
NEMULȚUMIRI… Corpul de Control al ministrului de Interne se află la Vaslui de câteva zile pentru a verifica mai multe aspecte ce țin de activitatea Inspectoratului de Poliție Județean. În ultima perioadă, mai mulți polițiști au reclamat faptul că nu sunt lăsați să-și facă treaba, cercetările fiind îngreunate chiar din interiorul instituției. Așa s-ar fi întâmplat și în această toamnă, când la bâlciul de la Huși au descins polițiștii de la Criminalitate Economică, care au găsit zeci de ilegalități, de la bani încasați fără niciun bon fiscal sau bilete, sume nejustificate, până la muncitori fără forme legale. În loc să ia măsurile impuse de lege, șeful Poliției Huși ar fi încercat să-i trimită în concediu pe cei care au făcut controalele, pentru a repartiza dosarele altor polițiști. Conform unor surse din interiorul IPJ Vaslui, joi dimineața, comisarul-șef de la Huși a fost băgat într-o ședință maraton, de peste șase ore, pentru a explica deciziile luate în urma controalelor de la bâlci. Verificări se fac și la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS), acolo unde mai mulți lucrători au reclamat consumul de alcool în timpul orelor de lucru, dar și comportamentul discreționar al șefului Leonard Bibirig. În vizorul Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne s-ar afla și un comisar, care de la înălțimea funcției ar fi sfătuit mai mulți oameni de afaceri din județ să colaboreze cu o anumită firmă de transport marfă. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui a refuzat să dea detalii despre vizita Corpului de Control al MAI, rezumându-se doar la a confirma prezența lui la Vaslui. Felul cum decurge ancheta internă de la IPJ Vaslui îi nemulțumește însă pe polițiștii care au făcut sesizările, aceștia afirmând că nici măcar nu se încearcă aflarea adevărului, ci doar albirea imaginii unor șefi din cadrul instituției. Din acest motiv, mulți se gândesc să trimită sesizările mai departe, la Parchetul General și la Direcția Națională Anticorupție.
Despre mușamalizările care se încearcă în aceste zile la Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a vorbit și Vitalie Josanu, președintele Sindicatului Polițiștilor din România “Diamantul”. Acesta a atras atenția asupra unui lucru anomal care se întâmplă în interiorul instituției și anume faptul că polițiștii care au făcut reclamațiile sunt audiați chiar în biroul șefului reclamat. Iată ce a scris Vitalie Josanu, ieri, pe pagina de Facebook a sindicatului, cu privire la controalele de la IPJ Vaslui. “Nu a trecut multa vreme de la ultimele noastre reacții legate de comportamentul discreționar al șefului SAS Vaslui, dar și despre consumul de alcool tolerat/ încurajat de acesta în sediul instituției. N-am aruncat doar vorbe goale, am făcut publice și unele dovezi astfel încât am trezit interesul presei dar și a conducerii Poliției Române, care a dispus declanșarea unei cercetări disciplinare. Toate bune și procedurale, doar că ceva ne zice că se lucrează cu talent la punerea batistei pe țambal și asta pentru că cercetarea disciplinară se realizează de către IPJ Vaslui, prin propria structură de control intern, sub nasul cărora Bibirig își făcea de cap! Mai mult decât atât, domnul Bibirig dă dovadă de ospitalitate și găzduiește în propriul său birou audierile celor care au agitat apele! Curat-murdar, ‘coane Fănică! În orice caz, se vede că handbarnistul nostru nu manifestă nici o remușcare și nici vreo altă preocupare decât să se răzbune asupra subalternilor care nu au mai suportat dezmațul și… au dat din casă. “Cârtițe”, cum le zice el sau vreo doi-trei lingăi din jurul său, asmutați spre satisfacția șefului. Ne spun oamenii că șicanele curg cu nemiluita, Bibirig urmârind să scape de “cârtițe”, chiar dacă este vorba despre oameni cu peste două decenii experiență în SAS. În locul celor plecați aduce, fără examen, pe criterii numai de el știute, oameni noi și docili. Nu intrăm în detalii, conducerea IPJ Vaslui le-a primit recent într-o nouă reclamație.

