În România valorile sunt marginalizate. Acest lucru nu este o noutate, cum nu este o noutate nici faptul cã nu existã o clasã de mijloc si cu sigurantã nu va exista nici în viitorul apropiat, modul în care a fost gestionatã economia tãrii în ultimi 20 de ani fãcând imposibil acest lucru. În universul românesc cetãtenii sunt împãrtiti în douã tabere: cei care au totul desi nu meritã nimic, si cei care ar merita totul si nu au nimic. Nu este nou sub soare faptul cã unii trãiesc în palate si altii în bordeie. În a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, când economia începuse sã cunoascã o usoarã crestere, un cãlãtor strãin ajuns pe meleaguri mioritice, nota în caietul sãu de drumetie cã tãranii români locuiau în bordeie de cel mult 2 încãperi, fãrã ferestre, dormeau pe jos pe blãnuri de animale, femeile mergeau desculte inclusiv iarna, în timp ce boierii locuiau în adevãrate palate mobilate cu obiecte englezesti, mâncau cu tacâmuri frantuzesti, si se îmbracau cu cele mai fine mãtãsuri, fiind detinãtorii unor mosii întinse. Au trecut aproape douã secole si, desi contextul este altul, situatia nu este tocmai roz. Somajul a rãmas ridicat, oamenii trãind de pe o zi pe alta, bugetarii muncesc pe nimic, iar tinerii aleg calea strãinãtãtii, preferând sã devinã cãpsunarii Spaniei, îngrijitorii Italiei, chelnerii Germaniei, în timp ce conducãtorii nostri si consoartele lor, sfidând limita bunului simt, epateazã lãudându-se în presa de facturã bulevardierã cu noile achizitii, genti si haine de zeci de mii de euro, excursii în cele mai exotice destinatii. Mã întreb de multe ori cum a fost posibil ca astfel de personaje pestrite, actori desãvârsiti, care s-au ridicat din tagma smecherilor, sã ajungã sã ne conducã. Oamenii au fost mereu atrasi de neconventional, de tot ceea ce este diferit dar, de la a urmãri la televizor personaje precum Bianca Drãgusanu si Adrian Minune, pânã la a trimite în Parlamentul European patroni de echipe de fotbal, domnisoare care viseazã la “succesuri”, sau la a vota primari oameni care te amãgesc o datã la 4 ani cu câte un Vanghelion, ar fi trebuit sã fie cale lungã. Multi dintre reprezentantii nostri au fost creati dupã modelul George Manolescu. Celebrul personaj românesc din secolul al XIX-lea, devenit erou literar si de film, însela, fura, escroca, urmãrindu-si în permanentã propria bunãstare. În functie de context acesta îsi schimba identitatea, fiind când ducele de Otranto, când printul Lahovary, când marchizul de Passano sau contele de Thueringen. Desi le este imposibil sã îsi schimbe identitatea, alesii nostri prezintã multiple personalitãti. În functie de cum bate vântul acestia devin rãzboinici salvatori, victime, neputinciosi care nu fac bine oamenilor pentru cã au mâinile legate de rãuvoitori, redevenind rãzboinici salvatori în perioada alegerilor. Între conducãtorii nostri si celebrul personaj existã însã douã diferente majore. Pe de o parte, Manolescu îsi îndrepta privirea spre noi orizonturi dupã fiecare “loviturã”, fiind cãutat de politie, în timp ce reprezentantii nostri actioneazã nestingherit, fiind protejati de pozitiile pe care le ocupã si de un sistem de legi defectuos. O altã deosebire majorã este faptul cã Manolescu era un om cu prestantã, poliglot, trecând cu usurintã de la spaniolã la italianã si de la francezã la germanã, în timp ce “poliglotismul” alesilor nostri se reduce la “aviara gripa”, “za dacs ar caming from za tracs”, “za esec” etc. Situatia nu poate continua la nesfârsit. Multi mã “acuzã” cã as fi o visãtoare crezând ca se va schimba ceva în bine, cã noile generatii vor veni cu un suflu nou, cã moralitatea si dreptatea vor lua locul furtului, perversitãtii si prostiei. La astfel de acuzatii îmi acopãr urechile, convinsã fiind cã existã cu sigurantã o cale prin care lucrurile sã fie conduse spre normalitate. Nu ar fi o premierã în istorie când imposibilul devine posibil. Mahatma Ghandi a lansat revolta bazatã pe rezistentã pasnicã, Satyagraha, o formã de refuz radical a colaborãrii cu autoritãtile britanice, în cele din urmã fiind adoptate mai multe reforme în favoarea muncitorilor indieni. Folosind metode non-violente acesta reuseste sã obtinã independenta Indiei. Fidel Castro si Che Guevara au învins soldatii lui Batista, în conditiile în care erau cu mult depãsiti numeric, reusind sã obtinã puterea în Cuba. Exemplele pot continua. Tocmai de aceea sunt convinsã cã si românii, tinând cont de realitãtile actuale, pot gãsi propria cale de a schimba viitorul, astfel încât discrepanta dintre bogati si sãraci sã nu mai fie atât de adâncã.
