spot_img
spot_img
7.6 C
Vaslui
16-mart.-2025

Paul Diaconescu, trei ore pe masa de operație. Medicii i-au extirpat o tumoră de cinci centimetri

- Advertisement -

De ziua lui, actorul Paul Diaconescu din „Sunt celebru, scoate-ma de aici”, a suferit o intervenție chirurgicală ce a durat 3 ore, pentru a-i fi extirpată o tumoră benignă de 5 centimetri.

„Sunt profund recunoscător circumstanțelor norocoase ce fac posibilă această intervenție delicată. Sunt recuperat, sunt sănătos, sunt fericit! Doar că n-am făcut sport 6 luni, bineînțeles că mi-am pierdut forma fizică.

După 2 săptămâni de stat nemișcat în pat și după o lună în care am mâncat rareori câte puțin, am slăbit toți mușchii pe care îi antrenasem constant în ultimii 7 ani. Acum am început să o iau de la capăt cu antrenamentele, în alte 6 luni voi fi recuperat complet, sper. Așa că pentru mine perioada de izolare a coincis cu cea de recuperare.

Am fost la un pas să prind covidul în spital, dar am avut noroc. S-a anunțat pandemia la nici o lună după externare. Am stat în Dâmbovița cu tata și cu mama mea vitregă, și, în armonie, am contemplat natura. Fără prea multă activitate.

M-am plimbat pe dealuri, am făcut 8 bâte de corn, pe care le-am dat cadou prietenilor, multe poze la stejari și zonele defrișate, grădini și porți de grădini. Am mâncat sănătos, am băut bine, am scris pentru iUmor și am gătit iepuri și păsări la ceaun”, a povestit Paul Diaconescu pentru Click!...https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/paul-diaconescu-trei-ore-pe-masa-de-operatie-2202700.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.