spot_imgspot_img
17 C
Vaslui
03-mai-2024

Norocosii care se mutã la ANL!

- Advertisement -

Casã, dulce casã ANL!

NOROCOSI S-au împãrtit ANL-urile din Zona Industrialã. Un numãr de 32 de apartamente si garsoniere si-au gãsit proprietarii. E vorba de persoane sub 35 de ani, cãsãtorite sau nu, cu sau fãrã copii, care în acest moment locuiesc cu pãrintii sau cu chirie în oras. Mare parte din cererile aprobate au fost depuse la Primãria Vaslui între anii 2008-2010, dar sunt si dosare peste care s-a asternut praful. E vorba de vasluieni care s-au înscris pentru un apartament ANL în anii 2003-2004 si care aproape îsi pierduserã speranta cã vor mai primi o casã.

În ultima sedintã de Consiliu Local a fost aprobatã lista cu cei 32 de beneficiari ai locuintelor ANL. Viitorii chiriasi au asigurat, începând din acest moment, un acoperis deasupra capului. Timp de cinci ani, ei vor putea ocupa cele douã garsoniere si cele 30 de apartamente cu douã camere, contra unei sume modice, sub nivelul pietei. Apoi, dacã vor dori sau dacã vor dispune de banii necesari, vor putea cumpãra locuinta respectivã. În acest moment, lucrãrile la primele douã scãri de bloc din Zona Industrialã sunt pe ultima sutã de metri. Se fac ultimele finisaje în bãi, dormitoare, pe scãrile de bloc, se trag utilitãtile, se amenajeazã spatiul din jurul blocului. În functie de conditiile meteorologice, oamenii se vor putea muta efectiv în casã nouã, cel mai probabil, în aceastã primãvarã. Între timp, constructorul continuã lucrãrile si la celelalte 48 de locuinte ANL, în aceeasi zonã, pentru ca alte zeci de persoane îndreptãtite sã îsi vadã visul cu ochii. Agentia Nationalã a Locuintei a întârziat plãtile si, de aceea, darea în folosintã a celor 80 de apartamente a întârziat. Din pãcate, problema lipsei locuintelor este una cronicã la nivel de municipiu, asa cã e greu de spus, dacã nu imposibil, în ce mãsurã vor putea fi rezolvate aceste cereri.

Din cele 32 de persoane care vor primi cheile de la primar peste câteva luni, unele au depus documentele necesare încã din 2003, altele, acum doi ani. Potrivit legii, douã persoane necãsãtorite si care nu au copii în întretinere vor primi garsoniere. Ceilalti norocosi sunt cãsãtoriti si au copii sau îsi cresc singuri copiii. În prezent, aproximativ alte 300 de dosare asteaptã sã fie solutionate. Multe dintre ele nu sunt însã complete sau actualizate. Alti solicitanti au depãsit vârsta de 35 de ani, asa cã nu mai au nicio sansã sã primeascã o locuintã ANL. Viceprimarul Daniel Neacsu recunoaste cã apartamentele ANL disponibile sunt prea putine pentru nevoile locuitorilor municipiului. “Am înaintat noi propuneri cu locuinte pentru tineri, încã din 2010. Primãria va veni cu propuneri de atribuire a unor locuri de casã pentru tineri, având si astfel de solicitări”, a spus viceprimarul municipiului Vaslui. Valoarea totalã a proiectului se apropie de 9 milioane de lei.

Anexa nr 2  la HCL        din                       LISTA DE REPARTITII ANL 2012
Nr.    Crt. Nume
si prenu-
me
Situatia locativa Suprafata locuibila Stare civila Stare de sanatate Vechimea cererii Studii nr. Lista prioritati
Cu chi-
rie
Tole-
rat in spa-
tiu
Nr. puncte Ne-
ca-
sato-
rit
Casa-
torit
Per-
soane aflate in intreti-
nere (copii)
Nu-
mar ani
Nu-
mar puncte
Cu studii medii Cu prega-
tire profe-sionala
Cu studii supe-
rioare
Punc-
taj total
1 Nicoara Radu Gabriel 7 7 10 2 25 13 64
2 Gache Ovidiu Costinel 7 9 10 2 25 10 63
3 Neagu Florin 7 7 10 2 21 15 62
4 Grecu Iuliana 7 5 8 25 15 60
5 Enache Cristina 7 9 8 21 15 60
6 Perju C. Constantin 7 7 8 2 21 15 60
7 Cojocaru Gabriel 7 9 10 2 21 10 59
8 Males Florin 7 9 10 2 21 10 59
9 Beligan Genoveva 7 5 10 21 15 58
10 Putoi Lenuta 7 7 10 3 21 10 58
11 Georgescu Daniel Florin 7 7 10 2 17 15 58
12 Mantaila Daniela 7 10 8 2 13 15 55
13 Macovei Elena (Zapodeanu) 7 10 10 13 15 55
14 Chimu Laura 10 10 10 2 2 6 15 55
15 Florea Mihai 7 7 10 2 13 15 54
16 Polojan Marinela 7 7 10 2 13 15 54
17 Virlan Georgeta 10 9 8 2 9 15 53
18 Sava Camelia Nicoleta 7 10 10 2 9 15 53
19 Onose Dorinel Lucian 7 7 10 2 13 13 52
20 Ostan Maria 7 9 10 2 9 15 52
21 Amarioarei Maria Magdalena 10 10 10 6 15 51
22 Dobinda Georgiana 7 10 10 2 6 15 50
23 Casandra S. Ana 10 10 10 2 3 15 50
24 Moldovanu Cecilia Mariana 10 9 10 2 3 15 49
25 Apostoleanu Claudia 7 9 10 3 9 10 48
26 Chirica M. Ionut 10 5 10 2 6 15 48
27 Donea Alina 10 7 8 2 6 15 48
28 Beligan Ramona 10 7 10 6 15 48
29 Ouatu Isabela 10 10 8 2 3 15 48
30 Ciurescu Vlad Catalin 10 10 10 3 15 48
31 Ionita Bogdan George 10 10 10 2 3 13 48
32 Costandache Monica Andreea 10 10 10 2 1 15 48
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

17 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.