spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Noile contracte cu băncile determină clienţii să plătească mai mulţi bani (VIDEO)

- Advertisement -

Noile contracte semnate cu băncile au adus nemulţumire în rândul multor clienţi. După semnarea actelor, aceştia şi-au dat seama că au de plătit mai mulţi bani. Prin urmare şi numărul plângerilor la Protecţia Consumatorului a crescut. Luni este ultima zi în care aceste contracte pot fi semnate, însă băncile sunt închise. În cazul nesemnării contractelor, de către clienţi, acestea se consideră acceptate tacit.

Sute de sesizări ajung zilnic la oficiile pentru protecţia consumatorului. Toate reclamă abuzuri din partea băncilor.

Ordonanţa 50/2010 stabileşte ca băncile să perceapă numai cinci tipuri de comisioane, pe care clienţii trebuie să le înţeleagă uşor şi să le poată urmări pe toată durata creditului.

Cei mai mulţi clienţi au descoperit, după semnarea actului adiţional, că banca
a adăugat un procent mai mare indicelui la care se raportează dobânda.

Comisionul de administrare este legal
, dar nu trebuie să mai existe un altul, de administrare
a contului curent deschis cu ocazia creditului, de exemplu.

În unele contracte există comisionul de risc, pe care acum băncile l-au transformat în comision de administrare şi l-au mărit.

Comisionului de rambursare anticipată trebuie să dispară total în cazul creditelor cu dobândă variabilă şi să fie plafonat la maximum unu la sută pentru contractele cu dobândă fixă. În cazul creditelor cu dobâdă fixă, care se rambursează în totalitate peste un an, în 2011, comisionul de rambursare e de maxim 0,5%.

Pentru prestarea de servicii pe timpul derulării creditului banca trebuie să perceapă un singur comision, numit comision unic. Orice alt comision perceput pentru eliberarea de extrase de cont, faxuri, corespondenţă, este ilegal.

Antena 3

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.