spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Nelu Tătaru n-ar spune „nu” unei întoarceri la Ministerul Sănătății: „vom vedea ce ne va rezerva viitorul”

- Advertisement -
Nelu Tătaru

Invitat în studioul Puterea știrilor, deputatul PNL Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății în Guvernul Orban, a declarat că se va întoarce la ministerul condus acum de Vlad Voiculescu „dacă va fi nevoie”. „Am fost un profesionist pe un scaun ministerial, într-o perioadă de criză. Vreau să cred că am făcut ce trebuia”, spune acesta.

„Suntem un guvern de coaliție, un guvern în care deciziile și negocierile au dus la starea pe care o avem astăzi. Am fost un profesionist pe un scaun ministerial, într-o perioadă de criză. Vreau să cred că am făcut ce trebuia și vreau să cred că următorii miniștri ai Sănătății vor face în așa fel încât 2022 să ne găsească altfel din punct de vedere al sănătății românilor. Sunt președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților unde, ca o parte a doua a activității mele de anul trecut, intervine acea reformă în Sănătate – legislația. Cred că pot face de aici multe lucruri, așa cum am făcut și la Ministerul Sănătății. Vom vedea ce ne va rezerva viitorul. Dacă va fi nevoie mă voi întoarce la Ministerul Sănătății, dar în acest moment avem un ministru, avem o abordare și sper să fie cea corectă”, a declarat Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, la Puterea știrilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.