O mamă de 79 de ani, dată afară din casă de copii !
GRAV… Dramele unor semeni ai noștri sunt, câteodată, greu de descris în cuvinte. Este și cazul unei femei de 79 de ani, mamă a doi copii, care a ajuns în adăpostul de noapte de la ștrand din Vaslui după ce ambii copii ai ei au decis să o abandoneze. Pentru salvarea bătrânei a fost nevoie de intervenția jandarmilor care au luat-o în autospecială și nu s-au lăsat până nu i-au găsit un adăpost.
Totul a pornit cu un apel la 112. O femeie anunța fatul că bătrâna stătea în fața ușii de la intrarea în apartamentul proprietate, dar nu putea intra în casă. Sosiți la fața locului, echipajul de jandarmi a aflat, din gura bătrânei, faptul că acolo locuia cu fiul ei. Împreună aveau o înțelegere ca bărbatul să o îngrijească și, după deces, să rămână proprietarul apartamentului. Numai că acesta s-a săturat să-i mai poarte de grijă și aseară a încuiat ușa și a plecat de acasă, decis să nu o mai primească. De vorbă cu jandarmii, bătrâna a povestit că mai are o fiică ce locuiește la Moara Grecilor. Au mers împreună la aceasta, în speranța că fiica își va face milă de mama ei și o va găzdui. Numai că nu s-a întâmplat acest lucru. Fiica bătrânei de 79 de ani a spus doar că mama ei are o înțelegere cu fratele și că soțul ei nu îi dă voie să își găzduiască mama. Puși într-o situație mai mult decât dificilă, jandarmii au colindat apoi toate adăposturile din municipiul Vaslui ca, într-un final, cu sprijinul autorităților locale, bătrâna să ajungă să fie găzduită în adăpostul amenajat în zona ștrandului. “În jurul orei 21.00, am fost solicitați să intervenim la un bloc din municipiu, după ce o vecină cu suflet mare a sunat, îngrijorată. O doamnă în vârstă de 79 de ani stătea întinsă, neajutorată, chiar în fața ușii apartamentului său. La fața locului, am descoperit o situație familială dificilă, marcată de neînțelegeri și lipsă de sprijin. Prioritatea noastră a devenit imediat găsirea unui loc sigur. În ciuda refuzului familiei de a o primi, nu am putut accepta ca o persoană în vârstă să rămână în stradă. Am acționat rapid: am colaborat cu Primăria Municipiului Vaslui, iar echipa noastră a reușit să o ducă în siguranță la Adăpostul de noapte. Ce ne învață această situație? Că, uneori, salvarea nu este despre aplanarea unui scandal, ci despre umanitate și despre un simplu loc călduros. Mulțumim cetățenilor care sună la 112 atunci când văd o persoană în dificultate și vom continua să căutăm soluții cu sprijinul comunității”, au transmis jandarmii vasluieni.