UPDATE! Toate cele cinci persoane acuzate de introducere in tara si trafic de droguri de risc si de mare risc au primit mandate de arestare preventiva pentru 30 zile. Surse din ancheta vorbesc despre faptul ca unul dintre traficanti, originar din Husi, venise in orasul dintre vii sa prospecteze piata, altfel spus, in cautare de noi clienti. Anchetatorii au incercat si un flagrant, dar acesta nu a reusit, traficantul dovedindu-se a fi extrem de precaut. Amanunte despre ancheta in editia ziarului Vremea Noua de maine.
CAPTURATI… Procurorii DIICOT Vaslui, in cooperare cu structuri din judetul Arad, au reusit sa dea de urma a cinci indivizi, unul originar din judetul Vaslui si patru din Arad, care, in cursul acestei luni, au introdus in tara cantitati mari de droguri de risc, pentru comercializare. Astazi, spun anchetatorii, cei cinci vor fi prezentati instantei Tribunalului Vaslui, cu propunerea de arestare preventiva.
„La data de 30.05.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore, a inculpaților M.D.A., C.I.D., D.E.G., D.F.A., pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc și de mare risc. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul lunii mai 2019 inculpații M.D.A. și D.F.A., au introdus în țară cantități importante de droguri de mare risc (ecstasy – MDMA și afetamină) pe care le-au comercializat pe piața ilicită din municipiul Arad. De asemenea, inculpatul D.E.G. deținea la domiciliu cantități importante de droguri de tip cannabis, pe care le punea în vânare prin intermediul lui M.D.A. și C.I.D. Cu ocazia anchetei și a perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 495 comprimate estasy (MDMA), 1 kg de amfetamină amestecată cu cafeină, 1 kg de cannabis sub formă de muguri, telefoane mobile, suma de 1700 lei și 100 euro, dar și alte bunuri folosite în activitatea infracțională. În cursul zilei de 31.05.2019 inculpații reținuți vor fi prezentați Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventiveă pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O Vaslui, cu sprijinul S.C.C.O. Arad și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspectții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au comunicat reprezentanții DIICOT.