VANDALIZATÃ… Una dintre statuile emblematice ale Vasluiului, bustul generalului Ioan Rãscanu, a fost vandalizatã în circumstante necunoscute, dupã cum a constatat însusi autorul, sculptorul Gheorghe Alupoaei, un nume foarte cunoscut în comunitatea iubitorilor de artã din tara noastrã. Artistul a remarcat dezolat cã unul sau mai multi derbedei i-au smuls o ureche fostului erou al armatei române. Rãmâne de vãzut dacã Politia Localã se va sesiza si ce va reiesi în urma anchetei. Sculptorul Gheorghe Alupoaei a realizat cele mai importante busturi ale personalitãtilor din istoria, cultura, arta si stiinta nationalã, cu evidentã implicare în istoria judetului Vaslui, precum: Mihail Kogãlniceanu, Stefan Ciobotãrasu, Stefan Procopiu, Emil Racovitã, Nicolae Milescu Spãtarul, Anghel Ruginã, Mihai Eminescu (amplasat în Edmonton – Canada), Vasile Alecsandri, Vasile Dumitrache, Constantin Parfene, Al.I. Cuza (Bârlad), poetul Ion Iancu Lefter, doctor Gheorghe Andrescu, Spiru Haret, Gheorghe Rosca Codreanu (douã busturi), Emil Gârleanu, Stefan cel Mare (douã busturi, la Scoala generalã 5 Vaslui si la Movila lui Burcel, ambele în bronz). Existã alte zeci de portrete sculpturale de interes particular si de interes public, compozitii sculpturã de interior si, deloc în ultimul rând, complexele statuare: „Pro Patria” de pe Movila lui Burcel, „Stefan cel Mare si Sfânt” din curtea Episcopiei Husi si de la „Protectia Copilului” Vaslui. „Gheorghe Alupoaei a intrat in constiinta vasluienilor de ieri si de azi prin vocatia de dascãl si aceea de sculptor. Unii lasã în urmã case, masini, conturi în bãnci, proprietãti funciare, pãduri sau fabrici. Gheorghe Alupoaei lasã în urmã zeci de generatii educate la scoala frumosului si zeci de opere plastice capabile sã înfrunte vremurile. Nu e putin”, spune profesorul Teodor Pracsiu.
Mihaela MANU
L-am întâlnit pe Gheorghe Alupoaei pe 24 martie, când eram cu gândul chiar la el, pentru cã mergeam pe stradã si mã apropiam de blocul în care locuieste, dar si de cele trei statui ale sale plantate în calea mea, de-a lungul trotuarului ce strãjuieste parcul din zonã si care duce de la intersectia strãzilor Al. Donici si M. Kogãlniceanu spre Arhivele Statului, apoi spre inima Centrului Civic al Vasluiului. Venea din deal, pe aleea dinspre liceu. S-a oprit în fata bustului generalului Ioan Rãscanu. Stãtea privind chipul generalului fãrã sã se miste. M-am îndreptat spre el cu bucurie, neintuind drama pe care o trãia. Credeam cã s-a oprit sã îsi admire opera, dar seriozitatea lui absolutã, felul în care privea dincolo de mine si de tot m-au fãcut sã îmi doresc sã redevin mai mult sau mai putin reporterul de serviciu de altãdatã. Despre ce este vorba aflati în interviul ce urmeazã.
Reporter: Am impresia cã vreti sã fiti singur cu generalul Rãscanu...
Gheorghe Alupoaei: Nu-i asta! Priviti! Au reusit sã rupã urechea generalului! Simt o cumplitã durere moralã, dar si fizicã, o dezamãgire cumplitã cã existã indivizi care distrug lucruri care aduc un plus de valoare aspectului estetic al orasului. M-am asezat în fata bustului generalului Ioan Rãscanu, cum fac deseori, nu cu gândul de a admira, ci analizându-mi, dupã ani, izbânzile, prilej cu care îmi gãsesc unele minusuri care scapã privirii celor multi. Iatã, tocmai am constatat cã o jigodie humanoidã, un dobitoc, a aruncat probabil cu obiecte dure asupra bustului pânã când a „reusit”, cu mintea lui bolnavã, sã-i rupã o ureche. Se pare cã nu se mai poate face o reparatie, iar dacã ar fi sã încerc asa ceva, trebuie demontat bustul si dus în atelier. Adaosul de material si remodelarea, cu sigurantã, nu vor dura.
