Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri care loveau un bărbat cu bâte

Cei doi suspecți au luat niște araci de susținere din parc și au început să-l lovească pe bărbat. Acesta a început să fugă, cu atacatorii pe urmele lui. S-au oprit pe o trecere de pietoni, iar o cameră de bord a unei mașini a filmat incidentul violent. Tragedia s-a petrecut la intrarea în parcul Crângași. Surse judiciare relatează că s-a ajuns la acest scandal în condiţiile în care nişte adolescente au vrut să o bată pe alta, în parc, şi au venit însoţite de mai mulţi tineri, pentru a o agresa pe fată. Fata care urma să fie bătută a aflat şi a venit în parc şi tatăl ei vitreg, partenerul de viaţă al mamei sale, pentru a discuta cu cei care voiau să o agreseze. Fetele au discutat amiabil, dar băieţii s-au luat la ceartă. Situaţia a culminat cu înarmarea tinerilor cu nişte araci pe care i-au luat de pe stradă şi cu lovirea victimei.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/video-momentul-atacului-din-crangasi-o-camera-de-bord-i-a-inregistrat-pe-cei-doi-tineri-care-loveau-un-barbat-cu-bate-2792729