RUGĂCIUNEA DE AUR… Preotul paroh Gheorghe Simionescu de la parohia Viltotești, comuna Viișoara, ne poartă într-o frumoasă incursiune în lumea mistică a rugătorilor din Sfânta noastră Biserică Ortodoxă și ne explică miracolul rugăciunii. Acesta ne învață cu multă evlavie că rugăciunea este dialogul pe care omul îl are cu Dumnezeu și ne arată că însuși Iisus Hristos se roagă Tatălui în biserica Ghetsimani, nu pentru că ar avea nevoie să-și înalțe mintea la Dumnezeu sau pentru a cere ceva de la Părintele Său, ci se roagă, așa cum a făcut-o și în alte momente, pentru că El își însușește propriul nostru chip și vrea să ne învețe și pe noi cum să ne rugăm. Citiți mai jos considerațiile acestuia despre puterea și miracolul rugăciunii, dar mai cu seamă despre treptele pe care trebuie să le atingă rugătorul, până la rugăciunea supremă, cea pentru vrăjmași și împăcare.
Gheorghe Simionescu, preot paroh Viltotești
Ne aflăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, când mai mult ca oricând trebuie să ne facem un proces de conștiință, să mergem la scaunul spovedaniei pentru a ne curăți de păcate și să intensificăm rugăciunea noastră, pentru ca aceasta să urce la Dumnezeu spre a fi bine primită, ca o tămâie cu bun miros, așa cum ne îndeamnă Psalmistul David: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta” (Psalmul 140, 2). De ce să se îndrepteze? De nesimțire și necurăție, de veștejire și amorțeală, de greutate și povară. Postul și rugăciunea sunt cei doi stâlpi ai credinței. Sunt doi rugi aprinși care ard neghina gândurilor rele, alungându-le din minte. Rugăciunile sunt merinde pentru suflet, așa cum alimentele sunt merinde pentru trup. Iar dacă pentru hrana trupească fiecare om are libertatea să-și aleagă meniul zilnic, consider că și în privința „meniului spiritual” fiecare creștin are dreptul să aleagă din „Cartea de rugăciuni” acele bunătăți de care se simte atras. Important este ca, atunci când se așază la rugăciune, omul să simtă că se așază la masă cu Dumnezeu, după o zi istovitoare. Cei care nu se roagă sunt în mare pericol pentru că își înfometează sufletele și le expun pericolului morții. După cum trupul, dacă nu este hrănit suficient, se îmbolnăvește, la fel și sufletul flămând se îmbolnăvește și moare. Nu este vorba de partea obișnuită a sufletului care nu moare niciodată, ci de partea superioară a lui, cea creștinească, spirituală (duhul primit prin Taina Sfântului Botez), care, nehrănită, se atrofiază și se stinge. Despre acesta vorbește Sfântul Apostol Ioan: “Știu faptele tale, că ai nume, că trăiești, dar ești mort!” (Apocalipsă 3, 1).
Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu
Însuși Domnul Hristos se roagă Tatălui în Grădina Ghetsimani, nu pentru că ar avea nevoie să-și înalțe mintea la Dumnezeu sau pentru a cere ceva de la Părintele Său, așa cum facem noi, ci se roagă, așa cum a făcut-o și în alte momente, pentru că își însușește propriul nostru chip și „Pentru că vrea să ne învețe și pe noi să ne rugăm, ca prin rugăciune să urcăm la El”, ne spune Sfântul Ioan Damaschin. În fiecare seară din această săptămână suntem îndemnați să participăm la Denii, pentru ca astfel să priveghem pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, Mirele Bisericii și pentru a ne arăta solidari cu Domnul Hristos în pătimirea Sa.
