spot_imgspot_img
7.7 C
Vaslui
18-apr.-2024

Navă încărcată cu fier vechi, în pericol de scufundare în Marea Neagră. 17 marinari aflaţi la bord, salvaţi

- Advertisement -

17 marinari au fost salvaţi, în portul Constanţa, de pe o navă care începuse să se scufunde în Marea Neagră, travers de localitatea Tuzla. Marinarii au solicitat Căpităniei permisiunea să abandoneze vasul, în momentul în care au observat că acesta începe să se scufunde. Au fost transbordaţi miercuri dimineaţă pe o navă de salvare, care i-a dus în siguranţă pe ţărm.

Nava încărcată cu fier vechi se află sub pavilion turcesc. În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 4:30, nava a început să se încline, iar marinarii au cerut ajutor prin SOS.

„La bordul navei se află un echipaj de 17 marinari, iar vasul de 6.000 de tone DW plecase în cursul acestei nopţi din portul Constanţa, după ce fusese încărcat cu fier vechi”, a declarat directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Ion Voicu, citat de Mediafax.

La faţa locului a ajuns remorcherul King, care se afla în apropiere, aparţinând unui grup de servicii petroliere, în zonă fiind trimisă şi o barcă de salvare a ARSVOM.

„În momentul în care aceasta a ajuns la faţa locului, marinarii fuseseră deja preluaţi de remorcher, iar la ora actuală sunt în afara oricărui pericol, urmând să fie aduşi în portul Constanţa”, a mai precizat Voicu.

Vasul continuă să se încline, în zonă fiind trimise mai multe remorchere, însă şansele de a-l repune pe linia de plutire sunt reduse.

Antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.