spot_imgspot_img
8 C
Vaslui
27-apr.-2024

Mircea Toma, fondatorul gazetei de satiră Academia Cațavencu, a venit în orașul lui Pamfil Șeicaru, dar nu ca pamfletar, ci ca membru CNA

- Advertisement -

VIZITĂ…Celebrul ziarist Mircea Toma, acum membru important în Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a poposit la Bârlad, la Cinematrograful Victoria”. Acesta a pus pe tapet dezbaterea inedită „Despre mass-media de azi și de mâine”. În sală au fost prezenți elevi ai claselor a X-a, a XI-a și a XII-a din cadrul Liceului pedagogic „Ioan Popescu”, alături de cadre didactice, consilieri școlari, bibliotecari, reprezentanți media și ai autorităților publice. Dezbaterea a oferit participanților ocazia unică de a răspunde la întrebările provocatoare adresate de Mircea Toma, un ziarist de calibru și pamfletar, fondator al celebrului ziar Academia Cațavencu, cu privire la rolul pe care îl are educația media în școală și în viața de zi cu zi, pe de o parte, dar și de a formula opinii cu privire la amploarea propagării știrilor false și la efectulul nociv al acestora. Per total, dezbaterea a pus în evidență faptul că datorită suprasaturării de informație, transmisă fără restricții în spațiul public, adevărul nu mai este atât de important, ci doar emoția pe care o declanșează știrile, astfel că, propagarea diversiunilor sau a zvonurilor, pe rețelele de socializare sau TV, ajung să aibă impactul unor false adevăruri. Ziaristul Mircea Toma a evidențiat prin exemple multiple, pe tot parcursul dialogului interactiv cu elevii, faptul că rolul știrilor false (fake news) este acela de a alarma cetățenii și de a crea frică, panică în rândul lor, de a întreține neliniști și tensiuni sociale sau de a inocula sentimentul de neîncredere în autorități, în timp ce jurnaliștii propagatori de știri false sunt cei care nu respectă deontologia etică a jurnalismului de calitate. Comunicarea dintre cei prezenți în sală s-a realizat sub forma unui dialog interactiv, cu o bună interacțiune, ce a condus dezbaterea către puncte de vedere comune cu privire la rolul important al educației media în școală , dar și în formarea și orientarea profesională a tinerilor.

Profesoara Daniela Marinescu – directorul adjunct al Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad, a dat start-ul evenimentului, printr-o scurtă prezentare a invitatului special, Mircea Toma, membru al Consiliului Național al Audiovizalului din 2021, evidențiind vasta expertiză și preocupările acestuia în materie de educație media. Apoi, ea a trecut în revistă faptul că Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” este înscris în programul școli-pilot-media – „Introducere în educația media”, un program de inițiere și formare adresat profesorilor de limba și literatura română, obiectivul fiind acela de a introduce în procesul didactic de zi cu zi a conceptelor de educație media. De asemenea, s-a explicat faptul că începând cu anul școlar 2023-2024, cursul opțional „Competențe în massmedia”, va deveni disciplină distinctă ce se va preda elevilor claselor a IX-a – a XII-a. Mircea Toma a explicat că, această realizare din învățământul românesc actual își are punctul de plecare în anul 1999, când Ministerul Învățământului, la inițiativa și insistențele unei asociații neguvernamentale din care făcea și el parte, a creat o breșă în curriculă, introducând „Educația media pentru clasa a XI-a”- opțional. Istoria cursului a fost de scurtă durată, acesta fiind predat în aproximatv 60 de școli, în momentul lui… de glorie, după care… a murit, devorat de disciplinele de bacalaureat.

