
SOLUȚIE… Un nou sistem de semaforizare se pregătește să fie pus în funcțiune în municipiul Vaslui. Acesta va fi montat în suburbia Moara Grecilor, în intersecția DN 24 cu strada Gheorghe Doja, în zona restaurantului Crismona.
Potrivit Primăriei Vaslui, “în ultimii ani s-a constatat un trafic foarte intens la orele de vârf pe Șoseaua Națională și pe str. Gheorghe Doja, în ambele sensuri de circulație, pe fondul creșterii volumului de trafic și a dezvoltării zonelor comerciale. Prin realizarea obiectivului de investiții se preconizează asigurarea unui grad sporit de securitate al traficului auto și pietonal, prin evitarea accidentelor de circulație, asigurarea fluenței traficului pe străzile Gheorghe Doja, Războieni și Șoseaua Națională, îmbunătățirea confortului în trafic, reducerea consumului de combustibil și prin aceasta, reducerea poluării cauzată de traficul auto”. Pentru respectarea activităților acestui proiect a fost încheiat un contract de prestări servicii cu o societate din municipiul Vaslui, pentru a realzia Studiul de Fezabilitate. În cadrul documentației au fost luate în calcul două soluții tehnice pentru reglementarea circulației, respectiv instalarea unui echipament automat de dirijare a traficului rutier și pietonal și amenajarea unui sens giratoriu. Într-un final, recomandarea proiectantului a fost pentru soluția tehnică numărul unu, adică semaforizarea intersecției. Dacă proiectul de hotărâre va fi votat azi de consilierii locali, în perioada următoare vor începe lucrările în intersecția respectivă: se vor săpa gropile fundațiilor stâlpilor de semafor, se vor executa cablajele necesare funcționării semaforizării, se vor dota stâlpii cu semafor cu corpuri de semafoare cu lentile cu LED-uri pentru vehicule și pentru pietoni, cu semafor acustic, cu instalație de protecție la tensiuni accidentale, se va executa branșamentul la sursa de curent electric, se vor reface trotuarele, ca într-un final să fie puse nî funcțiune și semafoarele. Potrivit măsurătorilor de debite de trafic, în fiecare dimineață, în intervalul orar 7:30-8:30, pe Șoseaua Națională, spre Iași, circulă aproximativ 650 de autovehicule, iar spre centrul municipiului Vaslui, în jur de 720 de mașini. După-masă, în intervalul orar 16:00-17:00, ies din oraș aproximativ 530 de mașini, iar spre centru circulă în jur de 640 de mașini. În fiecare zi, intersecția care se propune a fi semaforizată este traversată de aproape 100 de persoane.
Nu știu cine a făcut măsurătorile de trafic, dar cifrele prezentate sunt absolut ridicole. De exemplu:
„În fiecare zi, intersecția care se propune a fi semaforizată este traversată de aproape 100 de persoane”. Să înțeleg că în medie, strada este traversată de aproximativ 4 persoane/oră (4,166…), adică un om se hotărăște să traverseze, în medie o dată la circa 15 minute. Oameni buni, așa ceva se întâmplă poate într-un sat uitat de lume, nicidecum în zona respectivă. Să ne gândim că din cei patru, este foarte posibil ca o persoană să traverseze de pe o parte pe cealaltă a șoselei, așa cum ar fi riveranii care vor să ajungă la magazinele de peste drum. În concret, există posibilitatea reală ca, în medie, strada să fie traversată de doar două sau trei persoane într-o oră.
Dacă cifrele sunt adevărate, ce rost ar avea o investiție destul de costisitoare atunci când intersecția este traversată, în medie de o persoană o dată la un sfert de ceas?! Sau chiar mai puțin!
Restul, …, inutil de comentat!
Si la trecerea de pietoni de la fosta posta faceti marcaje transversale pt reducerea vitezei ca se circula f tare acolo si este o zona de traversare f periciloasa pt pietoni.
Ganditi si, mai ales, miscati-va ca nu e greu!!!!
În sfârșit o idee buna!
A dat Dumnezeu să mai fie și câte unu care mai gândește
Foarte bine! Era absolut necesară! Unde mai pui că se și parca fix în intersecție și era vizibilitate zero dinspre Iași!
si puneți cocoașe din alea la trecerea de la LCL , cu greu mai putem traversa strada mai ales noi cei in vârstă.. și se merge și cu viteză…
Exact!
Era cazul !!!!!