32.5 C
Vaslui
29-iun.-2022

Nicu Ceauşescu şi Nadia, idilă la cabană

Teodor- Dumitru BanciuNicu Ceauşescu făcuse din vila de la Sălişte un adevărat cuibuşor de nebuniiPrimarul din Sălişte, Sibiu, spune că in casa de vanătoare de aici cei doi se intalneau in taină

După 21 de ani de la Revoluţie, fosta cabană de vanătoare din oraşul Sălişte, Sibiu, cunoscută drept cuibuşorul de nebunii al lui Nicu Ceauşescu, poate fi închiriată de turişti. Fiul dictatorului s-a iubit aici cu Nadia Comăneci.

Vila este situată într- un colţ de rai, numit Sălişte, şi e înconjurată de livezi. Acesta era cuibuşorul de nebunii al lui Nicu Ceauşescu, în vremea în care era prim-secretar al judeţului Sibiu, şi tot aici s-ar fi consumat mare parte din idila pe care fiul dictatorului a avut-o în anii ’80 cu Nadia Comăneci. Localnicii susţin chiar că gimnasta a poposit aici în noiembrie 1989, înainte de a fugi din ţară.

Nadia Comăneci, pe vremea când uimea o lume întreagă cu performanţele ei sportive

Se mai spune că cei doi amorezi preferau locul pentru că, pe lângă frumuseţea împrejurimilor, se puteau bucura şi de discreţie. În vara acestui an, domeniul, care se întinde pe cinci hectare şi cuprinde livadă, teren de tenis, vila şi două lacuri, a intrat în administrarea autorităţilor locale.

Acesta e dormitorul în care se spune că şi-au consumat idila Nicu Ceauşescu şi fosta mare gimnastă

“Aici s-au iubit Nicu Ceauşescu şi Nadia Comăneci”, ne-a confirmat primarul Săliştei, Teodor- Dumitru Banciu, legendele care circulă prin Sălişte. Reporterii Libertăţii au pătruns în camera unde primarul spune că s-a consumat amorul dintre Nadia şi Nicu Ceauşescu.

Aşa arată acum vila din Sălişte, judeţul Sibiu

Vila a fost spartă după Revoluţie

Vila are trei dormitoare, living, baie şi bucătărie. Poate fi închiriată cu totul, pentru doar 420 de lei pe noapte. Primăria intenţionează să construiască o pistă pentru biciclete şi un centru de echitaţie, şi se vor putea organiza şi plimbări cu trăsura. “Până acum am investit 150.000 de lei (n.r. – circa 38.000 de euro) în modernizarea domeniului. Din păcate, multe piese de mobilier şi alte lucruri au fost furate în decembrie ’89. Cei care au vandalizat cabana credeau că vor găsi aici munţi de aur”, a mai adăugat Banciu, primarul din Sălişte.

libertatea.ro

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here