Mircea Toma, dialoguri autentice cu elevii bârlădeni

Dezbaterea propriu-zisă s-a desfășurat sub forma unui dialog interactiv, între Mircea Toma și elevii prezenți în sală, atmosfera fiind de la început până la final una caldă, veselă, vioaie. Fostul jurnalist i-a provocat pe elevii liceului pedagogic, rând pe rând, adresându-le întrebări, dându-le exemple, abordând o multitudine de teme cu privire la educația media: vârsta la care ar trebui să înceapă instructajul consumului informației din media, având în vedere că acesta este un factor important în formarea copiilor, diferența dintre ficțiune și realitate, știri mincinoase versus știri adevărate, efectul nociv al știrilor false și impactul puternic al acestora asupra echilibrului emoțional al oamenilor, ce înseamnă cenzura și care sunt efectele ei. Totul a decurs ca o poveste a știrilor false versus celor adevărate, având în fundal teme ale vremurilor actuale, de la tema Brexit-ului și ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, alegerea lui Trump ca președinte al Americii, continuând cu pandemia și războiul dintre Ucraina și Rusia, abordând și propaganda dusă pentru discreditarea Uniunii Europene.

Ziarul bulevardier sau presa galbenă, sub lupa lui Mircea Toma

SINCER …S-a punctat și tema „presei galbene”, așa numita presă senzaționalistă promovată și finanțată de mogulul australian Murdoch, dar și tema percepției media în țările mai educate versus țările mai puțin educate. Deși la întrebarea „Cine se uită la TV?”, cei mai mulți dintre elevi au răspuns negativ, ei s-au dovedit ancorați în realitatea cotidiană, făcând față cu brio discuțiilor inițiate de interlocutor. Mircea Toma le-a mărturisit elevilor că, în contextul actual al evoluției jurnalismului, este tentat să scrie… mai degrabă un manual de „Antijurnalism”, decât unul despre „cum se face presă”. Acesta și-a încheiat pledoaria pentru importanța predării educației media în școli, dând exemplu faptul că, „elevii învață în școală despre „sinecdocă” sau „metonimie”, cuvinte care nu sunt cunoscute de majoritatea dintre ei. Practic, ei învață ceva ce nu utilizează niciodată în viață. În schimb, se uită toată viața la televizor, se uită toată viața pe internet, dar nu învață nimic în școală despre asta. „Nu cred că e bine!” a concluzionat acesta , deoarece școala ne pregătește pentru viață, iar în viață o componentă importantă este consumul de informație. Cum să consum această informație critic, cum să aleg ceea ce este util, ceea ce este adevărat și ceea ce este frumos, pot să o fac doar dacă sunt pregătit pentru asta! Educația media ne ajută să producem cetățeni care vor ști să folosească informația din spațiul public la modul inteligent, alegând ceea ce este de valoare față de lucrurile inutile sau nocive. Un cetățean pregătit să consume informații de calitate va contribui la evoluția televiziunii, de la zona de mizerie în care este acum, către o zonă mult mai civilizată.” Cu certitudine, educația media este o competență de viață pe care fiecare dintre noi trebuie să o aibă pentru a putea face față fluxului informațional, dând dovadă de o gândire critică și de reziliență emoțională.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Exact aceleasi comentarii ca ,,anonimul ,, dinaintea mea… Academia Catavencu a fost o revista caustica dar ExCELENTA in continutul ei … nu voi dezvolta… il vad pe doru buscu umflat in pene …pe un post tv .. cu alt mirceadinescu ,la fel de ,,anticomunisti ,,dar le place PROFITUL acestor vremuri tulburi..nici mircra toma nu a dus o tocmai prost… PAMFIL SEICARU este un nume arhicunoscut.. de toti care mai citesc cate ceva in afara de ionut cristache,radu tudor,mircea badea, carmen avram,maria grapini…..Ei,traim si noi cum putem , cu ce putem… ma furnica prin maini..am cules URZICI….

  2. Ținutul mâinilor în buzunare este gestul interzis și într-un grup de prieteni, cu atât mai mult în fața unui auditoriu, fie el format în marea lui majoritate din elevi. Mircea Toma, nonconformismul acesta de prost gust păstrează-l pentru acasă sau la Cațavencu, fiindcă pe bârlădeni nu-i impresionezi. Atitudinea ta denotă lipsă de elementar bun simț, de politețe și respect față de cei în fața cărora te afli. Dacă la București încă nu a ajuns Codul bunelor maniere, ți-l împrumutăm noi, provincialii.
    Pentru autorul articolului, prenumele marelui ziarist Șeicaru , cel ce a urmat cursurile prestigiosului Colegiu „Gheorghe Roșca Codreanu” nu-i Pamfir, ci Pamfil. Asta ca să respectăm adevărul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.