spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
03-mai-2024

O ciută carpatină, salvată de un medic veterinar după ce a fost găsită, epuizată, în pădurile Vrancei

- Advertisement -

O ciută carpatină găsită aproape epuizată într-o pădure la Butucoasa, în comuna Andreiaşu de Jos, a primit o nouă şansă la viaţă după a permis unui medic veterinar să se apropie şi să îi administreze, timp de trei zile, tratamentul de care aceasta a avut nevoie.

„Animalul a fost identificat de către personalul tehnic al unei asociaţii de vânătoare în zona Butucoasa, din comuna Andreiaşu de Jos, având un comportament atipic pentru un animal sălbatic. Noi ne-am mobilizat cât am putut de repede, am mers la faţa locului unde am găsit o femelă de ciută carpatină, extrem de slăbită. Am reuşit, din zona unde era, să o aducem un pic mai jos, într-o fostă rampă de exploatare forestieră, unde am început să îi acordăm primul ajutor.

Vă imaginaţi că nu puteam pune un diagnostic foarte corect în lipsa posibilităţii de a examina un animal sălbatic aşa cum facem în cazul animalelor domestice, dar am mers pe intuiţie. Am crezut prima dată că este atacată de lup, dar nu am găsit nicio plagă, cu excepţia câtorva picături de sânge la cap, probabil cum a stat culcată undeva. Am administrat tratamentul pe care l-am considerat necesar, plus tratament de întreţinere…https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/o-ciuta-carpatina-salvata-de-un-medic-veterinar-2353941.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.