Recunoscând libertatea de opțiune a fiecăruia, ne-am hotărât să oferim câteva sfaturi practice care sunt desprinse din mărturisirile unor fii duhovnicești, ei la rândul lor fiind uimiți de cât de bine s-au simțit rostind anumite rugăciuni pe care le-au ales potrivit stărilor lor sufletești. În această perspectivă, sfaturile de mai jos nu se adresează creștinilor care au un program duhovnicesc îndelungat, ci, mai degrabă, acelora care nu au un program de rugăciune de zi cu zi. Fiecare dintre noi va stabili programul de rugăciune cu duhovnicul său în funcție de vârstă, râvnă, probleme, starea sănătății ș.a. Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu, iar în libertatea lui, fiecare om oferă acestei convorbiri mai mult sau mai puțin din timpul său, dialogul asemănându-se cu un urcuș spre înălțimi: unii pășesc doar pe câteva trepte, alții merg până la jumătate, iar alții simt dorința să urce mereu, să nu se oprească niciodată. Hrana minimă duhovnicească pentru fiecare dintre noi este ca în fiecare dimineață, când ne trezim din somn, să avem primul gând îndreptat spre Dumnezeu, cu o închinăciune. „Cine iubește pe Domnul, acela își aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea aminte de Dumnezeu naște rugăciunea” (Sfântul Siluan Athonitul).
Cum ne rugăm. Sfaturi și treptele rugăciunii
ÎNVĂȚĂTURI… După ce ne spălăm și ne îmbrăcăm, ne închinăm și rostim rugăciunile începătoare, apoi rugăciunea de la începutul lucrului, scurtă, frumoasă și întăritoare, luăm anafură și agheasmă pe nemâncate. La mesele de peste zi rostim rugăciunile rânduite, iar seara, înainte de culcare, rostim rugăciunile începătoare și rugăciunea de la sfârșitul lucrului. Dacă vrem să urcăm a doua treaptă, la cele recomandate adăugăm dimineața rugăciunile dimineții și seara rugăciunile de seară, dacă nu se poate să le citim pe toate, măcar selectiv. Cel care dorește să mai urce o treaptă, a treia, va citi măcar un Acatist sau un Paraclis pe săptămână. Unii creștini citesc câte unul pe zi, alții, mai râvnitori, în funcție de sărbătorile din calendarul bisericesc, citesc acatistele sfinților sărbătoriți fiind mai intimi cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu sfinții Săi. Cel care continuă urcușul duhovnicesc pe treapta a patra, trebuie să se roage și pentru semenii lui, după îndemnul Sfântului Apostol Iacov: „Rugați-vă unul pentru altul, că mult poate rugăciunea dreptului cea stăruitoare” (Iacov 5,16). Concret, rugăciunea părinților pentru copii, a copiilor pentru părinți, a soților unul pentru altul, pentru frați și surori, pentru cei bolnavi, binefăcători, prieteni, rudenii, vecini, pentru toți cei care îi numim „aproapele nostru”.
Rugăciunea în vreme de război și rugăciunea de aur
RUGĂCIUNEA INIMII… Treapta a cincea, pentru că tot am trecut printr-o pandemie, ne ajută să fim receptivi la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Astfel, avem rugăciuni la vreme de război, care sunt citite și în această perioadă când lumea este tulburată de războiul din Ucraina. Rugăciunea, unită cu ajutorul divin, aduce calm, răbdare, îngăduință în trafic, înlăturând și ispita agresivității, a enervării și a rostirii cuvintelor nepotrivite. Treapta a șasea este rugăciunea de aur, așa cum o numesc Sfinții Părinți, rugăciunea fără încetare. Aceasta este cea pe care Părinții Bisericii o numesc rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Cea mai înaltă treaptă, a șaptea, este rugăciunea pentru vrăjmași și pentru împăcare. Domnul Hristos, care va fi răstignit pe Cruce, îi iartă pe cei care i-au făcut rău „Iartă-le Doamne păcatul acesta, că nu știu ce fac” și prin aceasta ne îndeamnă să fim mult milostivi și iertători: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor care vă fac rău și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei 5, 44-45). Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, într-una din predicile sale, ne îndeamnă „să nu rămânem doar la teorie atunci când vine vorba de rugăciune, ci să plecăm genunchiul pentru a fi exemplu copiilor noștri”.