Reporter: Atunci, ce trebuie fãcut?
Gheorghe Alupoaei: Pentru asigurarea existentei nestirbite pe mai departe, va fi necesarã turnarea în bronz a bustului. Drept mulaj la turnare va fi chiar bustul din praf de piatrã, cu reparatia precarã a urechii, dacã se va putea face.
Reporter: Treceti în fiecare zi pe aici în drum spre casã si vã vedeti statuile, ele nu pleacã nicãieri. Ce simtiti atunci când le priviti? Ati rãmas singur în Vaslui, fãrã niciun membru al familiei.
Gheorghe Alupoaei: Asa este, trãiesc sentimentul de mândrie patrioticã atunci când le privesc, si nu gresesc, pentru cã munca mea de creatie plasticã, alãturi de cea didacticã privind estetica, s-a concretizat prin plantarea acestor monumente de for public ce se împânzesc prin spatiile verzi ale municipiilor judetului Vaslui, ale altor localitãti din tarã si chiar din strãinãtate. Aceste lucrãri de sculpturã învesnicesc, în memoria colectivã a României, dar si în alte tãri din lumea civilizatã, urme de rezonantã ale culturii, artei, stiintei si istoriei acestui popor încercat. Existenta mea fizicã se bucurã de o stare de anonimat binefãcãtoare secondatã de stãri de bine care îmi umplu sufletul de câte ori mã poartã pasii pe lângã statuile mele… Toatã aceastã trãire zilnicã ce-mi alimenteazã existenta e schiloditã uneori de câte o loviturã venitã din lumea diverselor scursuri sociale parazite, care se distreazã distrugând ceea ce altii, inclusiv eu, autorul acestor statui, au trudit zile si nopti, uneori ani, pentru a da o notã esteticã si originalã urbei în care trãim. Este prima datã când trãiesc asa ceva, când constat o distrugere la o creatie personalã. Se întâmplã sã vin obosit de la piatã sau de la atelier, sã mã opresc pe una din bãncile de pe aceastã alee. În fata oricãrei bãnci din preajmã se aflã câte un bust care îmi apartine. Astãzi m-am uitat la aceastã statuie si am vãzut cã ceva nu este în regulã. Am constatat cã urechea e ruptã. Sigur sunt niste tineri care se distreazã întrecându-se în a face rãu obiectelor de artã existente în fata lor. Asemenea deviatii de comportament la unii tineri din etapa actualã se mai întâlnesc. Cu ceva ani în urmã, când eram încã activ la catedrã, ieseam cu elevii de la arte plastice dupã ore. Era iarnã, cu multã zãpadã. În dreptul unui liceu, un grup de vlãjgani au început, deodatã, sã le loveascã pe elevele mele si sã le trânteascã în zãpadã. Am luat atitudine sã le apãr. Ticãlosii s-au aruncat asupra mea sã mã batã. M-au salvat ceilalti trecãtori. Unii dintre ei mã cunosteau. Cred cã în Comuna Primitivã era mai mult respect…
Reporter: Care este povestea acestui bust atât de luminos si de frumos al generalului Ioan Rãscanu? Cum ati ajuns sã îl sculptati?
