spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Orban i-a luat din moț lui Arcăleanu, numindu-l oficial președintele Forței Drepte la Vaslui

- Advertisement -

BOTEZ… Ludovic Orban a venit la Vaslui pentru a-l unge oficial pe Marius Arcăleanu în fruntea Forța Dreptei, partidul pe care fostul premier l-a construit după ce a pierdut alegerile în PNL și pe care-l numește astăzi singurul partid cu adevărat de dreapta, care slujește interesele liberalilor, nefăcuți preș în fața PSD. Acesta l-a prezentat pe Arcăleanu drept omul care-i va smulge coroana de baron local de pe fruntea lui Buzatu, căruia i-a urat multă, multă …. “Astăzi, în Vaslui, Marius Arcăleanu chiar este omul care poate să inspire o schimbare profundă în județul Vaslui. Sigur că există o condiție obligatorie a schimbării. Sultanatul pesedist trebuie să înceteze. L-am auzit pe Buzatu că mai vrea un mandat în fruntea Consiliului Județean. Nu-i mai dați un mandat, dați-i ce merită: o plăcuță suedeză!”, a spus Ludovic Orban la umbra unui măslin special adus la această adunare, pentru a explica pe viu logo-ul partidului.

Peste 300 de oameni au venit la botezul Forței Dreptei la Vaslui, unde naș a fost chiar președintele partidului, Ludovic Orban. Am putea spune că mai degrabă a fost o tăiere de moț, fiindcă Marius Arcăleanu activează de ceva vreme în Forța Dreptei. Ludovic Orban a venit să transmită o stare de spirit proaspetei organizații și să-l legitimeze pe omul care la Vaslui a strâns mulți liberali nemulțumiți de alianța PNL cu PSD. “Jumătate din viața mea mi-am petrecut-o în Partidul Național Liberal si am promovat ideile liberale. Nimeni nu se aștepta ca eu să plec din PNL.Toți spuneau că Orban e penelist, îi curge sânge galben prin vene. Cu toate astea, am plecat. Dar nu am plecat din PNL, în inima mea, în mintea mea, în toată formarea mea politică, noi chiar dacă ne numim forța Dreptei, noi de fapt suntem liberalii români și facem ceea ce trebuia să facă cei care astăzi au vopsit gardul afară, dar înăuntru este leopardul. Am luat decizia de a începe această construcție pentru că am simțit că Iohannis și toți trepădușii lui au îngropat liberalismul în PNL și nu mai există nicio șansă ca oamenii din societate, care într-adevăr sunt liberali, cred în valorile dreptei și își doresc o altă soartă pentru România și un alt fel de a face politică, față de cum ne-a obișnuit partidul comunist, travestit în FSD, PDSR sau PSD”, a spus fostul premier.

Orban a fost dur cu foștii săi colegi din PNL, pe care-i numește vasali și servitori ai fostului partid comunist.

Orban a venit cu o delegație numeroasă, formată din foști ministri, colegi din alte județe, pentru a-i da încredere lui Marius Arcăleanu că a ales drumul corect când s-a desprins de PNL. “Acum PNL s-a trasformat într-un vasal al partidului comunist și, în general, într-un servitor al sistemului. România are nevoie de liberalism. Doar liberalismul eliberează energiile individuale, doar acest curent crează cadrul afirmării individuale pentru fiecare om care vrea să evolueze în viață, vrea să-și împlinească destinul, vrea să-și atingă fericirea, să se bucure de proprietatea lui, de munca lui, de familia lui, iar rezultatele muncii sale să fie apreciate. Nicio țară nu evoluează dacă îi învață pe oameni că nu trebuie să muncească, nu trebuie să învețe, nu trebuie să facă niciun efort, fiindcă statul le dă, fiindcă umblă câinii cu colacii în coadă și pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață. O țară ca România are nevoie de dinamică, de mișcare, de energie, de inițiativă, de forță. Are nevoie de oameni puternici, competitivi, care să fie în evoluție. Puterea în 1989, deși a fost Revoluție, a fost confiscată de un grup care și astăzi pare să conducă din umbră România. Puterea a fost confiscateă de linia a doua, a treia a nomenclaturii, de fosta Securitate, omniprezentă și care a renăscut. Acesta este sistemul. Dacă țara ar fi fost condusă cu cap, ar fi trebuit să avem o creștere economică rapidă după Revoluție, fiindcă suntem o țară bogată, cu resurse, cu mare și munte, cu păduri, spre deosebire de Ungaria. Primele slogane ale feseniștilor au fost “Nu ne vindem țara!” “Vin moșierii, vin burghezii!” și “Iliescu, un președinte pentru liniștea dumneavoastră”. Ce s-a întâmplat de fapt ? Ei nu au vândut țara, au luat-o! Din păcate, nu s-au priceput să o conducă. Pe tot ce au pus mâna s-a dus la fier vechi. Deci nu ne-am vândut țara, dar au prăduit-o ei! Au venit moșierii, dar au venit cei roșii: președinți de CAP, directori de IAS-uri, primarii care au pus mâna pe terenuri”, a mai spus Ludovic Orban

Atac frontal la Buzatu și Ciolacu, cărora le-a urat cât mai multe “plăcuțe suedeze”

