ÎNCARCERAT… Individul din Stănilești, în vârstă de 38 de ani, care și-a chinuit ani la rând propria fiică în vârstă acum de 12 ani, a făcut un gest surprinzător, după ce instanța Judecătoriei Huși a admis propunerea de arestare preventivă. Deși a atacat hotărârea, în momentul în care cazul a ajuns pe masa instanței Tribunalului Vaslui, individul și-a retras contestația. „Ori și-a dat seama că nu are nicio șansă să iasă din arestul preventiv, având în vedere că știe ce probe sunt pentru faptele sale, ori s-o fi gândit că s-ar putea să îl alunge oamenii cu pietre, după tot ce a ieșit la iveală. Noi nu vrem să îl mai vedem pe aici. Cu pietre o să-l ia lumea, dacă mai calcă pe aici”, spun, revoltate, rudele soției individului acuzat că și-a abuzat copila vreme de patru ani.
„Despre vreo mustrare de conștiință nu poate fi vorba la un asemenea individ. E exclus. De regulă, în aproape 100% din cazurile de abuzatori ai propriilor copii care, în fața societății, își iau un cu totul alt chip ani la rând și își ascund cu multă grijă identitatea hidoasă, nu există remușcări, ci doar intenția instinctivă de a minți constant, de a nega, de a căuta justificări, de a învinovăți pe alții. Probabil, și-a retras contestația și pentru că știe că nu are unde se întoarce, dacă prin absurd, instanța ar fi decis arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Ar fi trebuit să ajungă înapoi în familie, întrucât, din datele existente, DGASPC Vaslui a decis să lase copiii alături de mama lor, iar el ar fi trebuit să se întoarcă în acea locuință, unde a avut loc tot abuzul asupra bietului copil, ceea ce ar fi fost de neadmis”, spun avocații. DGASPC Vaslui a decis, într-adevăr, după prima evaluare, să îi lase pe cei 4 copii, inclusiv sora abuzată de propriul tată, în casa părintească, alături de mama lor. Femeia, spun autoritățile, este responsabilă, iar copiii sunt în siguranță cu ea. Reprezentanții DGASPC Vaslui au confirmat faptul că acest caz a intrat în atenția instituției și s-au luat deja o serie de măsuri, inclusiv introducerea fetiței de 12 ani într-un program de consiliere psihologică, necesară pentru depășirea traumei suferite.
Individul a încercat inițial să nege acuzele care i-au fost aduse, dar probele nu au lăsat loc la interpretări
De reamintit că la jumătatea lunii februarie, autoritățile au fost alertate cu privire la faptul că un bărbat de 38 de ani din Stănilești, tată a patru copii, își abuzează fetița de 12 ani de mai mult timp, această faptă oribilă ieșind de curând la iveală. La locuința familiei au descins polițiștii și mascații, l-au luat pe individ și l-au reținut. Cercetările aveau să scoată la iveală faptul că fetița era de mai mult timp abuzată și amenințată de tatăl ei. La propunerea procurorului de caz, agresorul a fost prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă și a ajuns în spatele gratiilor pentru 30 de zile. Individul a încercat să nege acuzele care i-au fost aduse, însă probele strânse de anchetatori nu lasă loc interpretărilor. De altfel, primii care și-ar fi dat seama că ceva nu este în regulă în comportamentul individului față de fetița de numai 12 ani au fost bunicii materni, care locuiesc în aceeași curte, însă bătrânii ar fi fost amenințați. „Stau cu toții în curte și bătrânii au simțit că ceva nu este bine și au început să mai spună câte ceva. Dar el a început să îi amenințe și să se poarte rău cu ei. El mergea pe la biserică, mai făcea mici treburi pe acolo și poza în om bun, că primea pomană. Păcat de fetiță, că i-a fost frică, sărăcuța, să ceară ajutor. E slabă și chinuită ca vai de ea. Cât a îndurat copila asta de la el, să nu îndure nici puiul de șarpe. Și noi l-am avut la treabă cu ziua pe el, dar părea un băiat la locul lui. Dar uite cine era el, de fapt”, spun, revoltați, sătenii din Stănilești.