spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

„Odiseea plopilor” a luat sfârșit. Dumitru Buzatu i-a convins pe liberali să accepte vânzarea lor

- Advertisement -
ARGUMENTE… După mai multe încercări, președintele CJ i-a convins, în sfârșit, pe liberali să accepte vânzarea a 233 de mc masă lemnoasă pe picior: „un plop dintre aceștia s-a prăbușit peste o mașină, avariind grav autoturismul unei persoane, care ni s-a adresat pentru despăgubiri”

VOTURI… Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat, într-un final, proiectul privind valorificarea prin licitatie publică, în plic închis, a 233 mc masă lemnoasă pe picior. Este vorba, mai exact, despre mai mulți plopi îmbătrâniți de pe aliniamentele drumurilor județene, inclusiv drumul strategic aflat în faza de execuție. Toți vor fi tăiați și vânduți, prețul de pornire fiind de 49,24 lei/mc. Proiectul a mai fost supus dezbaterii de câteva ori, însă pentru că liberalii și consilierii USR-PLUS s-au opus, nu a obținut două treimi din voturi, astfel că a fost respins. În ședința de ieri, patru dintre consilierii din opoziție au cedat și au votat „pentru”. Nu la fel au procedat, în schimb, când a venit vorba despre un alt proiect de hotărâre controversat, aflat la a patra dezbatere: proiectul privind achiziționarea unui teren de 800 mp în Huși, pe care s-a construit un podeț transversal ce colectează apa pluvială. Consilierii PNL și USR PLUS au refuzat să-l aprobe până acum pe motiv că trebuia cumpărat în momentul în care constructorul, care lucra la Drumul Județean 284, s-a lovit de probleme și avea nevoie de teren pentru a pune în practică soluția salvatoare, nu după ce lucrările au fost finalizate. Dumitru Buzatu a spus, de două ori, că va cumpăra el terenul și îl va dona instituției, însă ieri nu a mai amintit nimic de varianta donației. 

Plopii care vor fi tăiați au fost inventariați si marcati cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit. Aceștia sunt poziționați pe aliniamentele DJ 247, DJ 159, DJ 245E, DJ 245, DJ 284. „Ca urmare a numeroaselor adrese primite din partea unor unități administrativ-teritoriale, ce fac referire la gradul de îmbătrânire avansat și a stării fitosanitare precare ale arborilor de pe aliniamentele drumurilor județene, au fost demarate procedurile în vederea exploatării acestora. În acest sens, s-a încheiat un contract de prestații silvice între ROMSILVA prin Direcția Silvică Vaslui și Consiliul Județean Vaslui pentru arborii de pe raza Ocoalelor Silvice Brodoc, Băcești, Vaslui, Bârlad și Husi. (…) Conform APV-urilor, cantitatea totală (volumul brut) a mesei lemnoase este de 233 de mc, însumând o valoare totală estimată la 11.474,05 lei, conform prevederilor legale în vigoare”, se prezintă în Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

Cum i-a convins Dumitru Buzatu pe liberali să voteze proiectul: „Ni s-a adresat pentru despăgubiri”

Pentru că proiectul a fost respins de câteva ori, ieri președintele CJ și-a început argumentația în forță: „este vorba despre acea masă lemnoasă care se află, în cea mai mare parte, pe drumurile care fac obiectul investițiilor noastre. Cel puțin trei UAT-uri ne-au solicitat de urgență să intervenim pentru că plopii de pe marginea drumului, prezintă un pericol pentru circulația pe drumurile publice. Vă reamintesc de accidentul ce s-a produs în comuna Laza, când un plop dintre aceștia s-a prăbușit peste o mașină, avariind grav autoturismul unei persoane, care ni s-a adresat pentru despăgubiri. Masa lemnoasă despre care vorbim a fost plantată prin 1980 și are o durată de viață scurtă. După ce ajunge la maturitate, devine un pericol pentru circulația pe aceste drumuri”. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 23 voturi „pentru” și 11 „abțineri”.

Dumitru Buzatu vrea să pună tăblițe, după modelul „Aici sunt banii dvs!”

Tot ieri, consilierii PNL și USR-PLUS au respins, pentru a patra oară, proiectul de hotărâre privind achiziționarea unui teren de 800 mp în Huși, pe care s-a construit un podeț transversal ce colectează apa pluvială. „Nici de data aceasta nu am reușit să convingem o majoritate calificată, pentru a putea adopta această chestiune. Așteptăm să se producă celealte evenimente (n.r. repercursiuni) legate de aceasta, în cazul în care ni se va solicita, vom comunica hotărârea CJ. Cred că cel mai bine ar fi, dacă găsim resursele necesare, pentru porțiunea aceea de drum să punem câteva pancarte, care să enunțe pe scurt problema și rezultatul votului în Consiliul Județean”, a spus Dumitru Buzatu, singurul care a mai comentat pe seama acestui subiect. Într-una dintre ședințe, consilierul Gheorghe Veziteu a atras atenția că terenul trebuia achiziționat înainte de realizarea podului. „Din ce am înțeles, pe terenul acestui proprietar s-a intervenit deja, s-au făcut lucrări. Cu sau fără permisiunea lui? Nu ar fi fost mai potrivit să fi ridicat această problemă în momentul în care v-ați lovit de ea? Văd că s-a pătruns deja pe terenul proprietarului, iar astăzi ne invitați să stabilim o manieră de a achiziționa acest teren prin licitație, caiet de sarcini… Se pune problema: s-a procedat în conformitate cu legea sau noi suntem chemați acum doar să acoperim cu hârtii?”, a întrebat consilierul Gheorghe Veziteu. De cealaltă parte, președintele CJ a explicat că „la momentul executării acestor lucrări s-a discutat cu proprietarul și domnia sa a fost de acord sau, cel puțin, nu a încercat să stopeze aceste lucrări de consolidare. La vremea respectivă se punea problema finalizării proiectului prin PNDL, nu aveam de unde să știm că se va prelungi PNDL 1, iar consecința prevăzută de lege era restituirea întregii sume de care am beneficiat pentru reabilitarea drumului acela. Cred că trebuie să vă reamintesc că este cel mai lung drum din județ cu bani din PNDL, e vorba de vreo 30 km de drum. (…) Nu puteam să riscăm să restituim sumele respective, neavându-le la dispoziție, iar dacă le aveam, erau sume atrase și nu trebuia să le irosim. (…) Acum urmează să derulăm procedura, să vedem dacă proprietarul respectiv vine și ne oferă spre vânzare suprafața respectivă. Sau nu zice nimic și ne acționează în judecată, ca să recupereze de la noi suma de bani pe care o dorește domnia sa. Noi am primit de la el o scrisoare prin care ne spune că nu este de acord cu oferta noastră, că este prea mică și că are până la o anumită dată o ofertă mai mare”, a spus președintele Consiliului Județean într-una dintre ședințe.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Asa se fac banii! Cu cine este ruda proprietarul? Ori ce cunostinta cui este proprietarul? Deci,ca să înțelegem e cam asa: s a cumpărat pielea ursului din pădure! Asta se cheamă mafie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.