CURAJOS… Ludovic Orban l-a atacat direct pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, pe care l-a numit analfabet funcțional. Acesta a mai spus că președintele PSD a fost o terchea -berchea până la 37 de ani: “Astăzi, România este prost condusă de analfabeți funcționali. Ciolacu, deși este președintele Camerei Deputaților, deși este al doilea om în stat, nu are scris în CV-ul oficial când și-a dat examenul de Bacalaureat, când și-a dat examenul de licență. Nu are trecut unde a avut primul loc de muncă, fiindcă de abia la 37 de ani apare în cartea de muncă un astfel de înscris. Are multe astfel de pete, dar are Certificat de revoluționar. Haideți să fim serioși ! Ce Revoluție a fost la Buzău ? Nu s-a tras niciun glonte. Ciolacu și-a luat diplomele pe bani, fără să calce pe la școală, cu examene date de alții”. Cei prezenți în sală au râs copios când Orban le-a spus că parlamentarii sunt drogați, că votează la comandă: “O să introducem un proiect de lege prin care să obligăm ca în fiecare săptămână parlamentarii să fie verificați de droguri. La cum votează, ai sentimentul că sunt drogați! Nu, nu sunt drogați, sunt…. Se uită la degetul liderului lor!

Orban îl îndeamnă pe Marius Arcăleanu să-i arate lui Buzatu o “plăcuță suedeză”

INSPIRAT… Declarația cea mai inspirată a lui Orban la Vaslui a fost următoarea: “Astăzi, în Vaslui, Marius Arcăleanu chiar este omul care poate să inspire o schimbare profundă în județul Vaslui. Sigur că există o condiție obligatorie a schimbării. Sultanatul pesedist trebuie să înceteze. L-am auzit pe Buzatu că mai vrea un mandat în fruntea Consiliului Județean. Nu-i mai dați un mandat, dati-i ce merită: o plăcuță suedeză! Asta-i condiția necesară, dar nu suficientă. Ca să fie una suficientă, este nevoie de implicarea cât mai multor oameni, care s-au săturat de minciună, de păcălelile PSD, care nu mai rezistă în fața presiunilor și abuzurilor pesediste, care sunt nenumărate, care au curaj cu adevărat să-și afirme drepturile și mai ales să impună în fiecare comunitate din Vaslui o schimbare. Voi fi alături de dumneavoastră, a celor strânși în jurul lui Marius Arcăleanu, nu numai în campanie electorală, ci la fiecare acțiune importantă la care mă veți invita, pentru a le transmite oamenilor că există alternativă. Nu este alternativa generatoare de scandal, ca o galerie de fotbal care nu știe decât să fluiere și să huiduie, să arunce cu obiecte în teren și să dea foc la stadion. Există o opoziție serioasă, există o alternativă bine fundamentată, o alternativă care într-adevăr poate să ofere românilor și altceva decât ură și revoltă împotriva celor ce conduc, ci poate să ofere ce așteaptă oamenii”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

12 COMENTARII

  1. Ceea ce nu înțeleg PNL-isti de rând e faptul că Tătaru și Onofrei au făcut un pact cu PSD-isti înca de la început pentru a distruge organizația PNL Vaslui pentru că această era o organizație frumoasa și deschisa pentru toată lumea.Acum cu plecarea lui” Polak vor ieși lucruri la suprafață de ex cati bani i-a dat lu” Tataru pentru a lua locul lu* Arcaleanu , sau cum l-a ajutat pe Vlada sa ajungă președinte la PNL ….e.t.c bine patronul de Vremea noua știe și el toate astea ..

  2. MARE PROST –MARE SLUGA –A PUPAT IN CUR PE SLUGA DE IOHA –A PUPAT IN CUR SI PE ALTII SA NU FACA BULAU –TU VORBESTI BETIVAN ORDINAR –-AI FACUT NUMAI PROSTII CAND AI FOST PUS CA PROSTUL PREMIER –SLUGI CE SUNTETI –TOTI BORFASII AU CONDUS TARA ASTA –-

  3. Marius Arcalianu este cel mai inversunat om impotriva comunistilor Buzatu si Paval. Pacat ca Tataru nu este maturizat politic. Se vede ca nu stie sa faca compromisuri pentru binele partidului. Cu Arcaleanu, Boros, Polak si altii plecati din partid nu vor invinge PSD la alegerile viitoare.

  4. Halal limbaj de politician!
    Păi voi vă comparați cu Buzatu?
    Mitică vă bate și la atitudine și la știință și la caracter și la administrație.
    ‘Ai de steluța voastră…

  5. Vai de capul lor, asta e mentalitatea politicianului roman, nu înțelege ca daca n-a fost ales nici n-o sa fie vreodată, hai sa ne vopsim si sa mai dam o tura, ca suntem buni si lumea e proasta, nu ne cunoaște

  6. Cat de jos au ajuns politicienii!
    In lipsa programelor,argumentelor samd sa umbli cu placuta suedeze in gura ,nu cred ca LUCOVID va obtine voturi!

  7. Ludovic Orban folosește des placuțele suedeze întrucât el deja a servit o duzină și cunoaște bine cu ce se mănincă toate astea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.