CREDINTÃ… „Agent postal Sopron Dumitru”. Asa obisnuia sã spunã, pânã ieri, nea Mitru, cel care în ultimii 20 de ani a adus pensii, ajutoare sociale, facturi de tot felul si care a fost postasul îndrãgit al comunei Stefan cel Mare. Un om special, un postas adevãrat, care a sãrbãtorit ieri ultima zi de muncã, cum altfel!, muncind pentru a duce pensiile celor care au nevoie de bani. Nea Mitru este de azi la pensie si îl încearcã regretul cã nu a fãcut toate câte îsi propusese. Un om care a muncit 43 de ani, din care 20 numai în sistemul postal, si care a trãit cu fricã de Dumnezeu si cu dragoste de oameni si care a vãzut într-o viatã multe lucruri. La 63 de ani, fostul postas din Stefan cel Mare are un singur regret: cã nu va mai intra în casele oamenilor lunã de lunã, sã le ducã ziarele, pensia sau alocatiile, asa cum se obisnuise.
L-am gãsit pe nea Mitru în mijlocul oamenilor, pe o ulitã din Mãrãseni. A fost ultima zi ca postas a lui Dumitru Sopron, cel care de 20 de ani, fie ploaie, vânt, ninsoare sau cãlduri tropicale bate în portile oamenilor si le duce pensii, ajutoare sociale, facturile la cablu sau telefonie. „Mãtusã Aglaie, ia dã matale buletinul, sã-ti iau datele si sã-ti dau pensia”, a spus postasul, uitându-se cu blândete la o femeie de 80 de ani. Bãtrâna a asteptat rãbdãtoare ca nea Mitru sã-i numere banii, nu prea multi, însã destul de necesari la lipsurile de acasã. „Mã bucur cã a a ajuns si dânsul la pensie”, ne-a spus femeia. A primit 402 lei, dupã care a plecat în curte. Irimia Sârbuscã a luat si el pensia de la postas, chiar dacã a fost pentru ultima datã când Mitru Sopron i-a adus-o acasã. „E bun de pus la treabã. Ce, dânsul e de pensie? Am fost foarte multumiti de el, pãcat cã iese la pensie”, a spus omul, primind pensia. Un alt bãtrân, auzind cã este ultima zi de muncã a postasului Sopron, a zâmbit. „Spor la muncã în continuare, sã dea Dumnezeu sã mã ajungi din urmã, la 81 de ani. Ai înlocuitor? Uite, îti dau un nepot de-al meu”, a spus Gheorghe Ciobanu, râzând. Nea Mitru a continuat, tacticos, sã împartã pensii, asa cum s-a învãtat în ultimii 20 de ani.
A muncit la Fabrica de Cânepã, dar a ajuns postas din întâmplare. Pur si simplu, o întâmplare fericitã
„Împlinesc 43 de ani si jumãtate de când muncesc, din care 20 în Posta Românã. Înainte de a fi postas, am fost lãcãtus mecanic, frezor, ajutor de maistru, tot felul de meserii, în cadrul fostei Fabrici de Cânepã de la Vaslui. Prin 1993, fabrica s-a desfiintat, stiti cum erau vremurile, nu mai erau CAP-uri, nu mai aveam materie primã. M-am dus în somaj, dar nu suportam sã stau acasã. Sotia mea lucra în oras, era educatoare. Printre elevi, era si o fetitã, a cãrei bunicã, doamna Stan, lucra la Postã. Doamna Stan vine la sotie, într-o zi, si îi spune: „Doamna educatoare, vã vãd cam supãratã. Ce aveti?”