Protopopul Chirvasă a gafat impardonabil de Ziua Națională. Epicopul Ignatie a fost la înălțime: „nu avem voie nici să fim țanțoși, pentru ceea ce au fãcut înaintașii noștri, nici să ne victimizăm”

1 DECEMBRIE… Ziua Nationalã a României a fost sãrbãtoritã în Piata Civicã din Vaslui, printr-o ceremonie dedicatã Marii Unirii de la 1918. Actiunea a început cu o slujbã de Te Deum, sãvârsitã de un sobor de preoti condusi de pãrintele protopop Adrian Chirvasã. La un moment dat, protiereul s-a încurcat si a spus o rugãciune ce se rosteste, de obicei, la începutul anului scolar. Si-a dat seama în momentul în care a citit din carte urmãtoarea frazã: „Tu, Doamne, Cel ce din înãltimea Cerului Tãu duhovnicesc, îi vezi acum pe tinerii acestia…”. Un preot i-a sãrit în ajutor, indicându-i pagina din care trebuia sã citeascã, slujba continuând, apoi, fãrã probleme. Profesorul universitar dr. Cãtãlin Turliuc le-a explicat vasluienilor de ce e atât de importantã Ziua Nationalã a României, iar reprezentanții institutiilor publice din oras si cei ai partidelor politice au depus coroane în jurul statuii lui Stefan cel Mare.

Prãintele Cosmin Gubernat a citit mesajul Pãrintelui Episcop al Husilor, pe care îl redãm si noi în rândurile urmãtoare: „Ziua nationalã a României nu înseamnã doar prilejul de a vorbi despre patrie si neam, valori nationale, fãrã ca sã devenim noi însine cei care cultivãm zi de zi valoarea, frumosul, autenticul si respectul fatã de trecut sau prezent, asa cum sunt ele, cu strãlucirea si penumbrele lor. Nu e nevoie sã vorbim nici cât de frumosi sau cât de unici suntem pe aceastã planetã, nici sã ne autoflagelãm sau sã ne lamentãm perpetuu cât de înapoiati si netrebnici suntem printre popoarele Europei. E nevoie de limpezime la minte si suflet. De discernãmânt, bunãtate si constientizare a unui fapt: <O civilizatie în care nimeni n-ar simti nicio obligatie fatã de trecut, de viitor, de cei din jur sau de orice altceva mai presus de satisfacerea propriilor dorinte, este una periculos de fragilã> (Rod Dreher, Optiunea Benedict. O strategie pentru crestini într-o lume post-crestinã). Astãzi nu avem voie nici sã fim tantosi pentru ceea ce au fãcut înaintasii nostri, atâta timp cât noi le întinãm fãptuirile prin minciunã, urã, lasitate, oportunism si mediocritate. Nu avem voie nici sã ne victimizãm gratuit, dând vina ca Adam pe Eva pentru neascultarea lui, ci sã ne vedem cât se poate de lucid propriile imaturitãti, propria ipocrizie, propria rãutate si propria încremenire în trufie si necinste. E nevoie urgentã sã ne vindecãm de prostie, care înseamnã mai ales lipsã de asumare si diagnozã, atunci când constientizãm cã ne ducem în prãpastie”.

„Slujitorii Prostiei”: smecherul, tupeistul, zvonerul, pãreristul, fudulul, insistentul, cârpaciul, rigidul si trãgãtorul de concluzii