De la programări de libere puse de Bibirig după capul lui, fără să întrebe oamenii, la chemări din liber pentru participare la ședințe, la amenințări, răgete în spațiul public (cele din interior sunt la ordinea zilei) la adresa oamenilor din subordine, cum a fost episodul de la Bârlad, spre “admirația” cetatenilor plătitori de taxe și impozite și întru realizarea imaginii etalon a Poliției Române. Urmărim cu atenție deznodământul, dar uite că la SAS Vaslui, tocmai șeful și câțiva ortaci fideli trisează testarile sportive. Nici unul dintre aceștia nu pot trece baremele și Bibirig e în fruntea listei. Ba lipsește motivat de o deplasare la Neamț, ba o reprogramare într-un mediu discret, ferit de ochii lumii, suficient cât să-și formalizeze pregătirea. Așteptăm de la echipa de control să verifice și acest aspect, poate chiar pe teren la câteva probe, vorbim totuși despre SAS. Închei mărturisindu-mi senzația că modelul de șef Leonard Bibirig reprezintă subiectul cel mai potrivit pentru un studiu de mobbing în Poliția Română. Altminteri, atragem atenția că soluția delegării IPJ Vaslui să efectueze cercetarea disciplinara dar și menținerea lui Leonard Bibirig în pozitia de șef peste un colectiv, în majoritate revoltat, este o decizie cel puțin neinspirată și avem serioase suspiciuni de mușamalizare”, a declarat președintele sindicatului “Diamantul”. Contactat telefonic, șeful Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Vaslui a refuzat să comenteze situația.
La Huși, polițiștii care-și fac treaba sunt trimiși în concediu
Mobbingul sau hărțuirea psihică la locul de muncă se practică în mai toate secțiile din județ, reclamă polițiștii, inclusiv la Huși. Din această cauză, spun sursele noastre, șeful Poliției Huși a fost chemat la raport, joi dimineață, la sediul IPJ Vaslui. Printre subiectele de discuție s-a aflat și controlul efectuat de colegii lui, în această toamnă, la bâlciul din municipiul Huși. În luna septembrie a acestui an, mai mulți polițiști de investigare a criminalității economice au descins la bâlci, unde au descoperit mai multe nereguli. Organizatorii s-au arătat extrem de surprinși de controale, afirmând chiar de față cu polițiștii că ei au dat banii unui șef de la primărie, însă nimeni nu a aflat dacă pentru chirie, sau pentru vreo șpagă. După acest control la bâlci, comisarul-șef al Poliției Huși l-ar fi chemat la el pe șeful de la Economic, căruia i-a pus în vedere că mai are de luat zile libere și că ar fi de preferat să le ia cât mai repede. Potrivit surselor noastre, n-ar fi prima dată când s-a încercat trimiterea profesioniștilor în concediu, pentru ca dosarele lor să fie repartizate prin alte birouri, unde se cunosc mai bine limitele până unde poate merge o cercetare. La fel ar fi fost sfătuit și un polițist de la Rutieră, care instrumenta dosarul unui coleg de-al său, mult mai cunoscut în județ. Cu privire la aceste aspecte reclamate de polițiști, comisarul-șef de la Huși ar fi stat aproape o jumătate de zi la sediul IPJ Vaslui, dând explicații Corpului de Control.
Dezamăgiți de felul cum decurg controalele, polițiștii spun că vor trimite reclamațiile și altor instituții
În ultimii ani, Corpul de Control al Ministrului de Interne a poposit de mai multe ori la IPJ Vaslui, pentru diferite probleme, de la abuzurile săvârșite în interiorul instituției și până la felul cum au fost calculate unele pensii de lux. Aproape de fiecare dată, controalele s-au finalizat doar cu niște amărâte de avertismente, ceea ce s-ar putea întâmpla și acum. Angajații care au reclamat toate aceste fapte de mai sus se tem că, de fapt, Corpul de Control nu e altceva decât o mașină de albire a imaginii șefilor instituției. Aceștia spun că dacă nici de data asta nu se vor lua măsuri dure, vor merge cu reclamațiile la Parchetul General și la Direcția Națională Anticorupție. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui a refuzat să dea declarații despre vizita Corpului de Control la Vaslui, precizând că rezultatul verificărilor va fi comunicat după finalizarea lor.
