Nicodim Munteanu, al doilea patriarh al României, a fost privit cu ochi răi de comunişti pentru limba ascuţită cu care şi-a apărat biserica în faţa sovieticilor. Totuşi, n-a fost ferit nici de criticile credincioşilor pentru pastoralele sale în care laudele treceau – în funcţie de cum bătea vântul istoriei – de la nazişti, la bolşevici. O constantă însă exista: regele Mihai I era mereu prezent în rugăciunile sale. Moscova, toamna anului 1946. O delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române, condusă de patriarhul Nicodim Munteanu, este întâmpinată cu mare fast de patriarhul Alexei al Moscovei şi întregii Rusii şi alaiul său. URSS îi primeşte pe ierarhii români cu braţele deschise, ţinându-se liturghii speciale. Alexei e însă doar înfăptuitorul acestei primiri cordiale, în spatele ei aflându-se nimeni altul decât Stalin, care ştia că o dominaţie sovietică de durată e posibilă numai cu intervenţia bisericii, un reper important pentru oameni. România era încă regat, dar tânărul rege Mihai era ţinut în şah de către guvernul comunist condus de Petru Groza. Executivul îşi va consolida legal puterea o lună mai târziu, pe 19 noiembrie 1946, când, în urma unor alegeri frauduloase, monarhia va fi destabilizată complet. Iată deci că, în plină campanie electorală, pentru comunişti miza era mare, aşa că sovieticii militau pentru o apropiere a celor două biserici. În schimb, patriarhul român nu-şi dorea un asemenea lucru, considerând că e echivalent cu o subordonare a bisericii sale în faţa intereselor sovietice. Aşadar, merge la Moscova împins de la spate de către Groza, care făcea constant presiuni asupra lui. Însă două mici victorii tot izbuteşte să obţină. „A reuşit să-şi limiteze vizita la cinci zile, de pe 27 octombrie până pe 1 noiembrie. De asemenea, în timpul şederii sale, patriarhul le-a interzis delegaţilor să ia parte la liturghie alături de clerul rus“, scrie cercetătoarea Daniela Kalkandjieva, în volumul „Biserica Ortodoxă Rusă, 1917-1948. De la declin la înviere“.
Citeste mai mult: adev.ro/qjew0u
