10.7 C
Vaslui
09-dec.-2022

Nora și soacra, coalizate în instanță contra lui Costel, “inimă sălbatică” de la Bunești Averești!

- Advertisement -

VIOLENȚE… Costel, un bărbat de 43 de ani din comuna Bunești-Averești, s-a pus rău cu femeile! Acesta a fost dat pe mâna instanței de judecată, în același timp, atât de mama, cât și de concubina sa! Ambele obținuseră ordine de protecție împotriva bărbatului, după ce acesta  le-a pătruns în locuințe, le-a agresat și le-a amenințat cu moartea. Bărbatul însă a încălcat cele două dispoziții ale instanței. În aceste zile a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, în procesul cu mama sa, însă peste o săptămână, două, va ajunge la pronunțare și procesul cu iubita bătută. Până atunci, bărbatul trebuie să facă  muncă în folosul comunității, pe raza comunei de domiciliu, iar primarul de la Bunești Averești, Vasile Tărăgan, spune că, nu e problemă, are ce-i da de lucru. “De muncă pentru comună avem destul. De exemplu, mai sunt acum câțiva băieți care au obligația să facă muncă în folosul comunității, pentru niște fapte la regimul circulației. Sunt foarte serioși și muncesc la drumuri și chiar ne sunt de mare ajutor. Dacă nu ar presta, atunci hârtia nu ar pleca de la noi, la Vaslui”, spune primarul Tărăgan.  

Dosarele privind violența în familie înregistrează încă o situație inedită. O noră și o soacră, de pildă, și-au dat mâna și l-au reclamat pe un bărbat din Bunești Averești, Costel T., în vârstă de 43 de ani, pentru acte de violență, violare de domiciliu, dar și amenințare. Cu dovezi temeinice, ambele au obținut ordine de protecție, însă nărăvașul Costel, cu prima ocazie, le-a încălcat fără să stea pe gânduri.

Consătenii omului spun că acesta e cumsecade când e treaz, dar cum bea un pahar în plus, nimeni nu se mai înțelege cu el. “E greu cu Costel. E vecinul meu. Dacă e treaz, nu ai probleme cu el, e băiat de treabă. Cum bea, își pierde mințile. Odată umbla pe drum și înjura pe toată lumea. A sărit la bătaie, așa, din senin, la un om care altădată îl ajutase foarte mult. Când i-am spus a doua zi, măi, uite ce ai făcut, de ce să bați un om care te-a ajutat, el se uita ca prostul la mine. Nu mai știa. Băutura l-a zăpăcit de tot. Noi mai râdem de el și îi zicem Costel, inimă sălbatică, pentru că tot merge la concubina lui, care nu mai vrea să-l vadă, femeia. Și el face câte un scandal, de știe tot satul. Zici că e în filme. Știe Poliția de toate scandalurile. A mai muncit prin străinătate, a vrut să facă ceva, dar paharul nu l-a lăsat. Are un băiat, de vreo 18 ani, cam așa, dar și el a luat-o pe căi greșite. A ajuns să dea foc la bunică-sa, la gospodărie. Dacă o ține așa, vor nimeri la închisoare amândoi”, spun oamenii din comună.  

“Cei care vin să muncească pentru comunitate ne sunt de ajutor”

Asemenea oameni cu comportamente dificile sunt trimiși la muncă în folosul comunității, pe la primăriile de pe raza localităților de domiciliu. Și Costel a fost obligat să presteze 90 de zile de muncă de folosul comunei Bunești Averești. “Dacă este trimis să muncească în folosul comunității, noi îl primim, că avem întotdeauna de muncă. La drumuri, la șanțuri, la tăiat lemne, la orice. Chiar acum avem niște băieți care au avut niște probleme la regimul circulației rutiere și vin să își facă orele. Trebuie să muncească, pentru că dacă nu fac ceea ce primesc de lucru, hârtia nu pleacă de la noi către Vaslui. Și atunci pot ajunge după gratii. Băieții pe care îi avem acum sunt serioși, își fac treaba și chiar ne ajută mult cu drumurile, cu diferite lucrări pe care le avem în perioada aceasta”, spune primarul Vasile Tărăgan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.