spot_imgspot_img
8.8 C
Vaslui
27-apr.-2024

O nouă șarjă de directori liberali intră în “branșă” în școlile vasluiene

- Advertisement -
Mirela Dinu, director Colegiul Agricol – Mioara Bordeianu, director Școala Dodești – Gabriela Alexandroaie, director Școala Osesti

NUMIRI… Noua inspectoare generală, Elena Mustață, și-a intrat în pâine. Deși este plecată în Italia, la o perfecționare, în cadrul programului Erasmus^, aceasta  a operat ultimele schimbări de directori. Astfel, au fost numiți nouă conducători de unități școlare, în special în mediul rural. Poate cea mai importantă numire este cea la Colegiul Agricol “Dimitrie Cantemir” din Huși, unde până acum nu exista niciun doritor pentru funcția de director. Mirela Dinu a fost numită noul conducător. Deși aceasta și-a dorit funcția de inspector de fizică-chimie, iată că acum optează pentru a prelua managementul celui mai bogat liceu din județ, care deține o bază didactică de perfecționare a elevilor de invidiat. Au mai rămas în județ două școli unde nu au fost găsiți directori. Este vorba despre școlile din localitățile Tanacu și Lunca Banului.

Într-o ședință de Consiliu de Administrație, condusă on-line de generăleasa Elena Mustață, a fost numită încă o tranșă de directori la școlile vasluiene. La școala din Costești a fost numit profesorul Irinel Lică Doboș. La Dodești a fost adus un director din comuna vecină. Este vorba de o învățătoare “multi-calificată” din Gara Banca, Mioara Bordeianu. În CV-ul acesteia scrie că este licențiată în Filologie și are un master în educație fizică și sport. Practic profesorii din Dodești vor fi coordonați de un cadru didactic “trei în unu”. La Ferești, conducerea școlii este încredințată unui profesoare de engleză, titulară la Oșești, dar care are și câteva ore la această școală. Gabriela Alexandroaie, soția contabilului de la școala din Oșești, va face naveta la Ferești pentru funcția de manager. A mai fost numită la conducerea școlii din Dănești o altă învățătoare, Elena Dascălu, care s-a calificat și ca profesor de matematică.

Completări de manageri la grădinițele din Vaslui și la școala gimnazială Negrești

La Seminarul Teologic din Huși i-a fost prelungit mandatul de director profesorului de fizică-chimie, Liliana Tacu. Aceasta se pare că și-a îndeplinit cu bine mandatul încredințat anul trecut. La Școala Gimnazială “Mihai David” din Negrești,  a fost completată echipa managerială cu profesorul Manea Daniela, care va ocupa funcția de director adjunct. Reamintim că această unitate este condusă de profesorul Vlăduț Frățimanu. Ultimele schimbări au fost la grădinițele din municipiul Vaslui. La Grădinița nr. 18, managementul a fost încredințat educatoarei Dorinela Balan Turbatu, iar la Grădinița nr. 8, în locul Cristinei Bejan, care a preluat funcția de inspector pentru învățământul timpuriu, a fost adusă Manuela Stroie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Stimati elevi, stimati adulti, NU mai invatati, NU va mai cultivati, lasati naibii cartea, munca cinstita caci dauneaza grav vietii si mai ales carierei voastre. Bagati-va in partide, ong-uri si cercuri oneroase, pupati funduri, fiti obedienti, tradatori, alunecosi, mincinosi, turnatori. Ascensiunea va este, astfel asigurata. Ticalosia va fi rasplatita din plin. Veti prinde si voi o ‘sarja’ care va va propulsa catre cele mai inalte pozitii. Va implor, nu mai invatati! Luati ca exemplu acesti profesori ai vostri, care, fara sa faca nimic, au totul!

  2. Când se întoarce dna generaleasa din tari străine, poate face și un tur prin școlile în care a băgat directori cu forța, să vadă ce atmosfera deosebita e!

  3. dar in trecut nu se uita…. dinu care imprumuta bani de la elevi si….. i i lasa corigenti sa nu mai dea banii inapoi,,,,, cica facea meditatii

    dar colegii ,,, care sint garanti la imprumutul pentru casa si care platesc ratele ce spun……
    auleeooooo

  4. Din titlul articolului se vede ca nu ne mai ascundem. De la presedinte pana la ultimul liberal au spus ca scot politica din scoli.
    Dca sunt de la PSD sunt pusi politic iar daca sunt de la PNL sun valori ale invatamantului. Nume noi la inspectorat sau ca directori dar nu am auzit de ei sa aiba rezultate la concursuri sau olimpiade.

  5. Ce inspectoare generala, ce intrat in paine? Plimba-te cucoana, ca cu asta ne alegem in viata. Ca maine te trimit astia la plimbare si nu mai apuci sa te bucuri. Ca de toanta, tot toanta ai sa ramai!

  6. Cum se zice la tumbe in limba franceza? Vai mama lor de copii… Halal manageri… Spuma spumei… Baza bazei… La școala 4 e de neschimbat? Că pe altele le ați executat mai ceva decât comuniștii in anii 50

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.