La Vaslui…. ca în codru.uite ursu…. nu e crocodilul.totu la mișto…. și la vrăjeală. Frecții la picior de lemn și…. joc de glezne în rest pauzele lungi și dese…. sunt cheia marilor succesuri……în rest ….. totul cu mila…. 23…..
In IPJ Vaslui tot ce dictează politicul, mai exact PSD, este dus la îndeplinire fără comentarii. Trăim in județul mafioților PSD, aici nimic nu se întâmpla fără stirea lor, șefii sunt numiti de PSD-isti, iar acestia trebuie sa ducă la îndeplinire toate directivele acestora. Județul este poate cel mai corupt din țara, polițiștii nu ai voie sa disemineze informații referitoare la fapte de corupție si nici sa vorbească despre așa ceva, mai cu seamă dacă faptele de corupție sunt legate de membrii ai PSD. De furat din bugetele instituțiilor publice se fură ca în codru, delapidarea este literă de lege în toate primăriile, controalele sunt făcute la o cafea. Le sugerez celor de la corpul de control să verifice, in anonimat, daca angajaților IPJ le-a fost atrasă atenția să nu implementeze informații referitoare la fapte de corupție.
Hai mars militian obosit. Dute la pensie si lasane….. tu vorbesti de coruptie???? Nu stii cine tea pus in functie??? Ca doar nu esti asa de docil, ci doar diabolic
Dacă nu l-ai dat afară când a trebuit… ai fost Pompilcă, vezi?!
Sa înțelegem ca milițianului are dreptate? Deci ce a spus omul este adevărat? Frumos!
Lături, lături. Lături de presa județeana
Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați, ca începe sa se vadă ordinul pe unitate!
numai minciuni si neadevaruri.cei revoltati de la Sas sunt defapt 3 cetateni frustrati,doi din ei au 2-3 ani de politie au impreuna 100 de kg si inaltime cat un copil de clasa a 4 a.
Cam toti de la sas se incadreaza descrierii pe care ai facut o😂😂😂 Norocul lor/vostru e ca e liniste maxim un betiv recalcitrant
Eu vreau să îl văd pe Postolache cum ia proba de competențe sportive la SAS că are greutatea,, lu porcii ăia de-i vinde” din care s-a înfruptat și pensionarul ăla de e vedetă în județ. Vreau să mai știu ceva de ăla cu țeapă cu cățelul, de ăla de se dădea smardoi prin baruri și o mai lua peste ochi, etc
Articol de rahat, scris de amatori. Dar amatori , amatori, la inceput de cariera.
Timo, inchida pravalia, sau adu-l inapoi pe Tanasuc.
Tănasuc este jurnalist PSD!
Articol de kkt marca vremea noua.
Ce presa e asta de dezinformeaza in loc sa informeze.
Asociaza unele lucruri, dar total eronat.
Sictir…
Adevarat!
Doua stri vechi combinate.
Corpul.de control.nu se deplaseaza pentru a verifica închipuirile unora. Au fost verificate lucruri serioase.
Pacat ca, din cauza gandirii unora, se murdareste imaginea institutiei, cu sprijinul presei.
Puteți face reclamații peste tot ca degeaba, curvele tot curve rămân, le prinzi cu chiloții în vine și spun că nu e adevărat!
La Husi nu exista politie…exista niste cetateni care se dau politisti pt ca in data de 14 sa ia bani de la statul roman…au ajuns in pozitii de sef niste oameni care in mod normal ar fi angajati maxim ca portari in viata civila…sunt asa multe de zis despre asta incat nu are rost…
Esti un frustrat cumva? Se vede!
:))) Câinele moare de drum lung….
Numai prostii scrieți! Ăla de ziceți că e de la sindicat nici nu a văzut cum arată Vasluiul, e milițian la Neamț, fură curent maxim, luând date eronate de la un retardat pensionabil.
Cealaltă, de la Huși, e din Las Fierbinți!!! Nu există șef de economic la Huși, nu există nici măcar un compartiment de economic la Poliția Huși. Cine o fi chemat pe cine, e stire din burțile voastre goale, poate mai faceți un bănuț de Crăciun.