. Sotia mea îi spune necazul meu, faptul cã nu mai aveam serviciu. „Ia sã-i spui mata sã vinã pe la noi, pe la Postã, poate îi gãsim ceva”, a spus doamna respectivã. M-am dus a doua zi, am întrebat de doamna Stan si am mers cu dânsa la seful de exploatare postalã. Mi-a spus cã ar fi ceva de muncã în Postã, dar cã trebuie sã stau câteva luni pe la tarã, dupã care am sã mã transfer la Vaslui. M-au întrebat ce post îmi convine, la Zãpodeni sau Stefan cel Mare, iar eu am rãspuns cã merg la Stefan cel Mare, fiind din zonã. Am stat primele trei luni la Bârzesti, dupã care am înfiintat agentia postalã la Stefan cel Mare, în 1994. De atunci, comuna Stefan cel Mare are agentie postalã”, spune nea Mitru, privind nostalgic cãtre trecut. Comuna este mare, întinsã pe multi kilometri, iar viata postasului este grea, aici. Nea Mitru a avut grijã de oamenii din patru sate, ani de-a rândul, de la Cãntãlãresti la Mãrãseni. Numai în Mãrãseni sunt 400 de case si postasul lor a fãcut traseele din sat de mii de ori. În total, în cei 20 de ani de postas, nea Mitru a fãcut peste 100 de mii de kilometri, numai pe jos, prin comuna Stefan cel Mare. Oamenii l-au cunoscut foarte bine, de-a lungul anilor, si au avut încredere în el, stiind cã este o persoanã credincioasã. „Dacã esti postas si îti respecti meseria, nu se poate sã nu treci de douã-trei ori pe lunã pe la fiecare familie din sat. Eu unul asa am fãcut, fie cã le-am dus alocatiile, pensii, facturile la cablu sau telefoane sau ziare. Apropo de ziare, am obosit câte mii de ziare am cãrat în toti acesti ani”, spune, râzând, postasul.
I-a fost teamã de cei certati cu legea, dar si-a fãcut meseria, zi de zi
„Îi multumesc lui Dumnezeu cã m-a pãzit de lucruri rele, de necazuri, în toti anii acestia în care am lucrat ca postas. De multe ori, auzeam la televizor cã în nu stiu ce judet s-a întâmplat o nenorocire, cã un postas a fost atacat. În meseria noastrã, lucrãm cu masã monetarã si riscurile sunt uriase. Dar, bunul Dumnezeu m-a ferit de necazuri si am putut aduce drepturile oamenilor, lunã de lunã. Vã spun ceva: de multe ori când plecam de acasã, vedeam cum sotia se uitã lung dupã mine, se temea pentru viata mea, mai ales cã aveam atâtia bani pe mânã. Am fost ferit de necazurile care s-au întâmplat altor colegi de-ai mei, desi am trãit mereu cu frica în mine. Dar, fie cã a fost afarã plus 50 de grade sau minus 30 de grade, ploaie sau zãpadã pânã la brâu, nu m-am oprit niciodatã când a fost vorba sã duc acasã o pensie, o alocatie sau un ajutor financiar, ceva. Totdeauna, mi-am fãcut treaba si sunt mândru de faptul cã am fãcut parte din marea familie a postasilor români”, ne-a mãrturisit nea Mitru. Recunoaste cã si-a dorit sã iasã la pensie, „dar o sã-mi parã rãu dupã munca aceasta frumoasã, dupã acesti oameni minunati care m-au asteptat 20 de ani sã le aduc ziarele sau pensiile acasã”. „M-am învãtat cu ei, îi stiu pe toti, pentru cã postasii nu sunt numai cei care le duc pensiile, ziarele sau alocatiile acasã, sunt oamenii care discutã cu cei cãrora le trec pragul si care cunosc problemele acestora. Sã stiti cã în 20 de ani de meserie am fãcut tot ce era posibil sã-i ajut pe oameni, pe consãtenii mei. Unii îmi spuneau cã au nu stiu ce probleme acasã si aveau nevoie de pensie mai devreme sau alte ajutoare, mã zbãteam sã îi ajut. Asa am fãcut si asa voi face în continuare, chiar dacã nu voi mai fi postas”, mai spune nea Mitru.
