O mamă s-a dat drept fiica ei de 10 ani, ca să-l prindă pe agresorul sexual care i-a racolat fata pe Instagram. Ce pedeapsă primește bărbatul

Opt luni de închisoare cu suspendare a primit tânărul de 19 ani din Maramureș care a racolat o copilă de 10 ani pe Instagram și i-a propus să întrețină relații sexuale. Acesta a fost prins de polițiști în flagrant delict, în timp ce conducea fetița către apartamentul său. Un alt tânăr, din Timiș, tot de 19 ani, a primit 6 luni de închisoare cu suspendare pentru o faptă similară, din vara anului trecut.

Accesul copiilor la rețelele sociale, fără supraveghere, îi poate transforma în victime sigure pentru prădătorii sexuali. Exemple stau două cazuri petrecute în vara lui 2020, în două colțuri diferite de țară, dar cu un mod de operare aproape tras la indigo. Fetița i-a arătat mamei mesajele primite O fetiță de 10 ani, din Timișoara, a fost abordată de un tânăr pe Instagram. Copila primise acordul mamei pentru a-și face cont pe rețeaua socială, ca să discute cu colegii pe timpul vacanței de vară. Pe 4 iulie, ea a fost abordată de un tânăr, care s-a prezentat a fi Luci, un elev în vârstă de 17 ani. În realitate, acesta avea 19 ani și lucra ca barman la un cunoscut club din oraș. În timpul discuțiilor purtate pe Instagram, tânărul a început să-i ceară poze cu ea dezbrăcată și să nu le povestească părinților despre discuția lor. În ciuda acestor cerințe, fetița din Timișoara și-a anunțat mama arătându-i discuțiile purtate. Femeia a continuat conversația cu tânărul, dându-se fiica ei, iar când tânărul i-a cerut să se întâlnească cu el, mama a anunțat Poliția.
Citeşte întreaga ştire: O mamă s-a dat drept fiica ei de 10 ani, ca să-l prindă pe agresorul sexual care i-a racolat fata pe Instagram. Ce pedeapsă primește bărbatul

 




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