Misterul iluminatului nestatornic de la Huși și explicațiile primarului Ciupilan

A FI SAU A NU FI… Tevatura cu iluminatul stradal din Huși, care a ajuns deja un fel de comedie tristă pentru localnicii care stau pe străzi lăsate în beznă nopți la rând, a căpătat, iată, și prima explicație oficială din partea primarului Ioan Ciupilan. Grație unei întrebări adresate de către consilierul Cătălin Țocu, primarul Ciupilan a dat un răspuns tare alambicat, din care s-ar putea înțelege, totuși, două lucruri. Unul ar fi acela că există niște „siguranțe care tot cad”, iar funcționarii primăriei se duc noaptea și le tot ridică. A doua explicație ar fi că apar niște „scurturi”, dar nimeni nu știe de unde și nimeni nu pricepe cum. Cea de-a treia variantă, care a fost strecurată în spațiul public și care a amuzat populația, cu persoanele misterioase care ar fura siguranțele de prin posturile de transformare, a fost scoasă din calcul.

„Apar tot felul de scurturi care trebuie rezolvate și nu le găsim”
Și primarul Ioan Ciupilan a venit, într-adevăr, cu o explicație mai amplă, nu înainte de a spune că „nu cred că este vinovat primarul”. „Noi avem un contract cu o firmă de mentenanță, care a câștigat, altfel nu puteam să accesăm proiectul pe mediu, de schimbare a lămpilor de iluminat, avem toate sesizările înregistrate, se duce Ovidiu Popa sau alt coleg, să ridice siguranța la 2 noaptea sau la 9 noaptea… Nu știu dacă și cei de la Vaslui au alt sistem la iluminatul public, de multe ori trebuie să apelam la cei de la E-ON să ne deschidă niște posturi „Trafo” de ale lor, pentru că noi avem scoase afară sistemele din celălalt proiect , dar cad siguranțele din nou”, a susținut primarul. „Trebuie comunicat lucrul acesta, este o problemă serioasă”, a replicat consilierul Cătălin Țocu. „Avem toate informațiile, s-a dus domnul Bahnariu și a rezolvat toate problemele de pe Calea Basarabiei, de pe strada Ștefan cel Mare, sunt sisteme automate care ar trebuie să-si revină, dar apar tot felul de scurturi. Avem un sistem de iluminat pe niște rețele foarte vechi, apar tot felul de scurturi care trebuie rezolvate și nu le găsim”, a explicat primarul Ioan Ciupilan.
Fața de golan are ceapulean ,si asta era beat la zilele Husiului si in alte ocazii fix ca managerul ales pe spranceana lui🤣
Ceapulan, încerci să mușamalizezi pe cei care au „câștigat” mentenanța? Altfel știi că-ți iese parandărătul pe nas??
Oricum îți iese, degeaba încerci să fugi, chiar și înainte de finalul „mandatului”.