A avut un accident grav, dar a supravietuit cu credintã în Dumnezeu
Cu multi în urmã, fostul postas din Stefan cel Mare a suferit un accident, în urma cãruia a stat mult timp prin spitale. Nu-i place sã-si aminteascã de acel moment, însã ceva s-a întâmplat si i-a schimbat destinul. „Mã duceam la Bucuresti, la un control. Pe tren, o doamnã m-a vãzut cã arãtam destul de rãu, eram bandajat si m-a întrebat ce am pãtit. I-am zis necazul meu si mi-a spus atât: „Dumnezeu nu te-a luat la el pentru cã are un plan cu mata”. M-am gândit vreun an la ce a vrut sã spunã femeia aceea. Dupã acest moment, am mers la bisericã si am schimbat toatã tabla, pe cheltuiala mea. M-a costat cam 35 de milioane de lei, însã nu mai conta câtã vreme îl aveam pe Dumnezeu cu mine. Am muncit alãturi de oameni si am construit si un prãznicar la biserica din Stefan, unde m-am luptat sã existe tot ce este trebuincios oamenilor aflati în momente grele. Totul, în doar un an si douã luni. Am fost si am negociat si o nouã catapeteasmã la bisericã, în Neamt, am fãcut totul cu dragoste fatã de bunul Dumnezeu. Era nevoie de ajutorul nostru la bisericã si pot sã spun cã am fãcut tot ce a fost nevoie pentru a ajuta Biserica noastrã ortodoxã”, recunoaste nea Mitru. Acum, s-a implicat într-un proiect si mai ambitios. Pe banii sãi, a comandat la un bijutier din Bucuresti o icoanã din alamã, ambutisatã, care în aceste zile este vopsitã de specialisti în picturile bisericesti. O icoanã cu Maica Domnului si Mântuitorul Isus Hristos, care va fi pusã la loc de cinste în iconostasul bisericii din Stefan cel Mare, pânã la Florii. „Vreau ca în Sâmbãta Învierii oamenii sã vinã si sã se închine la aceastã icoanã, dupã ce o vom sfinti. Icoana este din aramã, argintatã, iar coroana va fi auritã, va fi o icoanã cu totul specialã pentru biserica noastrã”, mai recunoaste Dumitru Sopron.
„Îi port un mare respect doamnei diriginte Geta Turbatu”
„M-am uitat, în toti acesti ani, de când sunt la Postã, la obrazul doamnei diriginte Geta Turbatu, pe care o respect mult de tot si care este o femeie de nota 10. Nu am vrut s-o deranjez vreodatã sau sã-i fac probleme si cred cã m-am achitat de sarcini. Au fost si mai sunt colegi ranchiunosi, dar doamna dirigintã a stiut sã fie întelegãtoare, a discutat cu noi ori de câte ori am avut probleme. Dacã dânsa a considerat cã sunt probleme, m-am corectat din mers, pentru cã îi port un mare respect. Dupã 20 de ani de muncã în Posta Românã, pot sã spun cã mã bucur cã am fãcut parte din aceastã mare familie. Am respectat legea, în toti acesti ani, si merg cu pieptul deschis, nu am nimic de ascuns. Am avut o filozofie de viatã, ca postas, pe care o împãrtãsesc si altor colegi. Când am venit eu în sat, oamenii erau învãtati sã stea pe la crâsme sau pe ulite, sã astepte sã vinã postasul sã le dea banii. Eu le-am spus clar cã au muncit o viatã si acum nu mai trebuie sã stea prin crâsme sã astepte pensia, cã am sã le bat în poartã. Asta a fost conceptia mea despre munca de postas, cã omul trebuie respectat” – Dumitru Sopron, postas
Primarul Moraru: „Se va implica în toate proiectele comunitãtii, în continuare”
„Nea Mitru a fost un postas bun, care si-a fãcut datoria fatã de Posta Românã, în primul rând, pentru cã a avut grijã de gestiunea ce i-a fost încredintatã si nu a fãcut niciodatã probleme. Este un consilier local activ, care se zbate pentru toate problemele si care mi-a fost alãturi în toate proiectele de dezvoltare pe care le-am initiat pentru Stefan cel Mare. A fost si rãmâne un om de bazã al organizatiei PSD de la Stefan cel Mare si sper cã ne va fi de folos si în ani care urmeazã, pentru cã are multe idei si proiecte pe care comunitatea vrea sã le vadã împlinite” – Mihai Moraru, primar Stefan cel Mare
