spot_imgspot_img
10.5 C
Vaslui
24-apr.-2024

Nelu Tătaru: “Mă uit cu durere cum din eroi am ajuns asasini”

- Advertisement -
Nelu Tătaru

REACȚIE… Fostul ministru al Sănătății și actual președinte al comisiei de sănătate din Camera Deputaților, Nelu Tătaru, a mulțumit, în cadrul videoconferinței Profit Health.forum, corpului medical pentru efortul făcut anul trecut în combaterea pandemiei de Covid-19 și a arătat că în prezent vede, cu durere, cum din eroi aceștia au ajuns „asasini”.

Fostul ministru a făcut astfel aluzie la scandările celor care protestează față de măsurile impuse de autorități. “Am putut trece peste un an foarte, foarte greu. Astăzi mă uit oarecum cu durere, când văd că din eroi am ajuns asasini. Mă uit cu durere când știu că toți, cu mâinile goale, fără echipamente, fără materiale sanitare, fără teste, doar cu perspectiva la orizont a unui vaccin, au fost acolo”, a spus Nelu Tătaru. Fostul ministru al Sănătății a recunoscut însă că sistemul medical are nevoie de “un declic”, iar implicarea politicului trebuie eliminată.

Nelu Tătaru: “Haideți să nu lăsăm politicul să se infiltreze, pentru a putea face un act medical de calitate”

Chirurgul hușean a mai afirmat că foarte mulți dintre managerii de spitale nu au ce căuta în funcțiile respective, iar consiliile de administrație ale unităților sanitare sunt numite politic. “Haideți să recunoaștem că sistemul medical românesc, că este minister, că este în subordinea autorității locale, beneficiază de consilii de administrație mai puțin profesioniste, numite politic. La fel, nu mă feresc să repet, că 80% dintre manageri nu au ce căuta acolo. Haideți să lăsam oamenii competenți să conducă aceste unități medicale, haideți să nu lăsăm politicul să se infiltreze pe anumite interese, pe anumiți oameni, pentru a putea face un act medical de calitate”, a completat președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, în cadrul unei conferințe a Profit Health Forum

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

  1. Dacă era PSD la guvernare în aceste momente grele ,toți cei ce nu sunteți recunoscători și îl atacați cu mizerii pe d-l Tătaru erați morți de mult timp .Numai inconștienți, Sosoaca si Buzatu spun ca doctorii sunt asasini.

  2. Păreri pro și contra.E firesc sa fie așa.Bine ca mai avem încă libertate de expri
    mare.Dar ce ne facem cu clasa politica? E din rău in mai rău.Ce ne este dat sa vedem?Persoane care ocupa funcții de miniștri și care abia reușesc sa se exprime.Si Ma refer aici la ministrul sănătății de la acest moment.Si nici cu premierul nu mi e rusine.De unde au apărut?
    Rușine , clasa politica!

  3. Un inconștient care din dorința de afirmare politica a semnat condamnarea la moarte a mii de români prin celebrul deja protocol covid ! In plus i-a mai umilit și după moarte interzicându-le înmormântarea demnă, umană alaturi de familii. Tătaru este primul și cel mai mare dintre asasini! Se preface că nu-și dă seama,

  4. Este efectul gestionării ”excepționale” a situației, după 1 an de la debutul pandemiei! Nu vă mirați! Cauzele vă aparțin, nu doar dvs.
    1) Nici un spital nou construit, în țară, majoritatea de la 1800, de pe vremea lui Carol, inclusiv cel Vechi- de la Vaslui.
    2)Condiții de tratament salvator,doar pt cei care sunt persoane publice! Restul, în saci negri-predați familiilor!

  5. Eu îl știu de la prietenii mei din „orașul dintre vii” pe doctorul Nelu Tătaru drept „doctorul fără arginți”, iar modul în care a gestionat criza m-a făcut, departe de țară fiind, să-mi doresc să fiu acasă. M-am bucurat, însă, pentru cei de-acasă. Rândurile acestea sunt exprimarea libertății de gândire și exprimare mi-a luat mult timp pentru a o câștiga, printr-un neobosit exercițiu cultural și civic. Spun asta, pentru că nu aș vrea să fie văzute ca o provocare la replici care nu respectă regulile minime de exprimare decentă.

  6. intoarcere la comunism? toata harababura pe seama covidului … a fost si este creata de….. a 3-a armata. presa romana libera care are voie sa intre si in .. intimitatile familiilor .
    foarte rar au fost dati afra persoanele vinovate…. pai zii ceva intr-o institutie ca esti maturat in a 2-a secunda.
    functiile si pe timpul lui Ceausescu tot poilitic se dadeau … dar se auzea ma i putin de unele incidente..
    Doctorii trebuiesc lasati sa si faca meseria.

  7. „văd că din eroi am ajuns asasini”

    Se pare ca dom’ doctor recunoaște rolul pe care îl are în aceasta mizerie. Remarcați ca nu zice ca „sunt numiți sau acuzați”. ZICE CA AU AJUNS ASASINI!!!

  8. Doctore,ai tot respectul oamenilor de bine din Huși și nu numai.Nu pune la inima răutatea unor oameni,fii corect și integru cum ai fost și până acum. Mulțumesc că ești un profesionist adevărat.Respectele noastre.

      • Calitatea de bun profesionist (cel putin) nu i-o poate contesta nimeni. A candidat cumva pe listele PSD? Ne prefacem ca nu stim care este (era) cel mai iubit partid prin partile astea?
        Hai sa fim obiectivi, totusi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.