spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
26-apr.-2024

Nemulţumiri strigate în stradă

- Advertisement -

Iniţiativa organizării acţiunii de protest, care a avut loc şi în alte oraşe unde sunt unităţi metalurgice, a aparţinut sindicaliştilor de la FSS Metarom, care au vrut astfel să tragă un semnal de alarmă referitor la efectele dezastruoase pe care le-ar avea proiectul legii unice a pensiilor asupra angajaţilor din metalurgie. Şi aici este vorba în special de angajaţii care au lucrat un anumit număr de ani în condiţii speciale şi care ar putea fi nevoiţi să se pensioneze la 55 de ani şi nu la 50 de ani cum prevede actuala lege. Potrivit secretarului general al FSS Metarom Nicolae Coman, prezent la acţiunea de protest de la Galaţi, federaţia va continua să tragă semnale de alarmă referitor la prevederile proiectelor legii pensiilor fiind luată în calcul organizarea unui miting la Bucureşti, sindicaliştii fiind alături şi de salariaţii din sectorul bugetar care sunt nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unice. La acţiunea de pichetare a Prefecturii au fost prezenţi şi sindicalişti de la ICMRSG, de la Atlas, din învăţământ şi din sectorul sanitar, care şi-au strigat nemulţumirea faţă de proiectele de lege respective. Chiar dacă nu sunt membri ai Cartel Alfa Galaţi, la acţiune au fost prezenţi şi sindicalişti de la Sindicatul Solidaritatea al Metalurgiştilor (SSM) de la Combinat. Protestarii, cărora li s-au alăturat şi reprezentanţi ai unor organizaţii de pensionari, au strigat lozinci împotriva reprezentanţilor Guvernului, a premierului Boc şi a preşedintelui României, pe care îi consideră vinovaţi de  faptul că o duc greu şi de actuala situaţie a ţării. Preşedintele FSS Metarom Galaţi, Adrian Adăscăliţei, ne-a declarat că aprobarea proiectului legii unice a pensiilor în actuala formă va da o lovitură grea siderurgiştilor care s-au autodisponibilizat din Combinat şi care şi-au făcut calcule că vor putea ieşi la o anumită vârstă la pensie, lucru care nu va mai putea fi posibil dacă prevederile proiectului legii pensiilor vor deveni literă de lege. O delegaţie de sindicalişti în frunte cu preşedintele filialei locale a Cartel Alfa Galaţi, Romică Gârneaţă, s-au întâlnit cu subprefectul Daniel Tudorache, căruia i-au prezentat nemulţumirile lor.

monitoruldegalati.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.