spot_imgspot_img
16.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

Pânzarul Moldovenesc – o barcă trasă pe uscat până la Ziua Dunării

- Advertisement -

În cei aproape trei ani cât a fost în custodia Consiliul Judeţului Galaţi, Pânzarul Moldovenesc – celebra replică a vasului istoric folosit pe vremea lui Ştefan cel Mare – a stat mai mult pe uscat din cauza găurilor pe care le avea, provocate tocmai de faptul că a rămas prea mult timp pe uscat.

Totul a culminat cu prostia unui şofer de tractor, care după mai multe manevre demne de cascadorii râsului, a înfipt remorca în vasul expus pe Faleza Dunării. Nu i-a făcut decât o gaură, dar suficient de mare cât să intre un cap de om. Atunci, Consiliul Judeţului l-a dat în custodie Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, care, din lipsă de bani, a încheiat un acord pentru a-l exploata cu Asociaţia Dezvoltarea Durabilă a Dunării. Potrivit acestuia, vasul ar urma să fie reparat şi folosit timp de zece ani de zile cu titlu gratuit, dar oferit, tot gratuit, când instituţiile de cultură din Galaţi au nevoie de el.

Pânzarul, plimbat prin toată lumea!

La aproape 10 luni de la preluare, Pânzarul nu este încă gata, dar am primit promisiuni că va fi în apă de Ziua Dunării (pe 29 iunie). „Lucrările pe care le fac cei de la această asociaţie sunt destul de complexe. Îi vor schimba elicea, îi vor mări capacitatea motorului, va fi refăcut electromotorul şi se va aranja puntea mecanică. Va fi chiar placat cu mahon pe dinafară, astfel încât să nu mai fie scos din apă nici pe timpul iernii. Apoi, o vor folosi doar în anumite scopuri, avizate şi de noi, şi chiar şi atunci vor face imagine oraşului şi judeţului Galaţi”, spune directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Sergiu Dumitrescu.

„Fiind o nava costieră, o putem folosi şi pe mare, şi ne gândim să ajungem chiar şi la un festival în Italia, cu multe escale prin oraşe port. Promovăm astfel şi Galaţiul, dar şi România”, mai spune directorul Centrului Cultural. Asociaţia Dezvoltarea Durabilă a Dunării se va ocupa şi de costurile pe care le implică cheiajul, echipajul, autorizaţiile de navigaţie şi paza.

Pânzarul Moldovenesc a fost construit în primăvara anului 2004 şi a costat bugetul judeţului aproape 900.000 de lei.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.