Pãrintele Ignatie a fãcut apel la „lista speciilor de slujitori ai Prostiei”, publicatã de Adrian Stãnicã în Dilema veche: „Cineva a alcãtuit „o listã a slujitorilor prostiei”, pentru care se impune sã ne vaccinãm urgent, pentru cã altfel vom intra în stare de agonie ca neam, ca identitate culturalã si nationalã. Pentru a putea fi înlãturat si marginalizat, inamicul trebuie reperat si arãtat permanent cu degetul. Prin urmare, care ar fi „slujitorii prostiei”? „smecherul. Le stie pe toate si se descurcã. Oriunde”; „tupeistul. Totul i se cuvine. Are mereu dreptate si toate drepturile din lume. Evident, nu are nicio îndatorire si nici nu greseste”; „zvonerul. Conspirationist sau nu”; „rãspândacul. Se hrãneste cu informatiile zvonerului si le trâmbiteazã pe oriunde. Aparitia Facebook-ului a fost pentru el manã cereascã”; „pãreristul. Se pricepe la toate. Dusmanii lui naturali sunt expertii adevãrati, care îi submineazã autoritatea si îi încurcã tâmpeniile”; „fudulul. Nimeni nu mai e ca el. Se crede special si se poartã urât cu toti cei din jur. Dusmãneste pe oricine nu îi recunoaste mãretia”; „insistentul. Vede cã merge spre dezastru, dar nu se lasã. Nu ascultã de ratiune. Merge înainte, accelerând spre prãpastie”; „cârpaciul. Deviza lui este «Lasã-cã-merge-si-asa». Alt principiu este «Lasã-cã-ne-întelegem-asa»; „trãgãtorul de concluzii. Generalizeazã pripit si amestecã la grãmadã cauze, efecte, diverse probleme si aspecte”; si curiosul de serviciu. Nu stie niciodatã care este granita dintre privat si public, dintre tainã si ceea ce se poate spune. Vrea sã te întrebe orice, chiar si de câte ori respiri si clipesti pe parcursul unei zile. În numele unei curiozitãti înfometate, el considerã cã respectul pentru viata privatã este doar o pretentie prosteascã a celor educati”.

„Sã eradicãm, clipã de clipã, aceste fatete ale prostiei mai întâi din noi însine si apoi din jurul nostru”

Pe final, Pãrintele Ignatie le-a propus vasluienilor „ca pânã anul viitor, când vom fi iarãsi în ambianta de sãrbãtoare si bucurie pentru tot ceea ce au fãcut înaintasii nostri, sã eradicãm, clipã de clipã, aceste fatete ale prostiei mai întâi din noi însine si apoi din jurul nostru, pentru cã doar prin primenire moralã, vom avea sansa sã constatãm cã suntem condusi de oameni cinstiti si nu avizi de a-si pune poftele lor mai presus de nevoile neamului; cã vom putea identifica semne ale bunãstãrii economice si nu doar dorinta de a ne îmbogãti, furând statul sau înselându-ne copios semenul; vom constata cã vom cultiva un primat al spiritului pentru omul strãbãtut de fibrele morale ale credintei, nu doar încãpãtînarea rigidã de a  ne încleia în mãruntisurile relative ale vietii, caracteristicã omului  redus la statutul de fiintã biologicã, carnalã; vom putea avea bucuria pãstrãrii rãdãcinilor sãnãtoase, care nu pot fi smulse doar pentru cã unii vor sã crestem ca vlãstare din apele otrãvite ale ideologiilor seculare si efemere; ne vom reaminti cu demnitate cã viata este un dar si presupune libertate conjugatã cu responsabilitate, nu vicii dezlãntuite, care trebuie apãrate si ratificate, cu orice pret, în numele unui umanism permanent revoltat si setat pe a anula (cancel culture) tot ceea ce nu este în conformitate cu duhul unei societãti în care valorile tari se doresc a fi relative si fluide, iar trecutul o realitate discutabilã si fãrã sens, pretabilã dispretului si ignorantei. Acest lucru sau aceastã stare înseamnã patriotismul: sã cultivãm valoarea si sã ne vindecãm de prostie, ca nu cumva sã se împlineascã vorba de duh a lui Creangã: „stiu cã sunt prost. Dar când mã uit în jur, prind curaj”. Doar în felul acesta, putem sã spunem si noi ca si Lucian Blaga, dupã ce s-a întors din Alba Iulia de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, cã „am pus temeiurile unui alt Timp”. Dumnezeu sã ne aducã liniste, curaj, luminã în suflet si bucurie frumoasã de sãrbãtori. La multi ani, România! La multi ani, români, oriunde v-ati afla pe meridianele lumii”, a conchis Pãrintele Ignatie.