IRONII… Suplimentarea ordinii de zi cu punctul Diverse a provocat și ieri discuții aprinse în Consiliul Local Vaslui. Opoziția a cerut majorității să voteze acest punct, pentru ca unele probleme ale cetățenilor municipiului Vaslui să fie dezbătute și rezolvate în timpul ședinței, însă consilierii PSD nu au fost de acord. Liderul lor, Valeriu Caragață, a mers mai departe și a lăsat de înțeles că discuțiile de la punctul Diverse reprezintă, de multe ori, circ și ipocrizie. Însă cea care a dat cel mai tare cu “mucii în fasole” a fost colega acestuia de partid, Luminița Vârlan, care a spus de la microfon că, în ceea ce o privește, personal, aparatul de specialitate al primăriei a ajutat-o de multe ori să-și rezolve problemele. Primarul Lucian Braniște a realizat că aceasta a luat-o puțin pe arătură și i-a tăiat discursul, subliniind că aparatul de specialitate nu acționează de capul său, la ordinul unui consilier, ci sub coordonarea primarului. Marius Arcăleanu a sesizat atitudinea edilului și, mai în glumă, mai în serios, l-a felicitat pe acesta că a eliminat traficul de influență.
Au trecut luni bune de când punctul Diverse nu mai reprezintă un interes pentru majoritatea din Consiliul Local, deși el are o importanța lui. La acest punct, consilierii aduceau în ședința legislativului micile probleme cu care se confruntă cetățenii municipiului, ca ele să fie apoi preluate și rezolvate de aparatul de specialitate al primăriei. În ciuda refuzurilor repetate din ședințele precedente, consilierul Marius Arcăleanu și-a încercat și ieri norocul, solicitând președintelui de ședință includerea acestui punct pe ordinea de zi. La fel ca de fiecare dată, social-democrații s-au abținut de la vot, iar punctul Diverse nu a mai fost adăugat, iar asta i-a scos din sărite pe consilierii din opoziție. “Dacă nu avem posibilitatea să discutăm la punctul Diverse despre problemele pe care le aflăm de la cetățeni, când și cum vom putea? Noi, aici, nu trebuie să fim în opoziție, trebuie să fim aparatul de bază al primarului care aducem din rândul cetățenilor toate problemele cu care ei se confruntă. Dacă nouă nu ni se dă ocazia să le discutăm, să le dezbatem, iar domnul primar să le afle pe la colțuri, mi se pare că nu formăm deloc o echipă. Noi toți formăm legislativul local, votat de cetățenii municipiului Vaslui pentru le rezolva problemele”, a declarat consilierul AUR, Constantin Carabină. Colegii lor din opoziție, consilierii USR, nici măcar nu au mai depus efortul pentru a se bate pentru acest punct. “Noi nu am mai propus de ceva timp acest punct Diverse pentru că ne-am lămurit că atunci când are PSD majoritatea, el nu există, iar interesul cetățeanului poate cădea în plan secund. Este adevărat că avem și posibilitatea de a discuta cu aparatul de specialitate al primarului despre aceste probleme, însă sunt anumite spețe care se pot discuta și în timpul ședințelor de Consiliu Local, la acel punct Diverse”, a atras atenția Dragoș Chirica.
“Fără circ și ipocrizie”
De partea cealaltă, liderul consilierilor social-democrați, Valeriu Caragață, le-a reamintit colegilor săi din opoziție că discuțiile privind problemele comunității se pot purta și la comisii, dar și în alte împrejurări, nu doar în ședința de plen. “Ceea ce spun colegii noștri este ca și cum noi nu am fi avut comisii, ca și cum nu ne-am întâlnit înaintea ședinței de plen, ca și cum nu am fi avut și alte posibilități să discutăm despre problemele orașului. În comisiile de specialitate au fost dezbateri, s-au discutat subiecte pe lângă cele propuse pe ordinea de zi, de aceea doresc să subliniez că nu e nimeni împotriva acestui punct Diverse, nu își propune nimeni să dosească problemele cetățenilor municipiului Vaslui. Și noi avem același interes, discutăm aceste probleme, dar fără prea mult circ și fără prea multă ipocrizie. Cred că punctul Diverse nu reprezintă decât o formă personală de a se exprima fiecare și nu neapărat de a aduce la cunoștință o problemă a comunității”, a precizat viceprimarul Caragață.
