spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Noapte fără restricții de Înviere. Mii de bârlădeni în biserici! (FOTO)

- Advertisement -

HRISTOS A ÎNVIAT!… Bârlădenii au profitat de ridicarea temporară a restricțiilor impuse de pandemie și au participat sâmbătă seara la slujbele de Înviere. Unii cu mască, alții fără, unii respectând distanțarea socială, alții mai puțin, credincioșii au participat la slujbele de Înviere din Sâmbăta Mare. Slujba de început, când s-a dat lumina adusă de la la Mormântul Sfânt din Ierulasim, s-a ținut afară, deoarece în interiorul bisericilor locurile au fost limitate. Odată anunțată Învierea Domnului, credincioșii ortodocși au luat lumină.

În fiecare parohie din Bârlad erau sute de credincioși, care au luat lumină la orele 00.00, când Biblia spune că a Înviat Iisus Hristos. Cimitirul „Eternitatea” din localitate a devenit o mare de lumânări, iar după ce au luat lumină, în biserici au rămas câțiva creștini, străzile orașului devenind un „fluviu” de lumină, mulți dintre cei veniți plecând acasă, să ducă lumina de Paște. Slujba a fost plină de spiritualitate creștin – pascală, iar bisericile în mare parte au rămas cu credincioșii care au avut loc pe scaune, până la final! Din piepturile miilor de bârlădeni prezenți la Slujba de Înviere s-a auzit în Noaptea Sfântă a Învierii: „Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!”.

Pentru a facilita prezența credincioșilor la liturghie, autoritățile au descis suspendarea, în noaptea de Înviere, a restricțiilor de circulație, astfel încât cetățenii să poată ieși din case și în intervalul orar 02:00 – 05:00. În schimb, credincioșii au fost rugați să respecte regulile de protecție sanitară impuse de pandemie, să evite aglomerațiile, să se distanțeze fizic și să poarte măștile de protecție. Autoritățile au subliniat faptul că ridicarea temporară a restricțiilor a fost făcută pentru participarea la slujbe, iar cetățenii au fost îndemnați să nu organizeze petreceri sau chefuri care pot duce la noi îmbolnăviri.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

    • idiotii care nu cred ca virusul exista, au luat lumina la pachet cu corona iar poapa ii va astepta in pozele alea cu multe cruci ca locuri la spital nu prea mai sunt… tot din cauza atotstiutorilor care nu cred ca virusul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.