spot_img
15.6 C
Vaslui
13-oct.-2024
spot_img

Noul bazar din Vaslui, acaparat de buruieni. Autoritățile locale nu știu când va fi inaugurat

- Advertisement -

AMÂNĂRI PESTE AMÂNĂRI… Anunțat, cu mare fast, drept una dintre cele mai importante investiții care s-au făcut în ultimii ani în municipiul Vaslui, noul bazar se transformă, pe zi ce trece, într-o zonă acaparată de bălădăi, din ce în ce mai puțin atractivă pentru micii comercianți din oraș. Aceștia așteaptă cu sufletul la gură atât noul regulament de atribuire a spațiului cât și valoarea tarifelor care vor fi stabilite de Direcția Administrare Piețe Târguri Oboare, însă așteptarea lor nu are niciun orizont și asta pentru că noul bazar nu a primit nici la această oră avizul de securitate la incendiu. Deși vorbim de o clădire nou-nouță, construită de la zero, autoritățile locale nu s-au ghidat după legislația nouă privind securitatea la incendiu și nu au prevăzut clădirea cu un sistem modern de stingere a focului. Acum, aceleași autorități trebuie să achiziționeze pompe suficient de puternice, care să asigure debitul apei. Alți bani, altă distracție, alte luni de așteptare. Pentru că buruienile încep să acopere investiția de peste 20 de milioane de lei, autoritățile locale se pregătesc să recepționeze o parte a lucrărilor și anume zona administrativă și parcul auto. Despre spațiul unde va funcționa noul bazar, nimeni nu știe când va fi deschis.

Viceprimarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, dă asigurări că în aceată perioadă se lucrează la avizarea din punct de vedere al securității la incendiu.

“La noul bazar avem o situație ce ține de proiectarea instalației, în sensul că acolo trebuie un sistem suplimentar de pompe pentru a asigura debitul apei. Aceste pompe care ne împiedică să dăm drumul noului bazar au fost prevăzute în proiect de la bun început numai că dimensionarea lor nu asigura debitul necesar. Între timp s-a schimbat sistemul de stingere a incendiilor, prin montarea unor sprinklere. Până acum nu s-a emis avizul pentru că nu aveam aceste sprinklere. Vorbim de acel sistem care face ca, în cazul unui incendiu, apa să cadă de sus, din tavan. Trebuie spus că proiectul noului bazar s-a făcut pe vechea legislație, care nu prevedea un asemenea sistem de stingere a incendiilor. Legislația nouă, pentru a se putea emite avizul de securitate la incendiu, ne-a obligat să montăm acele sprinklere”, a declarat viceprimarul Braniște. Acesta a mai precizat că tarifele care vor fi practicate în noul bazar vor fi anunțate abia după ce se va stabili valoarea finală a investiției. “ Bazarul este făcut, însă el nu poate fi dat în folosință până când regulamentul de atribuire al spațiului respectiv nu este aprobat de Consiliul Local. Pentru asta, trebuie să avem valoarea finală a investiției, altfel nu putem calcula tarifele. În cel mai scurt timp urmează să se facă o recepție parțială pe anumite segmente și anume zona administrativă cu târgul auto. Ușor-ușor vor fi făcute toate demersurile ca întregul bazar să fie dat în folosință”, a mai afirmat Lucian Braniște. Investiția de peste 20 de milioane de lei a Primăriei Vaslui are două părți componente: bazarul, cu o suprafață de 11.454 metri pătrați (mp) și Târgul Auto cu 7.825 mp. Zona bazar cuprinde cinci hale cu spații de circulație tip culoar, o hală pentru 56 de tarabe, 4 hale pentru magazine, 64 celule magazin (23,50 mp), 7 celule magazin (18,70 mp), 8 celule magazin (9,00 mp), 4 magazine alimentare (40 mp), Pavilion administrativ, parcare cu 104 locuri pentru clienți. Zona Târgului Auto cuprinde o parcare cu 92 locuri pentru mașini mici și 18 locuri pentru mașini mari. Lucrările trebuiau finalizate în luna mai 2021, însă termenul a fost amânat de mai multe ori.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Ziaristul nu a trecut pe la școală! Zilele trecute un ministru spunea că trebuie dată o lege pentru limba română . Ziaristul în cauză folosește BALADAI în loc de bălării. Ziare scrise ca la bunica!

  2. Cine sa aprobe UN asa zis Bazar ??? Isu ??? Nu se complica cu in esec a primarului!! Ard comerciantii CA sobolanii Ori se scufunda !! Tot iadul ii asteapta la preturile pe care o sa Le impuna ! Nu au unde sa se duca!!!!!

  3. Domnilor de la primarie, ce-o sa faceti cu halele alea daca o sa ramana goale sau o sa se goleasca intr-un an? La ce tarife am auzit ca vreti sa puneti pe chioscuri si tarabe, sa nu va mirati ca nici macar jumate din aceste spatii nu se ocupa. Totusi vorbim de o locatie care nu are vad comercial , se afla la marginea orasului pe o mlastina dar pe care cereti chirii mai mari ca in piata Traian sau Centrala.

  4. Da de celelalte probleme ce se aude? S-au rezolvat sau merge si asa? Instalatia electrica cum e ? In primavara cand au bagat ceva in priza a luat foc un panou de siguranta. La iarna cand o sa fie consum mare de electricitate in incinta oare ce o sa se intample? Spatiile alea nu sunt prevazute cu climatizare, asa ca chiriasii o sa-si bage in functiune radiatoare electrice care consuma mult si o sa puna multa presiune pe instalatie. Oare rezista? De canalizare ce se aude? Am auzit ca la mega WC-urile din fundul curtii, pardon al bazarului, apa vine inapoi dupa ce apesi pe butonul de evacuare. Frumos. Fundatia cum e? Am auzit ca se cam scufunda prin anumite zone. Daca e adevarat ce se spune, se mai merita facute investitii suplimentare.?

    • Cam multe ai auzit tu. Mai bine du-te la fata locului si vezi ca nu au nici o legatura chestiile mentionate de tine. Si nu se deschide din cauza unei proaste de la ISU care nu vrea sa dea avizul de securitate la incendiu. Nu are nici o problema investitia doar ca nu se vrea sa se investeasca in orasul Vaslui.

      • Sa mori tu. Crezi ca aia de la pompieri , de proasta nu da aviz? Pur si simplu nu are chef de puscarie. Iar ce a auzit Ion e adevarat, proiect nou, ca la piata centrala, lucrare de-ampulea, ca la romani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.