Gura păcătosului, adevăr rostește
CONCLUZIA LUI ARCĂLEANU… Colega acestuia de partid, Luminița Vârlan, a ținut să se înscrie și ea la cuvânt, însă a făcut-o neinsipirat, devoalând o practică nu tocmai corectă în cadrul Primăriei, prin care unii consilieri mai cu moț își rezolvă problemele cu ajutorul angajaților instituției, sărind peste etapele pe care alți muritori de rând sunt nevoiți să le parcurgă. “Punctul Diverse nu este de ignorat. Înțeleg dorința colegilor de a aduce în prim-plan problemele cetățenilor. Eu vreau să mulțumesc pe această cale domnului Bălănescu, în mod deosebit, și aparatului de specialitate a Primăriei Vaslui pentru seriozitatea de care au dat dovadă și pentru rezolvarea tuturor problemelor aduse, în ceea ce mă privește personal. Eu cred că rolul nostru este cel de liant între cetățean și aparatul de specialitate al Primăriei și ori de câte ori descoperim o doleanță a cetățenilor noștri, putem să venim fără niciun fel de problemă să luăm legătura cu aparatul de specialitate și să fie rezolvată problema”, a afirmat consiliera PSD, moment în care a fost întreruptă de primarul Lucian Braniște. Edilul a realizat că discursul colegei sale nu este unul tocmai corect și a făcut unele precizări, mai mult decât necesare. “Îmi cer scuze că intervin, dar aparatul de specialitate este al primarului. Vă rog tare mult, lucrurile se fac prin intermediul primarului. Nu rezolvă oricine cu oricine, oricât. Sunt lucruri care se analizează, fiecare director acționează pe o anumită zonă, însă cu toții fac parte din aparatul de specialitate coordonat de primar”. În timp ce Vîrlan i se plângea că nu poate veni la ușa lui pentru a-și rezolva problemele, primarul Braniște a dat asigurări că ușa lui este deschisă pentru toți consilierii, indiferent de partid. Momentul de contre dintre cei doi social-democrați a fost speculat imediat de Marius Arcăleanu, care l-a felicitat, mai mult sau mai puțin ironic, pe primarul Lucian Braniște pentru curajul de a elimina traficul de influență din primărie.
peste tot se lauda ca ea e cea mai competenta , ca toti din psd sunt prosti si ea face toata treaba in psd, ca presedintii fac doar ce spune ea!! doamne cum poate un specimen de prostie sa fie model si sa corupa atitia oameni?? rusine psd ………rusine……..
pai si ea e presedinte……presedintele organizatiei municiplale de femei..PSD………..oribil………………
o nesimtita virlan
o puslama
scroafa
Ditamai aparatul primariei, mai incapeti mah in sala aia?????…stau si se dau cap in cap pe scaunele alea si nu se misca nimic in oras!!!!!! ALOOOOO munca adevarata e pe teren, nu pe hartie! cand incepe lucrarile la varianta?? dar colosala strada decebal de 2 km cu aproape 8 milioane de euro unde se lucreaza cu viteza melcului si unde 100% se va sparge dupa finalizare (fiindca dorel baga sau va scoate vreo teava cablu etc)..daca se finalizeaza prin 2030. acusi vine termenul de 18 martie 2025 dar datorita vremii nefavorabile si altor costuri neprevazute … ce sa mai vorbim despre calitatea apei de la robinet si de costurile acesteie, despre locurile de parcare ocupate de garaje pline de muraturi si pline de masini nemiscate de ani de zile abandonate pe domeniul public, sa mai vorbim si despre asociatiile de locatari/proprietari care sunt „ale nimenui” desi functionarea acestoara este aprobata de primarie si care functioneaza dupa ureche fara a functiona/tarifa in conditiile legii 196/2018 .. sa mai vb si despre terenurile gratis date catre „tineri” pe ochi frumosi despre parcurile de joaca facute in bataie de joc.. despre politisti cumunitari burtosi care se plimba in masini inloc sa se autosezize la numeroasele probleme..despre angajati ai primariei care la ora 12 incuie usa primariei ca vezi dom’le pauza de masa (unde in ce regulament este prevazuta aceasta pauza si de ce restrictionati accesul cetateanului intr-un spatiu public??????).. niste NESIMTITI!!!!!!!!
rusine..demisia panaramelor..!!!!