Gheorghe Alupoaei: Opera existã datoritã regretatului Traian Pascu, fiintã jovialã, cu simtul umorului si al dorintei de a comunica cu cei pe care-i întâlnea mai des în drumurile lui prin oras. El a fost o bunã bucatã de vreme directorul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Vaslui. Mã întâlneam cu el la orã fixã, la prânz, în fata Liceului „M. Kogãlniceanu”, în fiecare zi. El pãrãsea sediul CARP de pe aceeasi stradã cu Scoala nr. 3 „Constantin Parfene”, de unde eu o recuperam pe nepoata mea, Olivia, acum studentã în anul I la litere (atunci era elevã în clasa I). Traian Pascu era un foarte bun cunoscãtor al istoriei orasului si îi fãcea plãcere sã-si dezvãluie cunostintele dupã ce tatona profunzimea gândurilor, modul de a rationa, preocuparea de bazã a interlocutorului. Aflând cã bustul lui Kogãlniceanu îmi apartine, mi-a relatat multe date despre cel care a fost Ioan Rãscanu, sugerându-mi sã aprofundez ideea de a-i realiza si lui un bust pe mãsura importantei si meritelor acestui deosebit erou al armatei române si erou al vietii civile. El a participat la luptele de la Mãrãsesti, fiind coplesit de glorie. În douã rânduri a fost numit ministru de rãzboi. A fost o vreme si prefect al judetului. Pentru spiritul lui gospodãresc si pentru iubirea de glia de care a apartinut, a fost o bunã bucatã de vreme si primar al Vasluiului. Se spune cã, zilnic, fãcea turul orasului controlând starea de curãtenie, îndeosebi pe strãzi, în fata dughenelor si locurilor unde se fãcea comert. Folosind el însusi fãrasul si mãtura, strângea gunoiul din fata unitãtilor comerciale ale cãror patroni dovedeau totalã neglijentã. Ideea lui Traian Pascu a fost transpusã în practicã: am modelat bustul în vara anului 2014, dupã ce mi-am fãcut documentatia privind figura lui, tipul de îmbrãcãminte militarã si multe din meritele sale, mai ales cele de edil. Eu l-am imaginat pe general ca pe un tip sobru, cu tinutã dreaptã, dar fãrã întepenire soldãteascã a coloanei vertebrale, ci având o stare de degajare într-un echilibru cu cea pur militarã. Am pus pret pe expresie, pe ochi îndeosebi, urmãrind ca toatã figura sa sã exprime viatã. Dupã ce l-am turnat în praf de piatrã albã si ciment alb, acest bust a stat o vreme în atelierul meu de sculpturã de pe strada Delea. Când era încã în faza de lut, atelierul a fost vizitat de mai multi oameni de seamã preocupati de ceea ce se realizeazã, printre ei aflându-se si Traian Pascu, dar si sotii dr. Valeriu si Valentina Lupu, cei care mai târziu s-au zbãtut pentru ca bustul sã fie plantat pe soclu în spatiu deschis. Trecând la modelarea altui personaj pe masa de sculpturã, sotia mea, Virginia, aflatã pe o canapea în atelier, îl privea permanent pe general, apoi îmi spunea cã chiar are viatã în el si cã urmeazã sã se miste, sã clipeascã, sã rosteascã ceva… Amplasarea monumentului s-a realizat în anul 2017, aici, la intersectia strãzilor Al. Donici si M. Kogãlniceanu. Cred cã echipa de la primãrie a ales cel mai nimerit loc. Este expus permanent fluxului de public care circulã în aceastã zonã.
Reporter: Înteleg cã bustul generalului turnat doar în ciment alb poate fi reparat.
Gheorghe Alupoaei: Poate fi reparatã urechea ruptã, dar numai în ghips. Nu va fi de rezistentã, dar va da imaginea completã a chipului, în vederea turnãrii negativului pentru copierea bustului în bronz. Însã bustul trebuie dat jos si transportat în atelierul meu. Mã angajez sã repar lucrarea numai pentru turnarea în bronz, nu si pentru a rezista în timp. De la un an la altul, bustul turnat doar în ciment alb se erodeazã din cauza vremii neprielnice. În starea actualã el poate rezista ceva mai bine de jumãtate de secol, pe când turnat în bronz poate dãinui secole de-a rândul. Însã cine si cum mã va ajuta sã readuc bustul la starea optimã de supravietuire pe timp cât mai îndelungat?!
Multa stima si apreciere Domnului Profesor si Artist G. Alupoaei!