26.2 C
Vaslui
04-iul.-2022

Mos Craciun în uniforma

În fiecare an, în preajma sãrbãtorilor de iarnã, politistii vasluieni obisnuiesc sã meargã cu daruri la copiii Centrului Scolar pentru Educatie Incluzivã Negresti. Si în acest an, lucrãtorii Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Vaslui au continuat traditia stabilitã în urmã cu mai multi ani. „Aceastã unitate de învãtãmânt se aflã sub tutela Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui încã din anul 1990, iar în fiecare an, atât de Crãciun cât si cu prilejul altor sãrbãtori, încercãm sã aducem un strop de fericire pe chipurile si în inimile acestor copii cãrora soarta le-a fost potrivnicã. Prin prezenta politistilor în mijlocul lor, am dorit sã le arãtãm cã nu sunt singuri si cã nu au fost uitati de Mos Crãciun nici în acest an”, a spus insp. Mihaela Straub, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Politistii le-au oferit celor 150 de copii ai centrului cadouri, dulciuri, fructe si obiecte de îmbrãcãminte, acestea fiind oferite din inimã astfel încât si ei sã se bucure de spiritul si magia Crãciunului. Cei mici au pregãtit un programul artistic, apreciat atât de cei care le-au oferit cadouri, cât si de cetãteni din orasul Negresti prezenti la manifestare. Spectacolul, la care si-au adus contributia si elevi ai scolii cu clasele I-VIII „Mihai Bravu” Negresti, a cuprins o scenetã, dans, colinde, urãturi si alte obiceiuri de iarnã.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here