Virlan Luminita? Stiti cum rage o vaca ? Ea este ! Rage ! Această nu are ce cauta nici să facă educație nu doar in politichie ci doar la pușcărie sa ii invete pe hoti ca stie mai bine ca ei să fure și să înjure de la stat și să ia mita .
Huliganca ce peste tot la inspecții cere bani mita și lucruri mita , ameninta profesorii de sport mai slabi de inima și cere mita la inspecții ca să fie bine . Lipsește cu orele de la scoala si directoarele scolii 5 o acoperă pentru că le da ceva in plic mita bani . Mituite periodic directoarele scolii 5 de Virlan tac . Nu vine la ore nici jumătate pot elevii zice daca nu ii amenință . Dar a făcut-o deja . Amenință și rage la elevi . Cum se poate ? A dat ore de educatie fizică ca inspector la cunostinte pe MITA . Si unei rude a directoarei Ciubotaru pe mita . Dati pe mana DNA această huliganca . PSD jos cu voi .Virlan la parnaie .
Adevar grăiești 100% . Știu mulți despre ea dar tac . Cei care i- au dat mită huligancei nu pot spune pentru ca sunt complici la mită sau care au primit de la ea gen directoarele școlii respective ar spune că muncește în continu .. plicul le-a făcut să nu vadă. Mai sunt camerele dar le rezolvă Ciubotaru. La surzi era tot o vulpe parcă a fost pe acolo trecător . Mașinăria Varlan continua mita vine, mita pleacă si ea rage ca o vaca .
Rușine PSD! Caragață, o țară întreaga știe că ești doar o „monstră” a PSD.
Ați găsit o modalitate de a reduce la tăcere opoziția, de a a-i face invizibili in fața electoratului, pe ei, cei care sunt preocupați de toate problemele cetățenilor.
Analfabeții funcționali și musculoșii, cap de afiș la PSD.
Dar, așa cum spunea și doamna lui Buzatu, prostimea vă votează oricum.
La pariu că arcaleanu nu știe tabla înmulțirii 🤪
Mă uit aici și mă minunez! Dar în afară de critici și să aruncați cu noroi în oameni, mai știți altceva?! Am spus-o și repet, nu vă convine, candidați la funcția de primar, la CL și nu mai aruncați vorbe aiurea!
ionica….taci!!
cristi=sampen……………fara creier…………
Bine Ca lumea s a trezit ! Consilierii trebuie sa depuna efort pt bani cistigati :n am vazut Nici un consilier la mine in sat sa vie sa stea de vorba cu ne Caise” sa il intrebe ….ei semneaza hotaririle de consiliu la ordinerà idiotilor de primari ce nu Sint alceva decit micii dictatori….or sa aiba acelasi sfirsit care il merita pt Ca in fata legii si in fata lui Dumnezeu se ajunge mai devreme Sau mai tirziu…luminativa la minte stimati cetatemi nu va vindeti viitorul copiilor pe 30 de galbeni….ce e de furat de furat se duce ce ramine doar o iluzie desarta
Parca era șofer acum ce funcțieai ocupa și el ? Doamne cat sunt de mulți și ….😜😜😜
Ne puteți Spune când a terminat facultatea aceasta doamna ? Suntem fff curioși ! Doamne se supără când lumea nu i mai votează. De asta nu i mai voteaza ! Tare și mister Garagață dar. Când a fost un pic pe la DNA cu nea Mitică nu mai era așa tare in gura ! Așa ne trebuie !
Că Varlan este limitata, la limita analfabetismului, o stim cu totii pentru că se vede cu ochiu liber. Femeia este atat de proasta incat nu realizează că ea s-a denuntat public că rezolvă totul cu intervenții la cine trebuie in primarie- aka Bălănescu, in cazul de față. Legal, moral, parchetul ar trebui să se autosesizeze. Așa ceva trebuie sa dispara o data pentru totdeauna.
In alta ordine de idei, tind să cred că Lucică devine un tip tot mai misto. Amice, daca iti faci treaba, ai sansa sa ajungi un mare primar. Daca intri in mocirla pesedista cu proastele-i obiceiuri, o sa sfarsesti ca ei. Mingea-i in terenul tau, Luci.
