spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
09-mai-2024

Mircea Toader: BPN a decis ca statutul partidului să prevadă suspendarea de drept a membrilor PDL trimişi în instanţă

- Advertisement -

Membrii PDL care sunt trimişi în judecată vor fi automat suspendaţi de drept din partid, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PDL, care a decis modificarea statutului partidului.

„Urmează ca modificarea statutului prin care cei care sunt trimişi în judecată să fie automat suspendaţi de drept să o aprobăm în cadrul CNC ( Consiliul Naţional de Coordonare – n.r.). Sigur vom discuta cazul Păsat şi în cadrul grupului, dar vă spun că asta e decizia politică. Pe asta mergem. Ca suspendările să fie de drept în cazul când sunt trimişi în judecată sau, în acelaşi timp, supendarea de drept din calitatea de membru (…)”, a declarat, luni, Mircea Toader, liderul Grupului PDL din Camera Deputaţilor.

Întrebat dacă această schimbare o vizează şi pe Monica Iacob Ridzi, Mircea Toader a spus că nu se pune problema unui tratament preferenţial. Întrebat dacă deputatul Dan Păsat va fi suspendat din PDL, Mircea Toader a răspuns afirmativ. „În mod concret, da. După statut, da. Sigur, după ce se aprobă statutul, pentru că acela este de drept. Noi putem să suspendăm şi de către CNC, dacă sunt puncte care ne conduc spre aşa ceva”, a declarat liderul deputaţilor democrat-liberali.

Despre o eventuală demisie a lui Dan Păsat din PDL, Mircea Toader a explicat că acesta este un act de voinţă personală.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.