spot_img
16.2 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

Operatorii economici care refuză să returneze garanția ambalajelor riscă amenzi usturătoare

- Advertisement -

MĂSURI… Operatorii economici care refuză să returneze garanția pentru ambalaje pot fi sancționați cu amenzi de până la 50.000 de lei, astfel încât să fie descurajat un astfel de comportament în viitor, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

“Oamenii trebuie să cunoască faptul că au acest drept, de a li se rambursa garanția și, în momentul în care sunt refuzați de către comercianți în ceea ce privește rambursarea acestei garanții, pot sesiza Garda de Mediu în scris sau telefonic ori pe pagina de Facebook a comisariatelor Gărzii de Mediu. Cuantumul sancțiunii pentru astfel de situații este de până la 50.000 lei. Eu am transmis colegilor mei că astfel de situații trebuie tratate cu toată fermitatea, pentru a descuraja un astfel de comportament în viitor. Oamenii, dacă sunt refuzați o dată, de două sau trei ori s-ar putea să arunce ambalajele pur și simplu, așa cum se întâmpla înainte, la pubelă, înțelegând că sunt păgubiți cu cei 50 de bani. Astfel, acele PET-uri, în loc să ajungă în fabricile de reciclare, vor ajunge, în cel mai bun caz, pe gropile de gunoi”, a menționat Mircea Fechet. Ministrul a adăugat că a constatat că sunt foarte multe situații în care magazinul refuză să plătească garanția cetățenilor. “În ultimele săptămâni, am călătorit foarte mult, cu precădere în județul Bacău, și am vizitat foarte multe magazine, mai ales din mediul rural. Am constatat că, dincolo de lipsa de informare și bună credință a unor astfel de comercianți, sunt foarte multe situații în care magazinul refuză să plătească garanția cetățenilor”, a spus șeful de la Mediu. În opinia sa, acest lucru îndepărtează clienții acelui magazin, care sunt captivi în unele situații, dacă în satul respectiv nu există alt comerciant. Pe de altă parte, Fechet afirmă că este greșit să fie percepută garanție, iar atunci când persoana vine să înapoieze recipientul, să fie trimisă la primul supermarket, care ar putea fi la cîțiva kilometri depărtare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Vasluienii mei dragi,să nu uitați că dl.Chelmu e de.al nostru și știe toate neajunsurile poporului și,ce e mai important evcs nu va fura că hotul de Buzatu,având frica lui D.zeu.si ,deci,acordați.i votul fara nici o reținere.
    Aceeași rugăminte o am și pentru Bârlădenii mei și pentru hușeni și,că să fiu corect,pentru toți locuitorii județului,oameni de ispravă și corecți.
    D.zeu să vă fie alaturi și să vă ajute in luarea celor mai corecte decizii,de care depinde viitorul copiilor și nepoților noștri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.