spot_imgspot_img
21 C
Vaslui
25-apr.-2024

Olaf Scholz susține aderarea României la spațiul Schengen

- Advertisement -

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și-a anunțat susținerea pentru aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, relatează Reuters. Șeful guvernului german a spus că cele trei țări îndeplinesc toate criteriile tehnice pentru aderare și că va „lucra pentru a le vedea ca membre cu drepturi depline”.

„Schengen-ul este una dintre cele mai mari succese ale Uniunii Europene, iar noi trebuie să-l protejăm și să-l dezvoltăm. Iar asta înseamnă și să acoperim golurile rămase”, a spus cancelarul german. Scholz și-a oferit, apoi, susținerea pentru aderarea României, Bulgariei și Croației: „Croația, România și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile tehnice pentru a fi membri cu drepturi depline.

Voi lucra pentru a le vedea ca membre cu drepturi depline”. Anterior, și alți oficiali din alte țări UE și-au exprimat susținerea pentru aderarea României, iar Parlamentul European a votat în mai multe rânduri pentru acest lucru.

La vizita sa în România, din iunie, președintele Franței, Emmanuel Macron a spus că „Franța e alături de România” în ce privește aderarea la spațiul Schengen.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/olaf-scholz-si-a-anuntat-sustinerea-pentru-aderarea-romaniei-la-spatiul-schengen-2063965

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.