spot_imgspot_img
14.5 C
Vaslui
29-apr.-2024

Moldovean condamnat la 15 ani pentru crimă, prins la Albița!

- Advertisement -

PERICULOS… Un bărbat de 48 de ani, cu cetățenie Republica Moldova, era căutat de zor de autoritățile din Rusia. Moldoveanul era condamnat de ruși la o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani pentru săvârșirea infracțiunii de crimă. Dorind să „dispară” din țara sa de origine unde era „vânat” de justiție, moldoveanul criminal a vrut să treacă Frontiera prin Albița, dar nu a putut! Polițiștii români l-au prins și l-au predat Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale.

Totul s-a petrecut pe 06 ianuarie a.c, în jurul orei 13.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, unde moldoveanul criminal s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, ca simplu pasager într-un autocar, având cetățenia Republicii Moldova.

„La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă Interpol cu mențiunea persoană urmărită internațional în vederea arestării, emisă de autoritățile din Rusia, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani pentru săvârșirea infracțiunii de crimă pe teritoriul acestui stat. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a menționat comisarul de poliție Irina Mirica, purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.