spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
26-apr.-2024

Normalitate la CLM Bârlad: toate proiectele au primit girul consilierilor locali!

- Advertisement -

APROBĂRI ȘI VESELIE… Plenul Consiliului Local al municipiului Bârlad reunit într-o nouă ședință ordinară a instituției, în sala mică a Cinematografului „Victoria” din localitate, a votat toate proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Pe ordinea de zi au figurat 19 proiecte de hotărâre, printre care o serie de investiții și hotărâri ale DAPPC, dar și alte proiecte pentru oraș. Peste ordinea de zi au mai fost trei proiecte. Toate au fost aprobate după discuții intense – unele constructive, dar câteva absolut jenante prin ridicolul care îl caracterizează de acum pe consilierul independemt Bogdan Sârbu și care au stârnit râsul consilierilor locali.

Joi, 28 ianuarie, cu începere de la ora 13.00, la Cinematograful „Victoria” a avut loc o nouă ședință ordinară a Consiliului Local Municipal Bârlad. Pe odinea de zi au fost 22 de proiecte de hotărâre, 3 fiind peste ordinea de zi, iar 19 pe ordinea de zi inițială. Consilierii locali au dezbătut o serie de proiecte de interes local:

privind aprobarea ajustării tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare (deszăpezire manuală, măturat manual, colectare deșeuri vegetale și inerte și stradale) prestate pe raza municipiului Bârlad, care a fost aprobat.

privind aprobarea Planului de lucrări de interes local, aferent anului 2021, pentru persoanele care prestează lucrări conform Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, care a fost și el aprobat

privind modificarea și completarea anexei nr.3 la H.C.L.M.Barlad nr.321/31.10.2019 a închirierii prin licitație publică a spațiilor comerciale și terenurilor proprietate publică/privată a unității administrativ teritoriale a municipiului Bârlad, aflate în administrarea Direcției pentru Administrarea Piețelor Parcărilor și Cimitirelor din Bârlad din cadrul serviciului Administrare Piețe Agroalimentare, Piețe Volante, Talcioc, Târguri și Oboare, care a fost aprobat în unanimitate.

Adio bâlci în stradă!

De asemenea, a fost reluată discuția referitoare la achiziționarea de către UAT Bârlad a proprietății imobiliare de tip teren intravilan – categoria „arabil” și „altele” în suprafață de 25.980,38 mp și darea în administrarea Direcției pentru Administrarea Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor Bârlad, proiect care a fost inițiat și în legislatura trecută, fiind respins atunci de consilierii PSD care erau majoritari în CLM Bârlad. După ce consilierul independent Bogdan Sârbu și-a făcut numărul, ridicând tot felul de obiecțiuni care de care mai ridicole, care au stârnit veselie printre colegii săi de plen, proiectul a fost aprobat! Așadar, dacă se va organiza Bâlci în acest an, acesta va avea loc pe terenul de lângă Obor, unde se va putea intra plătind o taxă modică la poartă, iar strada de la Fepa – până la Obor nu va mai fi ocupată de comercianți!

Consilierii, interesați de cheltuielile din bugetul local cu… publicitatea!

A fost foarte animată și interesantă discuția despre proiectul privind aprobarea normativelor proprii pentru cheltuieli de protocol ale UAT Bârlad și cea privind aprobarea Programului și Devizului Estimativ ale activităților cultural-artistice și sportive din luna februarie 2021. După cum se știe, la cheltuielile cu activitățile culturale și sportive sunt incluse unele care sunt denumite „publicitare”, prezentate și de noi ieri, într-un articol, care au suscitat un interes deosebit și amplu dezbătut ieri în ședința ordinară a CLM. Toate aceste proiecte au fost aprobate. Legat de cultură și sport, a fost aprobat și proiectul de hotărâre privind aprobarea ACORDULUI CADRU DE COLABORARE dintre Municipiul Bârlad și instituții de învățământ, cultură, sănătate, sport, ONG-uri, asociații și societăți de profil, în vederea dezvoltării proiectelor cultural-artistice și sportive de interes local. Astfel, sportivii Clubului Sportiv Școlar Bârlad care au obținut titluri naționale anul trecut (gimnastică și rugby), vor fi premiați pentru performanțele lor, cu bani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.