrarea averii, lucru care avea sã conducã la o serie de acte de o sãlbãticie fãrã seamãn în zonã.

Domnitorul Cuza, închis de cãlugãri!

În preajma anului 1850, relatiile cãlugãrilor de la schit erau foarte tensionate, conflictuale chiar. Egumenul Luca, în scrisoarea sa cãtre un ctitor, vorbeste de atitudinea unor tãrani din neamul Ghiculestilor, care singuri umblã punând semne hotarnice, în timp ce cãlugãrii nici mãcar nu sunt lãsati sã ia lemne din pãdure. Scandalul se amplificã. Cãlugãrii, la rândul lor, confiscã animalele care trec pe terenul mãnãstirii. Toate aceste acte haiducesti din partea cãlugãrilor au avut un deznodãmânt neasteptat. Legendele locale spune cã, la un moment dat, domnitorul Al. I. Cuza, care a trecut prin zonã, a simtit pe pielea lui comportamentul nu tocmai crestinesc al personalului de la schit. Existã o legendã, care se transmite din generatie în generatie în comuna Bogdãnesti si care spune cã Al. I. Cuza, îmbrãcat un suman, a trecut prin fata schitului. A venit cu o cãrutã si doi cai pãcãtosi, pentru cã auzise cã acesti cãlugãri jefuiau lumea, pe oricine care trecea prin zonã. Cuza a dat drumul la cai si s-a prefãcut cã reparã cãruta, spunând cã e stricatã o roatã. Staretul schitului a trimis doi oameni la domnitor, care l-au luat pe sus si l-au dus la mãnãstire. “Bãgati-l la beci”, a poruncit staretul. A doua zi, acelasi staret s-a adresat subalternilor, spunând: “Ia, mergeti la beci si aduceti sã vedem cine este”. Atunci, Cuza, lepându-si sumanul, i-a pus la punct pe cãlugãri, poruncind ca schitul sã fie desfiintat.

S-a rupt lama buldozerului, în mod inexplicabil…

Schitul a stat în pãrãsire mult timp. Oamenii spun cã a fost o clãdire impozantã, care avea tuneluri si acareturi, despre care circulã tot felul de bârfe. Pe timpul comunismului, clãdirea a fost demolatã în totalitate. Se spune cã, la Ulea, dispensarul a fost fãcut cu cãrãmidã luatã de la demolarea schitului. Mai ciudat, oamenii povestesc cum cã, atunci când au adus un buldozer sã dãrâme restul de zid, în mod inexplicabil, lama masinii s-a rupt. Au adus cabluri, dar si acestea s-au rupt. Muncitorii s-au speriat si nu au mai dãrâmat resturile clãdirii, asa cum se vãd si în prezent. Dacã mergi pe locul în care a fost schitul, se mai vãd urmele bisericii, în timp ce bucata de zid rãmasã în picioare si pe care nimeni nu a putut s-o dãrâme este parte din altarul schitului. De câtiva ani, un localnic doreste sã refacã schitul. Viorel Cernat, din Hupca, si-a propus sã refacã totul, cu o conditie: primãria sã redea terenul schitului, pentru a evita discutiile cu alti proprietari din zonã. “Am s’ refac schitul, pe locul în care a existat. Se vãd resturile fundatiei si, pe acest loc, voi face un schit si o bisericã de aceeasi mãrime ca aceea din trecut”, promite Cernat. Primãria cautã solutii pentru a da terenul cãtre schit, desi unii oameni, mai hrãpãreti, sustin cã terenul le-a apartinut.




5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