spot_imgspot_img
12.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Numãrul posturilor din învãtãmânt desfiintate s-au triplat peste noapte

- Advertisement -

VIITORI SOMERI Peste 406 de angajati din învãtãmânt din Vaslui, unul dintre judetele cu cea mai mare ratã a somajului din România, îsi vor pierde, anul viitor, locurile de muncã.

Vineri, Inspectoratul Scolar Vaslui a trimis la Bucuresti o primã analizã a situatiei din judetul Vaslui. În urma simulãrii, au putut fi reduse doar 106 de norme. Una dintre mãsurile la care se gândesc inspectorii scolari priveste clasele de tranzitie, pe care vor sã le ducã la numãrul maxim de elevi, adicã la înghesuialã. Mai exact, clasele I, a V-a si a IX-a vor avea, începând cu noul an scolar, câte treizeci de elevi, unitãtile de învãtãmânt urmând sã îsi restrângã efectivele, astfel încât diminuarea numãrului de clase sã ducã la reducerea normelor de predare. „În urma simulãrii fãcute pe baza propunerilor fãcute de minister, am ajuns la un numãr de 106 de norme reductibile. Am fãcut o listã cu aproape 30 de scoli care au efective sub zece elevi, la care încã nu am umblat, însã acele scoli sunt din mediul rural, cele mai multe în localitãti izolate, unde mai putin se poate face navetã. Dar din acestea vom analiza cu fiecare în parte, cu autoritãtile locale, ale ISJ, precum si cu conducerea unitãtii dacã este posibil sau nu sã-i mutãm pe acesti copii în scoala cu personalitate juridicã, de centru. Inconvenientul cel mai mare pe care îl întâmpinãm este cã nu avem drumuri foarte bune, nu peste tot avem mijlocul de transport, nu avem microbuz. Din aceastã listã, nu cred însã cã putem face prea multe modificãri“, ne-a declarat Gheorghe Flueras, inspector scolar responsbil cu Resursele umane în cadrul Inspectoratului Scolar Vaslui.

Disponibilizãri, de la anul!

Misiunea Inspectoratului Scolar Vaslui si a sindicatelor din educatia vasluianã nu este deloc usoara, în conditiile în care acestia au primit o rectificare de la Minister, prin care 114 (numãrul disponibilizãrilor impus initial), s-a transformat, peste noapte, în 406! De asemenea, aceastã ordonantã completeaza practic numãrul disponibilizãrilor din luna septembrie a anului 2009, când în Vaslui au fost disponibilizate câteva sute de posturi, fãrã a afecta însã procesul didactic. „Am avea de redus 406 norme, din 144 cât era initial. Însã, vreau sã precizez cã aceste reduceri se vor face începând din anul scolar urmãtor. Spre exemplu, pânã la 31 august 2009, suplinitorii nu au de ce sã-si facã griji privind locul de muncã, si nici pensionarii. Nimeni nu va pãrãsi sistemul pânã atunci. Cu certitudine, se vor restrânge câteva posturi din personalul auxiliar, nu numai la cel didactic, însã, asta se va vedea. Acest an scolar se va desfãsura si se va încheia în aceleasi conditii în care a început. Deocamdatã aceasta a fost doar o simulare, nu este nimic bãtut în cuie“, a subliniat inspectorul scolar, Gheorghe Flueras.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.