spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Misteriosul obiect spațial care îi intrigă pe cercetători ar putea fi un fragment dintr-o lume asemănătoare lui Pluto

- Advertisement -

Începând din 2017, un straniu obiect spațial care a intrat în sistemul nostru solar îi intrigă pe astronomi. După mai multe ipoteze de-a dreptul SF, cum că ar fi vorba despre o sondă extraterestră, un nou studiu susține că misteriosul obiect ar fi o rămăşiţă a unei lumi asemănătoare lui Pluto şi are formă de biscuit.

Potrivit astronomilor de la Universitatea de Stat din Arizona, ciudatul obiect de 45 de metri pare să fie compus din azot îngheţat, la fel ca şi suprafaţa lui Pluto şi Triton, cea mai mare lună a planetei Neptun, transmite The Guardian, potrivit Agerpres.

Autorii studiului, Alan Jackson şi Steven Desch, sunt de părere că un impact a fost cel care a cauzat desprinderea unui fragment dintr-o planetă acoperită cu azot îngheţat, în urmă cu 500 de milioane de ani, şi a trimis obiectul departe de sistemul său stelar, în direcţia noastră. Astfel, rămăşiţa cu aspect roşiatic ar fi o fărâmă din obiectul iniţial, stratul său exterior evaporându-se ca urmare a expunerii la radiaţii cosmice şi, mai recent, la Soare.

Originea obiectului spațial ‘Oumuamua

Obiectul a fost numit ‘Oumuamua – care înseamnă „mesager” în limba hawaiiană – în onoarea telescopului care l-a descoperit în 2017.

Acest obiect, aflat la milioane de kilometri distanţă, şi-ar avea originea dincolo de sistemul nostru solar deoarece viteza şi traiectoria sa sugerează că nu a orbitat soarele sau un alt corp ceresc. …https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/misteriosul-obiect-spatial-care-ii-intriga-pe-cercetatori-ar-putea-fi-un-fragment-dintr-o-lume-asemanatoare-lui-pluto-1470262

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.