spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

O casă din Bârlad a ars de la un scurt circuit electric! Atenție la improvizații! (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -

IMPROVIZAȚII… O familie din Bârlad e pe strada Alexandru Vlahuță, cartierul Podeni, a suferit pagube serioase după ce gospodăria i-a fost afectată de un incendiu. Focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la un cablu electric și după ce instalația casei suferise o serie de improvizații. În urma evenimentului au ars 10 mp de acoperiș și mai multe obiecte de mobilier și electrocasnice.

Incendiul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, astăzi, 11 iulie, în jurul orei 15:30. Spre locul incendiului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, doua echipaje de la Detașamentul de Pompieri Bârlad cu autospeciale de stingere cu apă și spumă, care au reușit să localizeze incendiul în limitele găsite, fără a exista victime.

Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui, reamintește cetățenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale și uneori, chiar cu pierderi de vieți omenești.

NU IMPROVIZAȚI!

Nu utilizați cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, aparatele electrice, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;

Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;

Indiferent că este vorba despre reparația unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranțe, improvizațiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolație poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizații se regăsesc și reparațiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferența de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneți.

ATENȚIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE! 

Nu lăsați nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reșou, fier de călcat, lampă, televizor și altele asemenea;

Instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;

Verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

Dacă sesizați miros de plastic topit, deconectați aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ștecherului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-și culoarea până când se înnegrește. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.

Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reșou, aerotermă, mașina de spălat). Alocați fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.

Atunci când plecați de acasă pentru câteva ore, deconectați consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiți prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitați să deconectați consumatorii electrici de fiecare dată când petreceți mai mult timp în afara casei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.