PROBLEMĂ… Mulți hușeni au sănătatea din ce în ce mai șubredă, dovadă fiind faptul că, la cea mai recentă ședință de Consiliu Local, reprezentanții Direcției de Asistență Socială din Primărie au prezentat un fapt care trage un anumit semnal de alarmă.
Concret, asistenții sociali au arătat că, numai de la începutul acestui an, zeci de cazuri de persoane de pe raza municipiului Huși au fost vizate de anchete sociale, întrucât, dat fiind starea lor de sănătate, gravă în multe cazuri, urmează să fie încadrate în gradul I de handicap. „Noi, de la începutul anului și până acum, avem peste 70 de anchete sociale care vor merge la DGASPC pentru încadrare în grad de handicap. Din aceste 70, jumătate vin cu gradul I. Este pe tot parcursul anului această suplimentare de 50 de locuri în plus”, a precizat reprezentantul Direcției de Asistență Socială, prezent în sala de ședințe. Din această cauză este necesar ca bugetul alocat să cuprindă nu doar cazurile existente, ci și o estimare pe anul în curs a indemnizațiilor care ar urma să fie plătite de Primăria Huși. Cea care a cerut anumite lămuriri despre bugetul alocat „Asistenței Sociale” de la nivelul orașului a fost consiliera liberală Cătălina Popa. Grație interpelării sale s-a aflat că, în municipiul Huși, la momentul de față sunt sute de persoane cărora statul trebuie să le asigure protecție, iar cazurile cu probleme de sănătate sunt majoritare. Acest lucru apasă greu pe bugetul local al municipiului Huși, însă cetățenii cu probleme medicale dovedite, reale și corect constatate de medici și, respectiv, comisia de specialitate, nu pot fi lăsați fără sprijin, atâta timp cât legea le dă dreptul la un ajutor financiar.