Mama, dar cati porcaleti sunt in consiliul local , de aici nu se taie functii?
Bai da praf mai sunteti! Varlan asta e politician?
ESTE PROEJATA PRESEDINTELUI NU VA PUNETI CU EI, CA NU DE ALTA DA VA DA AFARA………….barbu stie…….!!!!
a lu monstra sau a cui??? zine……………!!
DATORITA LOR A ALUAT PSD 15 LA SUTA, O SA IA SUB SCOR, ASTA MERITA SUNT TOTIO APA SI UN PAMINT. SA DEA DUMNEZEU SA DISPARA!!!! LA GUNOI……………………………………………………PANARAMELOR!!!!!
DATORITA LOR A ALUAT PSD 15 LA SUTA, O SA IA SUB SCOR, ASTA MERITA SUNT TOTIO APA SI UN PAMINT. SA DEA DUMNEZEU SA DISPARA!!!!
se sesizeaza cineva??????? atit demult a decazut clasa politica ca a ajuns asta sa faca politica!!!!ar trebui ca la urmatoarele alegeri sa nu ii votam nici unu!!! sa va fie rusine ordinarilor, panaramelor ce sunteti!! gunoaielor, DEMISIA!!!!
Aceasta nerusinata vine si rage ca vaca pe teren la scoala 5, de se mira toata lumea cum poate o proasta sa fie profesor de sport o femeie de tot risu!!
RUSINE PSD, RUSINE!!!!!!!! CU ASTFEL DE OAMENI AJUNGETI SUB UDMR!!!
MAI BINE SA NU VINA LA ORE CA NUMAI TIPA SI NU STIE NIMIK, O MIZERIE DE OM CA SI CEI CARE O SUSTIN!!!!!
ACEASTA INCOMPETENTA TREBUIE VERIFICATA DE INSPECTORAT CA NU VINE LA ORE DELOC, SI STA NUMAI LA PARTID SA FUREEEE!! ALOOO DNA, ANI, DGA, POLITIE CE FACETI????
si barbatsu la protectia copilului tot cu furatul e,2 hoti
Parca era șofer acum ce funcțieai ocupa și el ? Doamne cat sunt de mulți și ….😜😜😜
Pai sa se verifice singura ? Nu dansa e inspector ai înnebunit ? 🤣
CU ASTFEL DE OAMENI, IMPROPRIU SPUS OAMENI, PSD VA FI DE DOMENIU TRECUTULUI. A APUS VREMEA CIND IN PARTID ERAU OAMENI CAPABILI , CEI BUNI STAU DEOPARTE SAU SINT INLATURATI DE GASCA NOUA.
ANALFABETA A IESIT CA PADUCHELE IN FRUNTE SI RECUNOASTE CA I PLACE SA FURE! BRAVO MONSTRA!!!!!!
LA SCOALA IN CANCELARIE VIRLANITA SPUNE CA EA TREBUIA SA FIE VICE , CA TOTI SUNT PROSTI SI CA EA E PSD
monstra, discaunt vali, este la fel ca si virlanita, doi boi, rusine PSD VASLUI.LA COSU DE GUNOI CU VOI!!!
adevar vorbeste face trafic de influenta asta de multi ani si fur tot ce prinde, cu barbatsu care fura de dgaspc inclusiv din geanta lui armeanu…gina stie!
A inceput sa i placă sarmalele calde și bune. Și atenție mare că e in preajma fostei manager cu trup și suflet. Vali, sa fii atent la ceea ce descarcă doamna profesor din ea pe la ședințe.
O PANARAMA virlanta, la scoala nu vine deloc ia bani degeaba.. rusine pesede
o vaca VIRLAN
Sunt mai multe consilii locale cu majoritate psd în județ care nu accepta (poate e ordin intern) suplimentarea ordinii de zi cu proiectul Diverse pentru ca e printre singurele situații unde opoziția poate prezenta în Consiliul Local problemele cetățenilor.
De rasu plânsu. Această INCOMPETENTA care sare tot timpul ca păduchele în frunte trage în jos partidul imens. RUȘINE
esti tu destept coane!! ciocu mic ca noi suntem la putere!!!